miercuri, 22 iulie 2009

Politia sarcinii

Brusc, dupa ce a aparut un copil in viata mea, toti cei din jur sunt experti in cresterea si educarea pruncilor. Ca e patronul de la parter, vecinul de palier, doamna intre doua varste de si-a nascut copiii acum 30 de ani, sau babuta garbovita, sa tot bata 80, tooooti stiiiiuuu ei taaaare bine cum devine treaba.
Eu, recunosc, nu stiu. N-am mai crescut copii, n-am citit cine stie ce literatura de specialitate; nu de alta, dar bunica mea, un om plin de bun-simt, are o vorba: Invatasi pana te prostisi si vorba asta, “coroborata” cu nebunia de m-apucase in primele saptamani de viata ale copilului de a respecta intocmai indicatiile diferite a trei medici diferiti mi-a aratat ca, traiul din carti si dupa spusele altora e reteta sigura de oiste-n gard.
Legea bunului simt personal si justa linie de mijloc should do it. Daca mi-e frig, e posibil ca si lui sa-i fie frig, daca are tot atatea straturi de haine ca si mine. Idem pentru caldura, apa calda si altele.
Dar, dar, zic, se gaseste tooot timpul cate cineva sa ofere o sugestie si sa stie mai bine decat mine, sa compenseze lipsa mea de experienta printr-un plastic mod de a zugravi viitorul meu alaturi de copii. Si uite asa, aflu de la persoane care au petrecut 3 ore in doua zile cu mine si copilul faptul ca l-am invatat in brate (???!). De altfel, avertismentul asta il aud constant DE CAND S-A NASCUT COPILUL. Deja fac urticarie. Sau paranoie, nu sunt sigura.
Sau ca acele crize de plans cu invinetire, cateva ore pe zi, inainte de culcare nu s-au terminat. Nuuu, exista si un al doilea sezon de colici (???!), “asculta la mine, ca am doi baieti si stiu”. Pai, daca respectivul domn are habar de ritmul copiiilor lui cum are si tatal copilului meu, e clar: stie despre colici cum ma pricep eu la fizica cuantica.
Mi se sugereaza sa-i dau “ceiut” ca “poate n-ai lapte destul, mama, si nu se satura”, cand copilul are doua saptamani, mananca bine si e fericit. Sau lamaie, pentru sughit.
Ooo, o alta alergie a mea e DEOCHIUL!!! Cred ca romanii sunt obsedati de doua lucruri: curentul si deochiul. Pe roman il doare stomacul, capul, genunchiul, degetul mic si nara stanga pentru ca l-a tras curentul. In aceeasi masura, un sugar plange nu pentru ca nu are alt mod de a transmite oboseala, foame, indispozitie, curiozitate etc., ci pentru ca e deochiat si musai trebuie descantat. Descantec de vine cu mustrare pentru mama-sa ca nu l-a umplut de rosu la iesirea din casa.
Toate, incoronate de o dimineata calda de iulie, in care iesisem cu copilul de gat si mama dupa mine, dimineata in care o doamna in varsta, la colt de strada, necunoscuta complet, ne-a mustrat scurt: “Trebuia sa-i puneti ceva pe cap” WTF??!! Eu, complet necunoscut, ma amestec in felul in care oarecine isi imbraca odrasla cand iese din casa??!!
Cele mai interesante momente sunt date de interactiunea cu politia sarcinii, cum m-a lamurit o prietena. Cine e politia sarcinii? Pai, acele mame de odinioara, care acum au copii ditai vlajganii de 30+, care inca stiu cel mai bine cum se face/poarta/naste/creste un copil, ca doar ce, n-am crescut si eu unul/doi/trei, dupa caz. Ei, politistele astea sunt experte in tot si orice, au intotdeauna cele mai valide opinii, cele mai bune solutii si cele mai avizate idei. Daca dai bebele cu crema, e fie prea multa, fie prea putina; daca il iei in brate, gata, il inveti in brate (am zis ca e favorita mea), daca ai grija la ce mananci, in urma experientelor horror, ti se face scurt si rapid lista alimentelor permise – evident, salata verde, din cauza careia copilul a refuzat o zi intreaga sa manance iti e recomandata; si sarmalele. Evident, politia sarcinii e experta in tooot ce misca, n-a facut niciodata nici o greseala (desi unele se vad cu ochiul liber in carentele de educatie ale progeniturilor) si are multe “Da’ de ce”-uri pe limba.
Obligatoriu, politia sarcinii e plina de superstitii, pe care le exerseaza in permanenta pe copilul meu!
Ii multumesc lui Dumnezeu ca mama n-a fost admisa la Academia Politiei Sarcinii. Pare-mi-se, soacrele sunt cele mai pregatite pentru domeniul asta.

miercuri, 1 iulie 2009

Pe furiş


Mama face CEA MAI BUNA CIOCOLATĂ de pe pământ!!! Eu sunt o cioco-maniacă. De la Guliver, Rom, Poiana, mascotă, tort marechal (haha, ce pompos sună!), Romaniţa (crec-aşa-i zice aleia mici, cu cremă, altă moştenire comunistă), belgiene, elveţiene, italiene, merge orice. Nu sunt o pretenţioasă, nicidecum o cunoscătoare de ciucalăţi, numai o mare consumatoare. Îmi place de mor cea neagră, amară, nu agreez combinaţii de cioco cu porto, sau mentă (daaa, ştiiiiu, marea pasiune a inglejilor), sau fructe ne-nuci, în general, îmi place cu rom, sau coniac, sau cafea; după mintea mea, a mai bună e a făcută de sviţeri, dar cea mai bună manufactură e la mama mea în bucătărie. Diformă, presată cu mâinile goale peste aluminiu, cu lapte praf din punga si nuci, muuulte nuci, are toate caloriile şi ororile stuchite de nutriţionoştii de-i văd tot mai des pe TV şi prin reviste.
În prima lună de viaţă a bebeTului am fost foarte atentă la ce-am băgat în mine. Şi am îngurgitat vreo 200 de litri de supă de curcan şi vreo 200 de kile de morcov, dacă altceva nu prea intra şn schema dată de pediatru. A doua lună şi aproape şi a treia, mai să mor cu zile: bebeTu a avut nişte colici, să ne scoată din casă seară de seară, aşa că m-am uitat cu jiiind la ridichi, salată verde (care ai copil colicos, nu pune-n gură salată verde, e sinucidere curată), căpşuni, cireşe, ce e mai frumos şi mai zâmbitor pe tarabe în buza verii. Dar bebeTu a avut (sper că nu se mai întorc evăr!) parte de colici atipice, deci puteam sa şi ajunez, că tot nu ne scutea.
Acum, I'm back in business, baby! Sâmbătă, bebeTata mi-a aterizat c-un tort diplomat, cu un blat de bişcot şi cremă mascotă. Am fost inimaginabilă! Am dat târcoale la mascota aia precum pisica la caşcaval! Am râcâit-o de pe bişcot, în amăgirea că nu mănânc mascotă, ci blat! Da' de unde! Nu ştiam cum să înfulec mai abitir mascota! Iar bebeTata mă vede cu ditai bucata de mascotă-n lingură: Aoleeeuu, ce faci, ai de gând să mănânci aia??! - Nu, era pentru tine, i-am răspuns cu jind si regret şi i-am vârât mascota pe gât. N-ar fi zis NU!
Da' m-am prins: mănânc seara, că bebe oricum nu ştie ce mănâncă în somn şi toate-s bune şi liniştite so far. Da' ce ma fac cu cei nutritionişti?! Sunt un no-no complet, complex şi total: CIOCOLATA??!! SEARA??!! Pe timpul alăptării??!! E, asta e, pe lângă defecte, mai am şi eu şi lipsuri...