joi, 23 august 2012

Is there a tomorrow

Pentru relatii trebuie sa lupti. Nimic nu pare sa vina de la sine, ca n-are altunde sa se duca si se hotaraste sa-ti faca tie binele. Nu stii pana unde si cat va dura lupta, nu stii daca va merita sau nu, dar luptand, exista o sansa. Neluptand, exista zero.

Luptand, ierarhizezi. Stii pentru cine merita luptat, strans din dinti, iertat, trecut cu vederea, inveti cine e de lasat mai in coada listei. Stii cine e primul pe lista la film si primul pe lista la ochi rosii. Stii cui ii spui si ramane acolo, cum simti deja cine te intreaba de viata dintr-un talent jurnalistic ratat.
Luptand, ierti. Stii ca s-a intamplat sa ai nevoie si sa nu fie acolo, dar s-a intamplat sa se revanseze prin ajutorul de care a avut mai tarziu nevoie. N-a fost nevoie ca prietenii sa-mi dea mereu pentru a ma ajuta. M-au ajutat dandu-mi ocazia sa fiu langa ei la nevoie, dandu-mi ocazia sa ma simt importanta, semnificativa, pentru o clipa sau mai mult, mi-au dat ocazia sa le zambesc, mi-au dat ocazia sa ma rup de treburi urgente, sa ma tem ca nu le voi termina, pentru a ma da sa se sprijine pe mine. Sa alerg fara sa numar treptele, sa urasc fara sa cunosc, sa blestem lumea si soselele, dar sa rad, sa plang, sa imbratisez strans din priviri un fir puternic si brunet.
Mi-au dat ocazia cand eram trista si singura, sa ma bucur pentru fericirea si implinirea lor si prin asta sa sper.
Peste ani, se estompeaza raul si reiese zambetul. Sigur, raman amintirile unor manipulari si scene fara rost, dar raman, mai pregnant, imbratisarile, rasetele, mangaierile si umerii ridicati.
Am fost dezarmata de atatea ori in fata suferintei, a spaimei, a nehotararii lor. De cele mai multe ori, am fost si sunt depasita de situatie, n-am cuvinte si nici promisiuni de mai bine. Si asta ne-a facut si mai prieteni. Permisiunea de a nu fi totul, de a fi un fragment, o bucatica dintr-o strategie. De a fi facut o secunda, doua de bine.
Eu povestesc aici numai cuvinte. Insa in spatele cuvintelor stau atatea imagini, cu rimel scurs pe servetele, cu plaja insorita si obraji tristi, cu trenuri parasind gari cenusii, cu trei intr-un pat, cu clatite si dureri de cap... Sta o pizza printre lacrimi, stau noptile nedormite cu teama ca maine nu va fi mai bine si speranta diminetilor, regretul si bucuria ca lucrurile se schimba, insa unele raman mereu aceleasi, daca tii sa le pastrezi. Si prieteni multi nu am; am putini de tot, cu care vorbesc rar si ii vad si mai rar si au vietile lor, dar cu care am o istorie.


