joi, 29 noiembrie 2012

Botez de gura lumii

Acum ceva vreme, am dat nas in nas cu un tanar pe hol, la imprimanta, la noul meu job. Ne-am amorezat, ne-am plimbat la munte, la mare, ne-au vazut cunoscutii impreuna si au inceput intrebarile: Cand va luati? Cand faceti un copil? Cand mai faceti alt copil? Etc.
Inainte sa ne intrebe daca ne oprim la 2, ne intreaba cand il botezam pe-al doilea.
Din capul locului, eu o botez nu pentru ca simt eu, ci de gura lumii. A aripii dure religioase din familia noastra extinsa, recte mama si bunica-mea (pe care le iubesc nespus, de altfel) si a aripii conformiste si mai fatarnic-religioase, recte aia care nu e nici din cale afara de religioasa, nici nu intelege bine de ce si cum, dar "e mai bine".
Nu simt, pentru ca mi se pare ciudat sa fac o alegere spirituala in locul ei. E drept, am facut cateva si voi face o gramada de alegeri "administrative", insa sa aleg eu ca e crestin-ortodoxa mi se pare cam mult.
Si n-o botez pentru ca s-a nascut in octombrie. Dupa nastere, mama e "necurata/spurcata", you name it si n-are voie sa intre-n biserica 6 saptamani, adica pana spre 25 noiembrie. Ca s-o botez inainte, ar insemna sa stau pe la usa, precum catelul, timp in care pana si unui criminal cu sange rece i s-ar permite sa asiste la botezul copilului, mai putin mie, MAMEI! Iar dupa cele 6 saptamani, e post! Si-n post nu se fac petreceri.
Asa e, nu am afinitati religioase, insa, daca tot zic sa fac pe plac aripii dure, apai n-o s-o sochez luandu-i-o inainte lui Mos Craciun cu un ditai chiolhanul complet neortodox, ca doar n-o sa mancam pilaf cu prune si fasole batuta cu peste congelat!
Apoi, inainte si in timpul lunii decembrie, oamenii-s ocupati cu alte planuri - scriu Mosului, golesc cardurile, spala perdele si cauta retete de cozonac, n-o sa le zadarnicesc eu activitaturile casnice.
Si acuma stau eu si ma intreb cand sa fie? Aripa dura ar fi socata dac-as astepta pana-n aprilie, desi chiar asta-mi vine sa fac! Dar aprilie e tot plin de celalalt Post, al Pastilor. Si sa astept pana-n mai, mi-e ca-ncepe sa mearga-n picioare si rastoarna cristelnita, ne facem de minunea lumii (dupa ce am intarziat la propria nunta, sub obladuirea aceluiasi preot de-o va boteza si pe ea)! Sa ma reped imediat dupa Sarbatori, nu se face - oamenii-s satui de sarmale si carnati, nu mai spui ca damele s-au mai rotunjit si treba sa scoata bani de-o alta rochie, intr-un moment cand, se stie, Mosul a adus nu numai cadouri copiilor, dar si gauri in bugetele adultilor.
Apoi, cu groaza, GROAZA ma gandesc la impartirea anotimpurilor pe luni si a lunilor pe anotimpuri - decembrie, ca si ianuarie si februarie, sunt luni de IARNA! Botezul presupune o baita la pielea goala petrecut in ditamai incaperea, de vreo cateva zeci bune de metri patrati, inalta de cativa metri sanatosi, nu prea bine izolata termic, fiind o cladire eventual seculara (in cazul nostru, de la vremile lui Mihai Viteazul). Ei, numai cand imi imaginez botzul asta de 6-7 kg, la pielea goala, zburand urland din bratele calde ale unei nase senine via bratele joviale ale preotului, in hohotele condescendente ale adunarii sanatos infofolite in cojoace, pufoaice si stofe, simt cum se instaleaza o mica-micuta pornire criminala la adresa alora de au inventat atare ritualuri. Poate m-ar convinge careva sa practic botezul in conditiunile astea, cu o invitatie in prealabil, invitatie pe care sa stea precizat codul vestimentar: Va rugam alegeti haine dintre cele mai usoare, potrivite pentru o petrecere la malul Marii Egee, in luna iulie. Prezenta Dvs. nu va fi acceptata decat daca veti purta materiale usoare - matase (naturala, sau artificiala, nu importa curentul bio), in, batist. 
As vrea si eu sa stiu cati dintre ai prezenti s-ar dezbraca in luna ianuarie la pielea goala la o temperatura a ambientului de maxim 20 de grade, pe deasupra sa se mai si scalde, apoi sa iasa curajosi in ger! Mai cu seama cunoscand teroarea pe care frigul si curentul inca o produc in constiinta romanilor, de pe vremea cand baia de seara pe timp de iarna era o adevarata aventura plina de adrenalina!



