Biscuiti din faina de orez, pentru bebelusi

Tudor e in faza in care ar trebui sa puna bazele unor deprinderi alimentare care sa-i asigure un trai sanatos, fara celulita, colacei, burta-n valuri si toti dintii pana haaaat, la nici nu vreau sa ma gandesc cati ani.
Numa' ca, desi ma stradui sa-l conving ca fructele fac bun si bine, are alta parere, ramane fixat pe lapte. Iaurt, cu tot cu imunitate si flora buna, nu e deloc interesant. Imi dreg, insa, credibilitatea cu supa-piure de legume, pe care o mananca multumit.
De curand, dupa ce acum cateva saptamani se uitase la rondelele din orez expandat ca la niste OZNuri neprietenoase, a gustat un biscuite din grau si l-a halit mintenas, acoperit de iaurt. Numa' ca graul asta are si gluten, pe care as fi vrut sa- mai aman. Asa ca, pe baza unei retete de biscuiti pt bebei din vremuri de demult, am fabricat niste biscuiti din faina de orez, pe care i-a mancat ascunsi in iaurt. Si, cum cautasem de facusem scurta la soarec asa o reteta, fara sa dau de ea, o pun aici, poate or cauta si altii, la vremea lor. As fi pus si poza, da' e mai greu de pe telefon. Oricum, ai mei au iesit amarati si totally unsexy, asa ca nu va descurajati! Purcedeti cu imcredere!
Scoateti din camara, sau dati fuga la ceva gen Plafar pentru: 12-16 linguri de supa faina de orez; 2 linguri fructoza (are capacitate de indulcire de doua mai mare decat zaharul); 1 lingura sirop din extract natural de afine (presat la rece, fara zahar, fara conservanti, nimic!); jumatate lingurita bicarbonat de sodiu (optional); jumatate limgurita scortisoara. Hai si la farma' pt doua linguri cereale orez pt bebei (pt aroma vanilata) si in portbagajul masinii pt 100-120 ml apa plata, sau lapte degresat, sau formula preparata si 2 linguri ulei.
Se amesteca toate de mai sus, incepand cu prafornitele si adaugand apoi lichidele, pana se face un aluat dubios ca textura si culoare (lipicios, nesolidar - vedeti Dvs., taman glutenul acela cu bocluc l-ar tine laolalta, gri-maroniu inchis, ptiiiuuu!), dar placut ca miros, gratie scortisoarei si vaniliei. Ramane si mirosul fainei, dar e surmontabil.
Eeii, aici ajunse (nu-i discriminare, da' nu prea-i vaz eu pe 'mnealor cu degetele minunate-n ast aluat), va veti intreba cum J*#@*#**§%* se intinde chestia, ca nu se tine! Pai, aia ii, ca nu se-ntinde! Se aduna! In guguloaie de aprox. ... Cat sa fie...? 3 cm diametru, care se modeleaza apoi sucindu-se intre palme (exact ca plastilina) in mici carnaciori pe care ii presati apoi cu un cutit cu lama lata, sau spatula, sa fie cat mai subtiri. Tineti minte sa pudrati cu faina mainile, spatula si suprafata pe care presati carnaciorii
Astfel storcositi, ii asezati in tava si ii coaceti in cuptor la 150-160 de grade pana credeti ca-s gata. Eu nu stiu cat au stat cu totul, ca am ametit si eu, si ei, cat i-am zapacit cu cronometrul ala!
Odata facuti, ii puteti pisa si adauga in iaurt, sau fructe. Dac-aveti curaj, le puteti da si-n manuta, in speranta ca ii roade. Dupa ce am vazut metodele de interventie in caz de inec alimentar pe care le sugereaza Nea Spock dupa ce a sugerat sa dau bebelui si alimente mai putin maruntite, eu ma limitez la morcovi si orice nu poate fi faramitat decat la cutit :D.
Hai diversificare!

