sâmbătă, 17 august 2013

Lumi paralele

Sambata, 17 august, Oficiul Postal 76, Bucuresti. Usa dinspre exterior e deschisa, cea din interior inchisa. Intru si spun impersonal "Buna ziua" celor 4-5 persoane bulucite la cele doua posturi ale tejghelei. Nu mai e ghiseu, de cativa ani buni e o tejghea lata, placata cu un material rece, similar unei roci prelucrate, poate chiar e granit.
Dinspre adunarea informa se aude, probabil, raspuns la salutul meu si eu ma intreb in gand cum am ajuns ca, de la comunitatile mici din care venim cu totii si unde ne salutam de 2-3 ori pe zi, de cate ori ne vedem, la aceasta absenta opaca a oricarei interactiuni.
In fine, ma asez unde credeam eu ca se termina coada mai lunga de la unul dintre posturi. Experienta mea cu Posta Romana m-a invatat ca intotdeauna coada mai lunga merge mai repede - cea scurta e scurta cu un anume motiv, cel mai adesea, faptul ca se opereaza volume mari de corespondenta pentru o singura persoana, care a blocat coada si care i-a descurajat pe cei din urma lui si i-a impins la coada vecina.
Casc gura si ma gandesc la stirea pe care o citeam acum cateva saptamani bune, cum ca multi "lucratori postali" (noi le spuneam, generic "postasi") vor fi nevoiti sa lucreze cu norma redusa, din cauza problemelor financiare pe care angajatorul lor le are si la faptul ca, dupa CFR Marfa si altele, si Posta Romana va trebui "maritata" cu vreun investitor indiferent si abuzator.
Saracia se scurge pe peretii nu chiar atat de vechi ai incintei. Se vede ca acum cativa ani a fost cat de cat zugravit, peretii par imbracati in vopsea din cea moderna, "lavabila", nu seamana cu cea intepenita-n vremuri de la Policlinica cu Plata nr. 1. Tejgheaua de care vorbeam mai sus a inlocuit enervantul ghiseu, la care te aplecai cu slugarnicie si teama, sa ceri un timbru, sau sa depui un mandat. Suprafata ei lata, inaltimea suficienta - mie-mi ajunge undeva deasupra sanilor -, absenta odiosului geamlac a democratizat cumva relatia functionarului postal cu clientul: nu te mai apleci, nu te mai ploconesti, vezi clar incotro se misca cel de dincolo. Numai ca trebuie sa o stergi oleaca de praf, intinzandu-te peste ea sa dai/primesti ce ti se cere, sau ce cauti.
Din plafonul imbracat cu placi de rigips in care stau infipte cuiburi de neoane reci, pe ceea ce pare a fi o coloana de scurgere, se preling urmele dizgratioase si gretoase ale unei mici inundatii trecute. Pete de un gri-galbui dubios si murdar se deseneaza in arcuri concentrice mai mari sau mai mici, mai rotunde sau mai ovale. Colturile peretilor sunt jupuite, suprafata alba a zidurilor afiseaza o murdarie trista, dezolanta. Sunt cateva polite plasate ici-colo si-mi amintesc ca era o vreme cand erau mai aglomerate. Acum treneaza doua doze sub care e afisat
Bautura energizanta
Orange and craberry (sic!) - 3,90 lei
[???] and passion fruit - 3,90 lei
Imi dau seama ca erau acolo si acum aproape un an cand am mai stat la acea coada si ma intreb scurt daca or fi exact aceleasi doua doze si daca cineva, vreodata, cumpara bauturi energizante de la oficii postale!
Mai la dreapta, mai jos, doua exemplare din revista "Familia ortodoxa", una dintre ele cu CD atasat in tipla. Probabil ca face 6 lei, daca-mi amintesc bine.
Niste plicuri A4 cu burduf si bule si, mai sus, doua cartulii format mic, una dintre ele din seria "Sunt sanatos". Dupa coperti, imi dau seama ca se adreseaza copiilor si mi se par indecent de scumpe - 10,9 lei - pentru calitatea pe care o disting eu acolo, pe raftul de sus. 