joi, 2 august 2012

Urban SA si (dis)satisfactia clientului

Locuiesc pe o strada mica, lipsita de facilitati urbane precum asfaltul, sau canalizarea, sau apa curenta. Acuma, ca n-am apa, sau canal, sau asfalt nu ma deranjeaza. Mai ales ca, dac-as avea asfalt, mi-ar hurui motoare-n cap sistematic, dupa 7 si dupa 4, cand toti se grabesc si mai taie din semafoare.
Mai nou, desi platesc si am un contract cu Urban SA, nici servicii de salubrizare nu mai primesc. Conform contractului, ar trebui sa se prezinte in fiecare zi de vineri sa-mi goleasca tomberonul. Mie si altor cateva case de pe strada. De doua luni, de cand acest contract e valid, nici macar o data n-au venit vinerea. Cel mai adesea, duminica - scoate tomberon vineri dimineata, baga-l seara inapoi, scoate-l sambata, plimba-l iara pe seara si tot asa si duminica. Nu de alta, da-s unii de colectioneaza plastice de dimensiuni mari. 
Dupa o luna, le-am facut o sesizare pe site, asa, sa stie si ei ca am dambla cu ordinea. Nici un raspuns la sesizare.
Duminica ce-a trecut, la 9 pm cand am ajuns acasa, tomberonul meu ma astepta cuminte si plin sa-l bag inapoi, la adapost. Si asa, plin, din ce in ce mai plin, a ramas pana azi. Zilnic, am sunat la dispeceratul Urban SA si m-au asigurat ca "Vin, duamna, azi, dupa 2 vin" "Care 2? PM, sau AM?" "Doua, duamna, paishpe, doua" "Sase, duamna, dupa sase vin" "Va rog io nu va suparatz, vin dupa 7". "Mai stati pana la 10, poate vin". Ei, si asa, in fiecare zi. Ele ma asigura, serioase si optimiste, ca vin baietii
Am primit numere de mobil ale "baietilor, ei, de la programare stiu mai bine" - Iorga, Cristea. Nu stiu daca Iorga, sau Cristea era in concediu la tara, unde-i cotcodaceau gainile in poiata, dar el a fost singurul de mi-a raspuns la apel. Restul, alte 3-4 numere, nu s-au sinchisit. "Cirjan, duamna, sa stiti ca nu e orice, e si el sef de sectie", mi-a raspuns ofensata dispecera, cand i-am zis ca nu mai am chef de alti neica-nimeni care nu raspund. Mi-ar fi placut sa am ocazia sa se prezinte ca atare, da' nici dumnealui n-a binevoit. Nici seful de sucursala, Dan Ceausescu n-a catadicsit. Numai fetele de la dispecerat au raspuns, ca de-aia sunt angajate. Si, de marti, cand auzeau numele meu, oftau a jale. Pricepeau ca propriii colegi isi bat joc de cuvantul si munca lor, de nervii si banii mei si ai vecinilor si se pregateau, saracele, pentru alte si alte chestionari din parte-mi.
Ba, am trimis si un mail la OPC, cu copie la dl Dan Ceausescu. N-a fost degeaba, ca Urban SA a reactionat. Timid si stupid, dar macar am vazut ca exista si alt personal in afara de dispecere. Am primit un frumos mail de la Stefan Opran, Analist Servicii Clienti, prin care ma asigura ca vor remedia problema in cel mai scurt timp.
El o fi stiind ce inseamna gunoi de doua saptamani, dospit la 40 de grade? Si ce regim de "cel mai scurt timp" are gunoiul asta...? Ma indoiesc.
Mi-a dat prin cap sa-i dau un telefon pe mobilul trecut la semnatura, da' mi-a trecut - nu face parte din cultura lor organizationala sa raspunda la telefoane care nu sunt in reteaua Urban SA, probabil.
Fetele care lucreaza la dispecerat sunt rabdatoare, par gata sa ajute, da' n-au cu cine lucra. Colegii lor  le saboteaza si le pun in cap clienti furiosi, asa, ca mine. Care isi pierd rabdarea si devin sarcastici, rautaciosi, enerva(n)ti. Si ele promit. Probabil singura vina a lor e ca promit in numele unor lucratori lenesi si mincinosi (una dintre fetele astea a facut greseala sa marturiseasca faptul ca, in sistemul lor, strada mea aparea ca "ridicata" - deci baietii nici n-au trecut prin zona, da' au zis ca au ridicat gunoiul) si a unor manageri delasatori si dezinteresati de propriii clienti.
Halal sa ne fie! Impozit baban la Primarie platim, de ce nu? Un milion jumate (vechi) am dat la Urban SA cand m-am racordat la Electrica, sa vie sa ridice deseurile din santierul rezultat in urma saparii unui sant de 1m lungime. N-a venit sa ridice, ca n-avea ce: deseurile erau niste pamant si balast, care au umplut la loc santul, peste racord. 
Incep sa ma si tem: probabil, dupa tot acest scandal de l-am facut (asta, in ipoteza ca scandalul chiar a ajuns la ei), o sa fiu pedepsita de "baietii de pe teren" si, sistematic, ma vor lasa cu gunoiul un drum 2-3-5 saptamani. 

LE: Aseara pe la 9 plecam la mama. Am sunat iara (:D:D:D) la dispeceratul Urban, sa le spun ca ma duc la vrajitoare, sa faca vraji gunoiului, sa plece singur spre birourile Urban SA (nu, ca am o fantezie, sa le duc gunoiul copt molcom la 40 de grade, in plastic, sa-l depun cu piosenie in mijlocul biroului). Tipa de la dispecerat a dat telefon la "Stradal" (jargonul de rigoare) si, in 10 minute, au sosit niste amarati cu o platforma, sa-mi ia NUMAI mie gunoiul. A, si celor de la 11D (probabil vecinul cel nebun, care da in judecata si cainii care latra noaptea, vezi bine ca noi suntem singurii teroristi de pe strada).
Un alt vecin, vazand sigla Urban SA ca umbla pe strada, a iesit cu tomberonul repede, sa scape de el. Baietii, insa, au trecut in tromba, ma si mir cum drogareta aia - peste care, altfel, daca dai cand ridica o pubela publica, iti blestemi zilele, ca umbla cu maxim 30 de km la ora - gonea in halul ala, de parca fugea s-apuce ziua de maine.
Asa solutie au gasit ei la problema a 30-50 de case: sa trimita o echipa alora care urla mai tare. Ailalti, treaba lor, fiarba in suc propriu!