Nestiut

Cine ma cunostea acum 6 ani, cunostea o tanara plina de istericale, goala de rabdare, excesiv de impulsiva, de-a dreptul insuportabila diminetile si in conditii de presiune. Mai ales cu cei de langa mine.
Au trecut cateva zeci de luni, cateva momente de-a dreptul taios de dureroase, un da, cateva ecografii, milioane de intrebari, primele zile din cei 27 de ani (atunci) ai vietii mele petrecute in spital - nu orice spital, ci maternitate - si am ajuns sa cedez, sa nu impart si sa inmultesc cu doi orice fir de puf ridicat de pe jos, sa ma ridic din pat fara cracneala cand nu mai pot de sale si de somn, sa zambesc diminetile, chiar cand ma dor pleoapele de nesomn, sa calculez unde inghesoi inca o pereche nepurtata de pantofi, sa am rabdare si cu altii, pentru el, o mogaldeata mica si doar c-un dinte.
Brusc, eu nu mai sunt nici Liana, nici frumusico, nici uratanie, sunt mama, sau mamo, sau mami. Iar el nu mai e nici tu, nici C, nici dragule, e tata, sau tati, sau tato.

Desi oricine poate sa explice ce e acela un copil, desi orice DEX indexeaza cuvantul copil, ce face si ce leaga un copil e de neexplicat, de nescris, de necuprins, mai ales.
Si te iubesc e o conventie uzata pentru noi, de-acum.

Reducerea contaminarii cu H1N1

Cateva indicatii de bun-simt pentru reducerea contaminarii cu H1N1:

Indicatii pentru reducerea contaminarii cu gripa noua:


Singurele cai de patrundere in organism a virusului gripei noi sunt narile si gura/gatul. In mediul global in care traim cu totii, este aproape imposibil sa evitam contactul cu H1N1, in ciuda tuturor precautiilor. Nu contactarea virsului H1N1 in sine este o problema, ci proliferarea sa.

Atata vreme cat sunteti sanatos si nu prezentati nici un simptom H1N1, pentru a evita proliferarea, agravarea simptomelor si dezvoltarea unor contaminari asociate, cateva masuri foarte simple pot fi luate (mai degraba decat sa va concentrati pe stocarea antiviralelor Tamiflu, sau N95):

1. spalarea frecventa a mainilor (subliniata in toate comunicatele oficiale).


2. nu va atingeti fata cu mainile. Rezistati oricaror tentatii de a va atinge orice parte a feteo (in afara cazului cand doriti sa mancati sau sa va spalati).


3. Faceti de doua ori pe zi gargara cu apa sarata calduta (daca nu aveti incredere in sare, folositi Listerine sau Peroxid de hidrogen). Proliferarea H1N1 in cavitatea nazala/gat si manifestarea simptomelor specifice se produce dupa 2-3 zile de la contaminarea initiala. Simpla gargara previne proliferarea. Intr-un fel, gargara are acelasi efect asupra individului sanatos pe care Tamiflu il are asupra celui contaminat. Nu subestimati aceasta masura preventiva simpla, ieftina si puternica.


4. Similar cu punctul 3 de mai sus, curatati-va narile cel putin o data pe zi cu apa sarata calduta sau peroxid de hidrogen. Suflarea usoara a nasului si curatarea ambelor nari cu betisoare sterile inmuiate in apa sarata calduta sunt foarte eficiente in reducerea contaminarii.


5. Intariti-va imunitatea prin consumul de alimente bogate in vitamina C (citrice). Daca trebuie sa suplimentati ingestia de vitamina C prin tablete, asociati-le cu Zinc, pentru o mai buna absorbtie.


6. Beti cat mai multe lichide calde (ceai, cafea etc.). Ingerarea de lichide calde are acelasi efect ca si gargara descrisa mai sus, dar in directie opusa. Lichidele antreneaza virusii din gat catre stomac, unde nu pot supravietui, nici prolifera, sau face nici un rau.


Sursa: pagina de intranet de la birou, Halnet

http://salveazasteluta.wordpress.com/updates/

Cu ajutorul prietenilor cunoscuti si necunoscuti, cu totii inimosi si saritori, Steluta a strans suma necesara pentru operatie.

Se spune ca romanii nu au cultura caritatii, a ajutorului catre aproape. Nu stiu de-i asa, insa banii pentru Steluta au fost stransi intr-o saptamana. 52.000 de euro in 8 zile. Bani de la prieteni, colegi de birou, colegi de firma, colegi de retea, prieteni ai prietenilor si prieteni ai colegilor si oameni pe care nu i-a intalnit si nu-i va intalni niciodata.

Steluta, iti tinem pumnii!

Cum am ajuns aici

Nu m-am omorat citind carti, pentru ca eu nu sunt deloc genul mamos. Imi plac copiii, insa nu sunt genul care sa stie sa se poarte cu ei.
M-am pomenit insarcinata si am rasfoit si intrebat incolo si-ncoace. Inainte cu vreo luna de a naste, am constientizat ca voi deveni micul-dejun, pranzul, cina, gustarile, felul 1, 2 si 3 pentru un dovlecel mai mare, asa. M-a apucat groaza. Ma uitam in sinea mea la sanii mei si ma lua asa un sentiment de intrebare+jena+disconfort+...


Bine, eram toata numai un disconfort, ma mir ca nu ma sarea lumea pe strada, in loc sa ma ocoleasca si ca mai paseam, in loc sa ma rostogolesc
[Paranteza mare: dimensiunile nu au fost exagerate, am luat 13 kg peste greutatea initiala, aproape toate concentrate in burta, respectiv lichidul amniotic, care a cam fost mult, si in jurul ei, pe solduri. Insa, sentimentul devenise greu de suportat. Ridicatul din pat, dormit noapte de noapte cu figura-n tavan, semirostogolul de pe o parte pe alta, faptul ca orice puneam pe mine ma facea sa arat precum Queen Anne - transalanticul -, paltonul negru pe care nu-l mai suportam, glezne de dimensiunile unui mar generos, degetele concurand cu polonezii din galantare]


... + dimensiumea sanilor, ca uitasem a doua cea mai mare problema. Nu mi-a placut, cu sanii mari! Inca de cand m-am simtit insarcinata, nu-mi placea cum vin rochiile, stand sa plezneasca. Apoi, la nunta, toata lumea (fete, sic!) ma felicita pentru decolteul meu. Pe care, daca stiam ca-i pe asa, l-as fi ascuns, dar era deja prea tarziu. Abia pe la 4 luni ale lui Tudor am reusit sa fiu multumita de felul in care se aseaza in tricouri. Ca de felul in care se aseaza pe sub tricouri nu sunt :D.


Alaptat


Bon, cu gandurile gri in suflet, m-am trezit "dezumflata". Si cu o maaare dorinta de a face o baie in cada plina cu apa, eu, care prefer intotdeauna dusul.
Si cu Tudor lipit de pieptul meu, in noaptea de la geam mijind spre dimineata. Nici eu, nici el nu stiam deloc ce sa facem. Incercam sa-mi amintesc ce zicea prin carti, ca sustinere, ca pozitie corecta, ca mama ma-sii, ce-i aia pozitie corecta???!!! Evident, nimeni din spital nu considera ca o mama are nevoie de ajutor. Daca asistentele de la obstetrica au fost foarte OK, cele de la neonatologie pareau foooaaarte ocupate mereu prin alte parti decat unde era nevoie de ele. Am intrebat, mi s-a spus in doi peri; urmatoarele intrebari au ramas fara andrisant, pentru ca ar fi trebuit sa cotrobai prin toate saloanele sa gasesc fiinta neonatoloaga. Ma rog.


Cu sau fara pozitie corecta, am ajuns in foarte scurt timp la rani. Nu rele, nu povesti horror cu sange, insa dureroase si neplacute. Am urlat o singura data :D. In rest, am dat cu Garmastan si am urat faptul ca trebuia sa nu pun nimic peste el. Am urat senzatia de textila lipita de Garmastan. Yucsss! M-am trezit cu niste frisoane oribile intr-o noapte. Imi clantaneau dintii de credeam ca zgaltai tot blocul, toata placa tectonica pe care sta sudul Romaniei!
Dar l-am iubit pe Garmastan si, in egala masura, pe mameloanele cele mai mici Avent pentru ca m-au scapat de dureri si lacrimi. Cu tot cu sentimentul de vinovatie ca-mi hranesc copilul 12 ore intr-o zi cu mamelonul ala din plastic, ca il bulversez cu laptele care se aduna acolo si nu-l lasa sa faca pauza; am supravietuit amandoi, si eu, si el.


In afara de momentul varicelei mele, n-am avut emotii. Tudor mananca san oricand are el chef; dupa 2 luni jumatate, puteam ghici un oarece program de veghe-somn ziua, ca noaptea dormea bine oricum. Asadar, a inceput sa doarma in timpul zilei in jur de ora 12-1. Cate 2-3 ore, segmentate de cate una-doua mese adormit.
N-am reusit sa numar cate mese de lapte are pe zi. El a mancat mereu putin si des, mi-a restrans foarte tare iesirile, pt ca nu sunt in stare sa-l alaptez la terasa, la bowling, in parc. O vreme, am fost frustrata. Acum, mi-a mai trecut :).
Dupa doua luni jumatate, n-a mai mancat decat culcat in pat. Nu-i mai placea deloc sa stea culcat pe brat, dadea din manute si picioruse precum un gandacel cazut pe spate, chiraia, urla, se invinetea si protesta cum stia el mai eficient. Asa ca incercam sa evit cat mai mult mesele in afara casei.


Ca sa-l pot scoate in parc mai mult, aveam grija sa-i "fac" un biberon cu lapte in fiecare dimineata dupa ce ne trezeam, sa ne ajunga cat ne plimbam, el dormind cate 40 de minute-o ora, eu furand cateva pagini de roman. Acum mi-e o lehamite imensa de pompa de san, de muls, incat am ajuns sa ma incumet sa-mi inlatur jacheta la 7 grade in parc, spre bucuria si somnul lui.

Colici


In primele luni, regurgita teribil. Nu eructa niciodata cand il puneam pe umar; cand a inceput sa aiba colici (pe la o luna), i-am dat pentru catva timp Infacol. Infacolul asta scotea zdravan gazele, dar nu atenua crizele de plans. Deloc. De altfel, cu colicii astia mai aveam sa ajungem la un saman indian, dupa ce am cumparat orice produs de pe piata care promite marea cu sarea. Mama mea ...


Paranteza patrata: nu stiu daca a mai observat cineva - intotdeauna intr-o situatie neplacuta, un bucluc, mamele sunt cele care sufera mai mult, cel mai mult, foarte mult, lor le este insuportabil de greu sa vada si un deget umflat, operat, tumefiat (desi e al meu si ma doare de-mi ies ochii din orbite si m-a durut tot liceul), si o suferinta amoroasa (desi inima si sufletul meu sunt franjuri, tot ea simte mai tare), si un copil colicos (desi e al meu, tot mama mea sufera mai tare pt copilul meu). Inchis paranteza patrata.


Cum spuneam, mama mea a insistat sa ajungem la homeopat, ca ea nu mai suporta sa vada copilul chinuindu-se la mine-n brate. Homeopat careia i-am istorisit si cum nu am fost eu alaptata, si cum m-am certat cu tata-sau in sarcina, si cand, si care, si de ce, si de unde, si a conhis (ha! stiu ca "a concluziona" e un barbarism) ca nu prea sunt colici tipice. Ne-a dat niste bilute, inchise cu parcimonie intr-un pliculet, pe care am avut eu grija sa le imprastii pe parchet dupa vreo doua zile de administrare.
Erau dulci, vezi bine, ca Tudor le ingurgita cu placere. Acuma, si cu ele, si fara ele, colicii tot ii treceau. Pe la 3 luni am cam scapat de crizele de plans din amurg si ne-am vazut mai departe de viata.


Simturi


Pe la o luna jumatate-doua, a inceput sa urmareasca cu privirea. Pana atunci, mama ma intreba cam de fiecare data cand venea in contact cu privirea lui daca vede. Mi-a ordonat sa intreb doctorita la ce varsta vede, ca ea nu mai poate de grija, sa nu aiba copilul ceva. Bineinteles, copilul era in limite normale.
Nu mult dupa ce a inceput sa urmareasca cu privirea, a inceput sa zambeasca, inainte de a implini 3 luni. Statea mama cu aparatul foto pe el ca paparazzi pe Brangelini.


Cine nimereste bulversat aici, o sa se intrebe la ce bun ce scriu eu aici. Fiind primul copil, neplanificat, picat in viata mea cand eram cu acu-n coasta, faceam rochia de mireasa, de a trebuit sa schimb model si dimensiuni, sa cer voie sa dantuiesc si sa zbor cu avionul, n-am stiut nimic. Mi-am pus circa un milion de intrebari, plus ale mamei, care frizeaza bilionul, "o fi normal?", "altii tot asa fac?" "sa intrebi, mama, doctorita". Evident, cand al meu dormea si manca haotic, altii de varsta lui avea program gata stabilit, cu orar de masa, somn, pauza si concediu. Cand al meu se tumefia in colici, altii zburdau, cand al meu se trezeste de 4 ori pe noapte, altii dorm snur de la 9 seara la 10 dimineata (ce-or fi mancand, nu stiu).
Cand spun acum ca doarme cu mine, primesc priviri infiorate, ingrozite si indecent preocupate pentru independenta lui si initmitatea mea de cuplu. Lasand la o parte lipsa de educatie si bun simt a celor care se preocupa de viata mea, o prietena mi-a spus: Daca stai sa te gandesti cat de repede cresc si vor tot mai multa independenta, faptul ca doarme cu tine pana la 5 ani ti se pare chiar putin. Si da, ma gandesc si eu ca n-am vazut om de 20 de ani sa doarma cu mamica-n pat. Iar eu am dormit cu mama pana in clasa I si mama traieste bine-mersi si azi.
Sa mai spun si ca are 7 luni si altii la varsta asta (inclusiv sora-mea si cu mine) incep antrenamentul penyru olita, iar el n-are nici o treaba...? Nu mai spun, o las pentru alta data.

www.salveazasteluta.wordpress.com

Steluta e prietena Liviei. Are 30 de ani si un diagnostic de 'cavernom cerebral tip meduza'.
Pana mai ieri, era ca Livia si ca mine. Tanara, vesela, ocupata cu jobul, cauta sa-si cumpere o casa cu sotul, incerca sa aiba un copil.
O stare acuta de rau si ameteli au dus-o de urgenta la spital. Curand, a venit si diagnosticul cu nume atat de neobisnuit.
N-am auzit niciodata despre asa ceva si, de altfel, sunt putini care sa fi auzit, fiind un tip rar intalnit de tumoare cerebrala.
E localizata intre creierul mare, cerebel si glanda hipofiza, e mare si ii afecteaza echilibrul si autonomia. Si dimensiunea ei avanseaza periculos, e nevoie de operatie rapida, fiecare zi pana la ea insemnand un risc pentru viata Stelutei.
Putini au auzit de atare diagnostic, si mai putini sunt medicii care se incumeta sa-l opereze. Bineinteles, nici unul in Romania. Optiunile Stelutei sunt Zurich, sau Hanovra. Ambele conditionate de cei 52 000 de euro, fara care nu poate intra in sala de operatie. La care se adauga transport de specialitate, cazare, ingrijire postoperatorie...
Sotul, familia, prietenii, colegii, prietenii prietenilor si ai colegilor alearga contra ceasului si a meduzei sa o salveze pe Steluta pe http://www.salveazasteluta.wordpress.com/.
Steluta e fiecare dintre noi, cu vise, planuri, idei, iubire, familie... Are nevoie de ajutor repede, tumoarea nu-i permite sa stranga banii s-o opereze. Eu m-am gandit pentru prima data 'si daca eram eu...?' Nu gasesc raspuns.
Va rog, ajutati-o pe Steluta sa gaseasca raspunsul repede si cu bine!

Magic

Nu stiu cum am ajuns sa-l alaptez pe Tudor. Ete, m-am trezit, incognito, inaintea faptului alaptat. Pentru mine, asta inseamna o suma de constrangeri, pentru ca nu ma pot dezgoli sub nici o forma, sub nici un aspect, sau continut, in public. La mare, am angoasa costumului de baie. La medic, mi-e frig si daca-s 145 de grade afara.

Mai cu seama mi-e lehamite intr-un oras eminamente mitocan, unde oamenii se uita luuunnnggg la tine fie si numai pentru ca ai... un buldogue francez in lesa, de pilda. Dar-mite sa mai vaza si-un san dezgolit pe o banca la prima ora. Stiu, pentru copilul tau... Ete, la mine, copilul n-a batut tabu-ul, insa m-am descurcat, cum-necum.

Mai ales, necum. O data, pentru ca Tudor stie ca trebuie sa mananci putin si des. Si atunci, cand credeam eu ca e satul, ma repezeam sa-l scot afar'. Ti-ai gasit! Il gasea foamea mai abitir. Si cauta ale mai ascunse banci intr-un parc ce nu prea are asa ceva. Ma rog, nu prea e el parc, doar doua alei drepte, despartite de ceva spatiu verde. Sau, cauta bancile intunecate intr-un (alt) parc, plin de tineri fosti viitori fotbalisti, plini de transpiratie, glume proaste si testosteron.

A doua oara, pentru ca de la doua luni nu s-a mai lasat culcat pe brat, la san, ca oricare alt bebelus. Numai dupa urlete infioratoare, care sa-l sleiasca de puterile opozitiei si in caz de foame extremissima era de acord sa adeste pe bratul mama-sii. In cazurile norocoase, adormea acolo, pe brat. In ale mai putin norocoase, isi aducea aminte ca nu-i place, incepand sa se zvarcoleasca precum tiparu-n minciog. Si ia-o d'a cappo cu icnete, foame, maraiala, foame, tipete, foame, urlete, foame, urlete apoteotice, culcat pe brat. Evident, bone intransigente ma priveau curios. Evident, copiii din landourile lor nu scoteau nici un sunet; laptele vine prompto, fara sa fie nevoie sa-i culce pe vreun brat la vreun san.

Si a treia, pentru ca nu m-am prins de la bun inceput de miscarea cu esarfa. Incercam eu sa ne infasor in esarfa aia, mama ma-sii, ca n-avea si ea un creier al ei, sa ma ajute, si nimic! Nu reuseam decat s-o fac sa alunece sub Tudor, pentru ca apoi sa trag de ea, sa-l trezesc din atipeala, sa se puna pe urlat olecuta, sau s-o scap pe jos pe sub banca, de unde n-aveam cum s-o ridic, timp in care isi aducea si Tudor aminte ca e culcat pe brat (Oh, noooo!), scapa sanul din gura si se punea pe urlat.

Daaa, doamna-cu-pantaloni-din-denim-3/4-bleu-ciel-pana-cu-carut-grena-Inglesina-Zippy, incerc sa-mi otravesc copilul alaptandu-l! Notati, sa aveti ce discuta cu doamna-cu-carut-kaki-Quinny. (Copilul nu vrea sa manance, da' ea il forta! E clar ca s-a stricat laptele, baiatu' parea maricel, pe la 4 luni, asa. Pai, la varsta asta, se strica laptele, ce, io n-am patit la fel?!)

Acum, la aproape 7 luni (!), sta cumva pe brat, am invatat schema cu esarfa (uneori mai risc sa ma spanzur, da' pana acum vad c-am scapat vie), dar vine frigul! Sa vad daca ma prind si cum sa inlatur 7 foi de ceapa si 2 de cojoc...

Intre timp, vad copii care cresc de la doua luni cu bone. Copii care sunt crescuti de bunici, cu parintii in Italia, care la 2 luni s-au plimbat deja cu avionul si au varsat considerabila la profitul Nestle (sa zicem). Sau aud (caz real, parol!) de copil intarcat la o luna, de o mama carierista-wanna-be, care vrea sa-si reia serviciul la 2-3 luni ale lui bebe. Si vad carduri de mame care agita formula si biberoanele. Mame relaxate, fara privirile alea absconse in cautare de intimitate pe banci mai abitir decat adolescentii in plina explozie hormonala, in pauza de chiul metodic, mame care ies din casa cand si cum au chef, care nu trebuie sa aiba inteligenta lui Saligny, sa faca proiectii si calcule, sa anticipeze momentul, incarcarea, descarcarea, rezistenta la frecare si alaptare. Mame care mai beau si-o cafea, mai fumeaza si-o tigara, noroc ca nu-s nici cafegioaica, nici fumatoare. Si copii mai mici de varsta decat al meu, hraniti cu sarg din formule magice si care iau in greutate de doua ori mai bine. Tudor, cu chiu, cu vai, a mai luat 1-200 de grame pe luna, de la 4-5 luni. Astilalti iau constant. Si mananca si morcov, si mar, si branza, si iaurt, si pe mama, si pe tata, si pe bunica, daca se infurie.

Tudor... Hmm, trebuie luat cu frumosul. Daca e cu noroc, mananca bine dupa ce se scoala, din prima. Daca nu, e nevoie de mecanisme diplomatice. Si de tact. Si de rabdare. Si de magie! Magia aia, sa prinzi momentul: sa nu fie satul, dar nici infometat, sa nu fie obosit, dar nici somnoros, sa nu fie plictisit, dar nici curios. Daca e ori una, ori alta, am rupt caruta fericirii! Supa se aseaza frumos pe hainele lui, in parul mama-sii, oriunde, mai putin in stomacul tintei. Si mama tintei ramane cu lingurita picata, dezarmata, fraiera si de caruta.

Uite, d-aia nu socializez eu cu mame-n parc. Pentru ca se uita incurcate la mine cand afla ca alaptez, pentru ca povestile lor suna mereu mai bine decat ale mele, pentru ca Tudor are 6 luni jumate, nu 5, si si nu e bolnav, God dam' it!!

Da, asta e un articol de mama frustrata la adresa celor care nu sunt, care pot merge sa manance dolce con latte cu prietenii mai tineri, fara sa se teama ca-i vor traumatiza cu alaptatul, care se pot vedea cu colegi din facultate, fara sa calculeze cat le va ajunge biberonul pritocit de cu dimineata pentru marea revedere...

But there's also the fun side: apa nu e niciodata prea rece/fierbinte, nu te dai cu capul de usa bucatariei la 5 dimineata, biberonul e mereu steril. Si mai e si... Tudor se uita-n sus, catre mine. Nu se-ndura sa zambeasca din gura, dar zambeste din ochi, larg. Apoi, pentru ca-i zambesc si eu, zambeste si cu gura. Strengareste, pe furis, grabit, ca e ocupat ;-). Zambeste cu ochii si cu gingiile fara dinti. Cu ochii mari, limpezi, albastri, asortati cu gene pe masura.