miercuri, 21 noiembrie 2012

Parintii nu-s adulti


Pentru ca azi-noapte n-am avut somn, m-am apucat sa visez la vacanta de anul viitor. Si, din hotel in hotel, si din amintire-n amintire, mi-am adus aminte de Praga si Bratislava, de Budapesta etc. si mi se facuse de o vacanta citadina.
Insa, alarma "copii" a sunat si mi s-a pleostit amintirea si pofta.
Mini-vacanta de Pasti, de la Roma, din primavara acestui an, a fost un mini-dezastru pentru Tudor. Noi ne-am inarmat fiecare cu ce atitudine a gasit prin suflet - eu mi-am impus sa ma impac cu situatia, taica-su a aplicat relaxarea si optimismul lui, care pentru unii pot fi molipsitoare, iar pentru mine, enervante :D.
De la bun-inceput pentru mine a fost un stres, pentru ca eu sunt orice, numai spontana si iubitoare de surprize nu-s! Imi facusem un plan de Pasti plictisitor, in sufrageria mea si a maica-mii, in curtea noastra, cu speranta de ceva soare. Pe alocuri, si enervant, cu vizite nedorite si prea lungi (cum sunt toate vizitele nedorite). Ei, marti toata ziua am cautat hoteluri si zboruri catre Lisabona, Mallorca, Costa del Sol (yap, nu stiam deloc unde plecam, ideea era sa plecam!), zapacindu-mi colega si agentia de turism cu vaicareli si intrebari (in aceasta ordine). M-am oprit la Roma, pentru ca era singura destinatie cu zboruri acceptabile ca durata si programare.
Incepand de la ideea de calatorie - cu avion, in cazul asta -, care, cu un copil alaturi, e o provocare - sculatul cu noaptea-n cap, trambalarea prin aeroport (iar Otopenii nu-s chiar cel mai primitor aeroport european), lipsa unei bai decente etc. Apoi, mancarea la fata locului, care e ALTFEL decat acasa. Pastele sunt altfel - desi baza lor tot pastele sunt -, branza e altfel, friptura e altfel, supa nu e cu galusti, pizza nu e ca la Trenta! Noroc ca cereale cu lapte si paine cu unt se mananca peste tot in lume si au acelasi gust. Astfel, copilul a mancat macar o masa cumsecade, dimineata. In rest, Dumnezeu cu mila. Chiar si croissantele, sau gogosile, pe care i le cumparam sa nu moara de inanitie p-acolo nu-l impresionau. Functiona pe principiul "poate ca da, poate ca nu".
In afara mancarii, alergatura lipsita de sens, pentru el. Sa bati strazi si incaperi aiurea-n tramvai, cand poti sta linistit in camera de hotel, sau pe o bancuta, sa te joci cu o masinuta. Sa te taraie doi adulti, care-ti mai sunt si parinti, prin ploaie deasa, ca sa ajunga sa se imbulzeasca alaturi de o multime inexplicabila si pestrita, intr-o casa maaaare, cu o gaura in mijloc, prin care... ploua!! Sau sa-ti dea o moneda-n mana, sa insiste s-o arunci intr-o apa inconjurata de niste oameni ciudati, cu ochi mici, care fac poze-ntr-una! Sa strige la tine sa stai locului pe niste trepte pe care tu ai chef s-o iei la santoasa. Sa te chinuie purtandu-te in spinare, sau in brate, printr-un culoar luuuung, plin de desene ciudate, foarte colorate, foarte multe, alaturi de valuri-valuri de necunoscuti, asta, dupa ce ati stat toti 3 la o coada ce parea fara sfarsit.
Sa nu te culce toata ziua, pentru ca, in final, sa adormi la 7 seara si sa-i auzi promitandu-si ca data viitoare vor vedea Colosseumul si noaptea, nu numai pe ploaie. Macar si-au facut un pustiu de bine si te-au dus la aceeasi terasa cu pizza buna si o fata romanca din Fagaras, draguta, slabuta si plina de un bun-simt surprinzator.
Vacantele citadine sunt pentru adulti, nu pentru parinti. Cand ai facut un copil, pui in cui umblarea fara sens pe strazi, cascatul gurii la muzee, tentativele curajoase de a incerca te miri ce feluri culinare locale. Mai ales daca ai parte de-un copil conservator la mancare. In cazul asta, la mare,-n Grecia va scrie pe valizele tale de parinte empatic, unde dorada seamana cu aia pe gratar, de acasa, supa, chiar fara galusti, e supa de pui si   unde pui capac cu o gogoasa cu mastic, dormi pe plaja si seara-n brate la mama-ta.