Intre timp, masa informa de oameni se misca - cei de la coada mai scurta fac stanga-mprejur si ma pomenesc la o coada la care se avanseaza catre postul de deservire din ambele sensuri. Ma lasa rece. 
Functionara (o femeie vopsita roscat, intre doua varste, subtire si cu niste buze foarte frumoase) tacane tastatura si eu ma intreb cand o fi fost conceput si introdus programul ala specific de lucru cu o interfata de-mi aminteste de emisiunile de popularizare a informaticii de dupa Revolutie. Ma uit la femeie si ma abtin sa-i atrag atentia ca-si va zgaria cristalul ceasului daca-l mai taraie peste tejghea. Ma intreb ce ar face-o mai putin nefericita, o fi avand copii? Aproape ca-mi pare rau de ea si de sambata ei ratata.
Un tip solid intra si, fluturand cateva avize postale, intreaba jovial (dispozitie de sambata spre-pranz, omul are tot weekendul inainte sa se bucure de el):
- Cu astea, la dumneavoastra?
Femeia isi ridica nasul din tastatura si raspunde strigand, absolut scoasa din sarite, de m-am intrebat pentru o clipa daca nu cumva a injurat-o de mama si copii deodata:
- De unde sa stiu io ce sunt alea, ca sa va raspund??!, cu toate ca vazuse bine ca sunt avize postale, nu scrisori, sau mandate.
- Niste avize, raspunde omul, neasteptat de calm dupa reactia ei complet disproportionata.
- Da, la mine, incheie ea pe un ton nemultumit si oparit la un loc, ca si cum ar fi sperat sa nu fie la ea, chiar daca era sigura ca la ea vine omul.
E satula de lucru la ghiseu intr-o zi cand altii pun aspiratorul, spala, calca, se pregatesc sa mearga la gratar, la munte, la soacra, sau sa nu faca nimic, pur si simplu. Uraste orice individ caruia i s-a nazarit sa-si rezolve probemele postale in singura zi din saptamana cand programul lui de lucru nu se suprapune cu al Postei si, mai mult, in ziua cand se socotise ca nu vor fi prea multi clienti, cu liberele astea de Santamarie mare. 
- Dumneavoastra ce aveti acolo, se rasteste la mine.
- Buna ziua, un aviz, multumesc, raspund, incercand sa vad daca reactioneaza la politete.
Apuca avizul si buletinul, se ridica sa caute trimiterea, revine, incepe sa scrie nervos intr-un registru, dupa care smulge confirmarea de primire si mi-o azvarle cu plicul pe tejghea. 
Intre timp, mai apare o colega de-a ei in incapere si se adreseaza tipului solid, cu colectia de avize, intrebandu-l ce cauta. El raspunde nesigur ca nu stie daca mai sunt valabile, ea intreaba din ce date sunt avizele. 
- 25, 5..., incepe el.
- Nu mai sunt, 5 a plecat acuma, raspunde roscata gutural si dusmanos.
- Dar ati putea sa ma ajutati, sa-mi spuneti de unde erau, macar? intreaba barbatul pe colega de aparuse recent.
- Daca..., incepe colega.
Roscata intervine artagos:
- Nu, nu se poate.
Cu toate ca cealalta femeie era dispusa sa ajute si chiar preluase avizele din mana clientului, ea insista ca nu se poate divulga destinatarul.
Colega admite:
- Nu pot decat sa va spun oficiul de prezentare, poate va dati seama de unde le-ati primit. 
- Semnati aici! imi ordona roscata scurt si apasat.
Semnez si intreb, detasata, daca trebuie sa pun si data.
- Si cine vreti sa vi-o puna? Eu?!!
Aaa, in nici un caz, imi raspund in sinea mea, imi iau plicul si ma uit la destinatar. Imi amintesc de tanara draguta de-mi facuse factura si uitase sa-mi puna si bonul fiscal alaturi de ea, in timp ce eu ma uitam pe ferastra insorita catre Furnica si instalatiile de cabina. Zambesc.