joi, 1 martie 2012

Am trait 100 de ani

Port un martisor foarte vechi. De cand eram la liceu, il trec pe-un fir alb-rosu si-l anin la ingheietura mainii stangi.
Cand eram mica de tot, abia invatasem sa umblu, bunica-mea avea multe pe cap: doi copii, un sot, o soacra foarte rea si barfitoare, multe neamuri neajunse, vecini cu probleme si, cand si cand, mese-ntinse si sefii sotului pe cap. N-avea timp sa ma plimbe cat jinduiam, asa ca ma urca-n patutul scos in curte, unde jucam marunt-marunt, uitandu-ma lung dupa orice miscare sclipea-n preajma.
Radeam cu 3 guri si saream in 6 picioare cand o vedeam venind usor, pe aleea pietruita, pe Baba (Manda), vecina de peste drum, pentru ca Baba ma lua din patut si ma plimba, cum putea si ea, la varsta ei inaintata, prin curte. Nu stiu daca ma ducea de maini in sus, sau in brate, dar ma lua la plimbare si, cum o vedeam, strigam isterizata complet "Babababababa". Nu stiu ce vazuse Baba la mine, ratusca cea urata a familiei.
Nu stiu cum, mi-a lasat cerceii ei. Nu-mi aduc aminte cum si cine mi i-a dat, spunandu-mi ca sunt de la ea. Dar sunt doi banuti de argint, cu profilul Regelui Carol I gravat pe ei, pe care sta scris "Carol I Rege al Romaniei", monede mici, de 50 de bani. Profilul e tocit rau, pe verso nu se cunoaste mai nimic, pentru ca tortita cu care cercelul statea infipt in ureche a fost cumva aplicata acolo, prin contopirea argintului cu un alt metal topit.
Pe celalalt il tin in portofel. Nu sunt sigura ca e perechea celui de la mana, pentru ca nu se cunoaste deloc urma aplicarii tortitei. In schimb, se disting coroana, o planta si anul 1912. Martisorul meu are 100 de ani si, deodata cu Baba Manda, nascuta la final de secol 19, a cunoscut inceputul Razboaielor Balcanice, Primul Razboi Mondial, Unirea din 1918, perioada de mari sperante si avant, Al Doilea Razboi Mondial, trista foamete din "46 si crunta perioada comunista.
Am gargarite rosii pe postav verde, sau cupru patinat infatisand diverse forme, am primit in dimineata asta broaste si ardei iuti si stelute si flori si bomboane si ma bucura. Insa, martisorul meu ramane banutul de la Baba. Ma duce cu gandul la zilele de nu le-am trait, la vara de iunie, la curtea mare si plina de flori si furnici, la iarba deasa si la frunzele de patlagina. Si imi da incredere, ca oamenii au trait, mai chinuit si mai fericit, mai la cald, sau mai la frig. S-au sprijinit unii pe altii si au mers inainte.