vineri, 11 septembrie 2009

Zile si luni

Plecand de la intrebarea unei prietene, pe messenger (e mai greu sa ma vad cu oamenii in mod organizat in perioada asta; cel mult, ma intalnesc intamplator cu ei, cand traversez strada) "Ce mai face bebeTu?", ma gandeam la zilele noastre impreuna.



Afara nu s-a luminat, insa nici mult nu mai e. Sufla usor inspre mine, care ma tin pe muchia patului sa nu ma pravalesc.

Peste cateva clipe (de fapt, jumatati de ora), doi ochi limpezi, mari, clari ma privesc curios din jos. Apoi, doua picioruse incep sa zvacneasca ritmic in aer. Ochii privesc in continuare insistent in sus. La cea mai mica reactie, gingiile goale rad cu gura pana la urechile mici si albe. Nu mai am scapare, e dimineata, e 7, copilul asta e punctual, e antiteza 100% a lui taica-sau. Foiala, zbenguiala, se pune pe burta, impinge in genunchi, tipa, geme, maraie. Dupa cereale, lapte, parc, mancare, adoarme iarasi.


Cand se trezeste, rade, se pune pe burta, bataie din cap, musca din cearsaf, il iau, il pun sa sada, sustinut de mine, apoi tipa (de placere), tipatul se transforma in plans de foame, ma duc sa- i fac cereale cu lapte, strange cu incapatanare buzele, ca nu vrea lingurita, ii transfer cerealele in biberon, le mananca si apoi da din picioare, se pune pe burta, se joaca cu Livia, il iau pe sus la baie, iar zbenguaiala, isi roade mainile, inghite apa de la dus, il infasor in creme si salopeta de pijama, se mai joaca iar, mai mananca un pic si se culca.
Si asa au trecut 5 luni cu zilele lor cu tot, unele mai palpitante, altele mai nedumerite si vor trece atatia ani, pana voi avea ocazia sa fi uitat cum ii statea parul, cum avea chelie in spate si cum se agata de mine, infometat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu