vineri, 19 octombrie 2012

Maternitatea Medlife

Ma gandeam ca or fi si altii care-si cauta locul unde sa nasca si, in cautarile lor, exploreaza si varianta Medlife.
Am explorat-o si incercat-o si eu, acum o saptamana. Nu-mi plac darile in stamba de tipul "totul a fost perfect". N-a fost perfect, pentru ca nici eu nu sunt si nu stiu ce vreau si ce sa cer.
Totul a inceput - cred - prin primavara lui 2010, cand o prietena recenta la vremea aceea imi spunea numele unei doctorite ginecolog de la locul ei de munca, dr. Gavril-Parfene. Am bagat la cap si, un an mai tarziu, la ea m-am dus sa-mi confirme sarcina. Si m-am tot dus, luna de luna. M-am dus de vreo cateva ori si la dr. Steriu, pentru eco morfo-fetale.
Dr. Parfene e frumusica, tanara si calda. Zambeste mult, se misca si vorbeste cu calm, e incurajatoare si senina. Dr. Steriu nu stiu in ce context zambeste. E un fel de robotel serios-suparat, care-si face treaba cu zel, seriozitate si fara nici o deraiere de la fisa postului - ai sosit, te pune pe masa, te aseaza din doua vorbe, te chestioneaza despre aspectele clasice - varsta, medic etc. - si apoi se pune pe recitat poezia parametrilor.
E posibil sa fie usor misandra, sau sa nu-i placa, pur si simplu, mutra tatalui copiilor mei - si la sarcina cu Tudor si la cea cu fetita i-am facut cate o vizita in tandem si, cum el nu se poate abtine sa nu converseze pe orice tema, in orice context, si-a luat vreo doua cartonase galbene de la madam Steriu de mi-a venit sa cer reducere la receptie, cand plateam. In fine.
Trebuie sa spun ca eu n-am avut nici o problema, nici cea mai mica in sarcina. O oarescare tensiune arteriala marita, monitorizata si tinuta sub control si un noroc chior, chiar - dupa ce la toate ecografiile pe final fata avea circulara, la final s-a rasucit si n-a mai avut!
Bon, m-am dus la spital cu dilatatie 2 si a trecut cam o ora si jumatate si am si nascut! Asta s-a datorat genelor mostenite de la mama, nu celor de la spital.
Internarea n-a insemnat decat completarea unui formular pe care nu mai stiu ce am scris, altceva decat numele :D. Sala de travaliu, urata, impersonala si rece. Aseptica, dotata, fosgaiau vreo 3 asistente pe-acolo, dar foarte spitaliceasca. Monitorizarea stresului fetal se face cu martori din aia cu fir, o placere sa stai intinsa cu fata-n sus in travaliu. Alte mecanisme de usurare a travaliului nu exista. Pentru mine, astea nu-s importante, nu-mi doream decat sa se termine totul mai repede, evident, insa, pentru standardul pe care-l pretind, e putin. E chiar nimic, as spune.
N-am vrut sa fie si tatal langa mine, ma enervam si eu pe mine, daca era si el, cred ca il strangeam de gat, mai ales ca, asa cum spuneam mai sus, nu s-ar fi abtinut :D. De fapt, ce-mi amintesc cel mai bine din clipele alea e faptul ca ma enerva absolut orice - de la bumperele alea de pe strada,  care te fac sa reduci viteza la trecerile de pietoni, pana la fusta care facea o cuta in spatele genunchilor, cuta care ma deranja si mutra unei infirmiere de la neonato, fie foarte obosita, fie atunci trezita din somn - m-am gandit ca, de dragul clientului, iti poti trage o fata mai putin surmenata! Deci, era o placere sa discuti cu mine!
Doctorita a sosit repede, probabil, si-a facut meseria ei de doctorita, sa ma controleze, sa ma incurajeze, sa ma laude, sa ma mangaie si sa-mi zambeasca. Foarte draguta. De epidurala n-a prea fost timp, ei insistau, eu nu mai vroiam, cand au inceput sa insiste sa stau in anume pozitie, cu capul nu-stiu-cum, nemiscata, am zis ferm ca nu ma pot bizui pe mine. Foarte simpatica si doctorita anestezist, o figura de-mi amintea clar de cineva, o colega, o prietena din alta perioada a vietii mele, oricum, cineva familiar si foarte placut.
Asistenta de gineco foarte serioasa, foarte eficienta, dar cam... hai sa nu spun cum, dar sa spun ce: scoteam eu tot felul de sunete pe-acolo, ma smiorcaiam (chit ca stiu ca nu m-am smiorcait penibil, ci foarte demn :D), mai numaram oile, mai faceam planuri de vacanta (f serios vorbesc, ma gandeam cand sa mergem in vacanta la anul, in primavara, cand bebe e la inceput cu diversificarea, sau in toamna, cand are un an...) - pe scurt, ma prosteam si asta-mi zice la un moment dat: Doamna S, trebuie sa controlati durerea, incercati sa spuneti o poezie, o rugaciune (WTF??!), sa va ganditi la altceva!
..............???!!!! Si, cam cum sa te gandesti la altceva...? Stau si eu si ma intreb: pe banii aia de-i platesc acolo, n-ar trebui sa gandeasca, inainte sa vorbeasca? Cum sa ma gandesc la altceva - la ce??!! la o amandina, la prima betie din viata mea, la primul sarut (sa incerc sa-l identific, adica), cam la ce se gandea ea ca trebuie sa ma gandesc eu cand incerc sa scot un pepene prin varful unui pix...?
Passons.
Haida si pe masa, copilul tot presa si presa si a presat pana s-a si nascut, oracaind vesel si detasat. Am tinut-o locco in brate, nu-mi venea sa cred ca s-a terminat si ca o vad, in sfarsit, cum arata. Nu-mi aduc aminte cum arata, decat ca avea o gura larg deschisa si era inconjurata de multi decibeli.
N-am avut epiziotomie, copilul nici n-a fost mare, au fost doua fisuri, suturate rapid. Inapoi in sala in care s-a petrecut travaliul, pentru un auto-masaj. Apoi, carata pe scaunul cu rotile (gizas, ce urasc chestiile astea) pana in rezerva, unde ma astepta iara un alai sa ma ia in primire - mi s-au prezentat ca la vizita militara vreo doua asistente de la gineco, alte doua de la neonato si figura obosito-somnoroasa de-o vazusem la internare. Evident, n-am tinut minte nimic. O pretioasa asistenta de la gineco, cu ochii facuti a la Maria Callas, mi-a tinut o prelegere despre prezenta mea si a lor acolo, ca sunt la dispozitie, ca patul face si drege, ca baia, ca blablabla. Ajutorul e la 3 interioare telefonice si doua butoane de urgenta (unul deasupra patului, unui in baie) distanta. Pentru orice, sunati. Peste 20-30 de minute, a aparut si bebe, evident, insotita de o asistenta de la neonato, care si-a recitat si ea povestea.
Pe micuta nu mai stiu daca am pus-o atunci la san, sau mai tarziu.
Medicul neonatolog, precedat de o voce de comandant jovial de osti gastronomice, a aparut sa ma felicite, sa-mi spuna ca fata-mi seamana, sanatoasa-tun, sa ma intrebe de copiii de acasa si alte traznai.
Am refuzat sa mananc. Mi-au adus, totusi, ceai.
Dimineata, au aparut sa ia gunoiul. Apoi, sa-mi ia tensiunea, temperatura, sa nu mai stiu ce in branula. Sa ia copilul sa-l vada dl doctor, inainte de iesirea din garda. Sa-mi aduca de mancare. Sa ma intrebe daca ma pot descurca pe picioarele mele. Sa faca igienizare. Sa aduca pe bebe inapoi. Sa intrebe daca am nevoie de ceva. Sa ia tava cu resturile mesei. ETCETERA. Chiar simti ca dai banii :D
La o ora decenta dupa dimineata, vizite de la medicul cu care am nascut - iarasi conversatii joviale.
Cum n-am avut nici o problema in sarcina, tot asa n-am avut nici acolo. Trei zile de odihna si plictis, m-am zgait mult la TV Paprika si Travel Channel. Programele TV de le au sunt tare saracute - nu ca mi-ar fi lipsit Pro TV, sau Antena 1, sau TVR 1, insa m-a surprins sa vad ca nu sunt in lista. Si rutina de fiecare zi si, mai ales, fiecare dimineata, cand puhoiul navaleste peste tine cu serviciile. Am mai sunat si eu, dupa una, dupa alta, dar nu se simteau suficient de solicitate, ca-mi tot spuneau sa apelez cu incredere, sa le solicit - or fi platite la apel per pacient...? Da' eu chiar n-am avut probleme si nu-s genul fandosit, sa am nevoie de un brat sa ma sprijine cand ma ridic de pe scaunul de la masa.
Externarea fetei a durat ceva mai mult, a mea a fost rapida, dupa inca o conversatie cu medicul meu. La bebe s-a impotmolit laboratorul cu niste rezultate si a depasit pranzul. Scuze, ploconeli, zambete si oftaturi.
A trecut si asta.
Per total: pentru o persoana obsedata de igiena si intimitate precum autoarea acestei postari, nasterea la Medlife a fost grozava! Personalul este amabil, zambitor, glumet pe alocuri, cum trebuie sa fie pe banii clientului. Ce m-a deranjat a fost sala aia prea rece pt un spital privat - ce naiba! -, comentariul tampit expus mai sus si sugestia unei asistente de la neonato de a-i da "completare" lui bebe: Dupa urmatoarea masa, ar fi bine sa ne chemati sa ii dam completare. De ce? Pai, asa e bine, sa fim siguri ca se satura. Pai, daca doarme linistita si nu plange, se cheama ca e satula, nu? Da, cum vreti; stiti, in primele zile, sunt mai obositi etc. - faza cu energia care scade cu glicemia si nu pot suge etc etc. Mdap, dar stiu, la fel de bine, ca in primele zile, sug putin - 3-4 ori.
N-avea cu cine, am tinut-o pe-a mea si asa a ramas. N-a fost superioara, nici agresiva nici un moment, numai mi-a sugerat o optiune. Non-taken.

Nu stiu sa spun daca raportul "calitate-pret" e optim. N-am mai nascut decat la CF2, in aprilie 2009 si n-are rost sa compar mere cu pere. La Medlife probabil ca e scump, ca asa e la noi, orice iti da o oarescare siguranta ca e bine, trebuie sa fie scump. E frumos, e curat, e decent, e comod, e liniste (chiar si in balamucul diminetilor, si tot e liniste), e bine.
Oamenii pot pretinde ca traiesc intr-o tara normala, cand se duc sa primeasca servicii medicale acolo. Cat am fost insarcinata si am vizitat maternitatea, se facea, la un moment dat, ordine - infirmierele strangeau niste confetti de pe jos, iar insotitoarea mea mi-a spus, amuzata, ca tocmai se externasera o mama si un bebe, cu alai :-). Cum spuneam, o iluzie de normalitate, oamenii se poarta frumos (e drept ca pe bani) si te incurajeaza sa nu te sfiesti sa ceri sa ti se satisfaca dorintele.

Dar e scump, pentru ca platim la gramada asigurari de sanatate, iar banii se duc intr-un sistem prost administrat, care consuma mai mult decat poate primi si nu ne da de nici o culoare posibilitatea sa alegem in interiorul lui. Asa ca alegem in exterior si ramanem cu banii dati degeaba la asigurarile publice si cu banii dati pe actul medical in clinicile private.
Si cand discut aspectul "scump", nu ma raportez la cat as cheltui pentru copilul meu, pentru ca, evident, nu exista nici limita, nici termen de comparatie. Ma refer la faptul ca e trist sa primesti servicii decente numai pe bani multi - raportandu-ma la media puterii de cumparare. Ma refer la faptul ca nasterea e un moment al naibii de delicat, pe care ti-l strica sistemul inca de la prima spaga de-o dai unei asistente sa te vada pe holul cabinetului medicului la consultatii, pana la chestiile sinistre de tipul "De ce tipi? L-ai facut cu mine?!" E trist sa nu primesti un zambet, o incurajare in cel mai dureros moment din viata ta, e trist sa nu poti vorbi cu mama, sotul, sora, daca ai chef. Am auzit ca, in unele maternitati, e interzis si telefonul! Ti-l iau la internare si-l dau familiei...
N-as astepta de la un sistem public ce primesc pe banii aia multi. Dar nici grobianism, indiferenta si chiar ostilitate. N-am experimentat nimic ingrozitor nici la CF2, insa multimea de povesti urate colcaie. Si am ramas uimita, la CF2, ca, in 3 zile de spitalizare, o singura data s-a spalat pe jos - cu aceeasi apa cel putin in 3 saloane (cel in care ma aflam si cele doua vecine) si nu s-a curatat deloc baia... Si ne mai miram ca, un an mai tarziu, doua fete erau cat pe ce sa moara la acest spital...

vineri, 12 octombrie 2012

Micoze fiscale

Pentru ca tot ma aflu intr-o situatie cu destinatie speciala, mi-am zis sa-mi inchei si socotelile cu administratia fiscala romaneasca, deschise acum ceva vreme.
Administratia juridica ma stersese de pe fata pamantului, fara sa ma anunte si, in genere, fara sa anunte pe nimeni. Administratia fiscala m-a chemat sa depun declaratia pt 2010 si mi-a spus ca intuieste ca m-ar fi ras ailalti. Bon, a mai trecut un an si, cum decorarea camerei copilei nu avanseaza, am zis sa ma ocup si de lucruri serioase.
Stau la prima coada pentru o adeverinta de venit si informatii. Ma trimite la o a doua coada, de unde ma trimite la a treia. La a treia, in fata unei usi, mai sta o tanara. Careia i se spusese ca "domnu' Catalin vine imediat". Si stam amandoua. Apare o doamna, care intreaba daca inuntru il gaseste pe domnu' C. Da, raspunde tanara. Si doamna deschide usa. Tanara sugereaza, sigura pe ea, ca si noi tot pe domnu' C il asteptam. "Da, da' pe mine m-a chemat inuntru". "Aaa, bun, accepta tanara, pe noi nu ne-a chemat nimeni"
Doamna iese, precedata de o functionara din birou, strangand kit-ul fumatorului in mana, care-i spune tare (doamnei), cu inteles, sa priceapa si ai mai grei cu capul: "Va chem eu cand vine, stati aici".
Intre timp, stam mai multi. Si mai stam si mai stam inca un pic.
Apare doamna responsabila de a doua coada, care ne trimisese la domnu' C. Isi aminteste de burta mea si de neastamparul simpatic al tinerei si ne intreaba uimita: "Pe cine asteptati?! De ce nu intrati?" "Pe domnu' C" "Pai, e inauntru! L-ati vazut iesind? E singurul barbat din birou!" "Ma rog, ni s-a spus ca nu e..." "E, domnisoara, intrati si vedeti ca e!"
Domnul C e, intr-adevar, un tip de foarte mare ajutor, relaxat, caruia nu i se pare un capat de tara ca n-am depus eu declaratiile, ca vin dupa un an jumate sa ma scoata din evidente, ca, in genere, sunt contraventionala. Nu ma trateaza de parc-as fi fraudat statul de doua gume Turbo si-un pachet de Boniobon. Imi explica unde sunt si ce trebuie sa fac, dupa ce se mira ca cei dinaintea lui n-au fost in stare s-o faca.
Se uita zambind la mine si-mi spune "Dar veniti anul asta, daca mai puteti"
Imi adun ce-mi trebuie si a doua zi, sigura pe mine - doar ma asigurase domnu' C ca e simplu! - ma prezint la ghiseu direct, sa nu-l mai deranjez pe sefu', ca, in mintea mea, nimeni nu e sef sa-l baraie toti ametitii la cap!
Pfuah! N-am decizia alora de la juridic, de m-au sters, dar macar imi inregistrez declaratiile si aduc maine decizia.
Ma duc la ghiseu, cum spuneam. Blablabla.
"Aaa, si cine v-a sters?"
"Aia"
"Pai, si de ce n-ati depus, domnisoara, declaratiile pana acum?"
"Pai, tot erau pe 0... Am gresit, blabla, credeam ca v-au instiintat ei ca..."
"Dvs. (apasat si acuzator) trebuia (imperativ si amenintator) sa ne instiintati. Noi de unde sa stim ca v-au sters(*)?!! Dati-mi documentele"
(Era logic ce-mi spunea, nu ma anuntasera aia pe mine, ca eram subiectul povestii, dar pe ei!)
"Dar, stiti, nu am decat declaratiile, am uitat decizia. Va rog sa le inregistram pe astea si maine va aduc decizia"
"Nu se poate, domnisoara"
"De ce?" "Pai, ca nu mai aveti activitate!" "Cum asa?" "Pai, veniti si-mi spuneti ca v-au sters si apoi vreti sa va inregistrez" "Asa am inteles ca trebuie facut, doamna, reglez din urma... Apoi, ce treaba are decizia aia cu declaratiile? Daca tot nu m-ati sters si Dvs." "Pai, are! Ca activitate nu mai aveti, dar aveti dosarul deschis! Sunt doua treburi separate. Activitatea tine de ei, dosarul de noi" "Pai, daca am dosar la Dvs., nu puteti pune acolo declaratiile?" "NU!" "Ma rog, e greu sa pricep, dar fie! O sa vin maine cu toate"
"Bine, aduceti si registrele" "Nu le mai am" Ia foc. "Cuuuuuum??!!! Pai, nu puteti sa va inchideti daca nu le aveti! Trebuie sa le aveti! De ce nu le aveti???!!!" "M-am mutat si am ratacit multe" "Aaaaa, nu se poaaate, NU SE POAAATE! TREBUIE SA LE RECONSTITUITI!!!" "Ahhh, cum...? Cateva facturi si bonuri din 2007, cum sa le reconstitui?! Mai stiu de unde erau...?" "Nu stiu, domnisoara, le reconstituiti cum scrie in lege, ca aveti obligatia legala!" "Pai, cum s-o fac, cum scrie la lege?" "Nu stiu, luati legea, faceti plangere la politie ca nu le mai aveti, ca au disparut, ca ati sanctionat persoana responsabila si apoi le reconstituiti"
"Bine, dar seful Dvs. mi-a spus ieri..." "Aaaaa, pai daca ati vorbit cu sefu', luati-va Dvs. actele astea (le strange relaxata si mi le intinde peste ghiseu) si veniti maine sa vorbiti cu el, ca el poate sa hotarasca"
Extrem, extrem, extraordinar de usurata, aproape fericita ca va hotari seful.
Dimineata, la seful, a durat FIX trei minute sa-mi vizeze o cerere si alte 8 minute ca o alta functionara, candva amabila, acum rutinata, sa-mi inregistreze totul si sa declare cazul inchis.

Nu numai functionarii de la ANAF au creier de contabil. Avem si noi contabili pe langa noi - nu gandesc neaparat logic, ci in termeni contabili. Ne mai injuram cu totii colegii de la Financiar ca ne cer prea multe chitante, bonuri, deconturi etc. Dar astia-s boieri - au scaune de pe care nu curge tapiteria, nu-i trage curentul, nu le zbiara 25 de nemultumiti pe zi in cap, nu asista la incaierari la cozi, au de-a face c-un numar limitat de interlocutori, pe care ii cunosc destul de bine si stiu la ce sa se astepte de la ei, eventual lucreaza intr-un mediu civilizat, unde sapunul si hartia igienica stau la baie, nu trebuie scoase din sertarul jortait la fiecare vizita in camera faiantata, inghetata, sau fierbanda, in functie de vremurile de afara.
Ma uitam cu tristete cate dosare zac pe tejgheaua aia, cat de roasa e tapiteria scaunului, cat de uzate usile si de luciosi peretii, cum stau toate usile deschise si o forfota continua si gri se perinda pe holurile stramte. Un fel de "Bleak House" al nostru. Seful sta asezat la un birou mic, in capatul unui birou lung, de forma unui coridor - pe o latura-s ghiseele unde se gudura, sau urla contribuabilii, de cealalta latura sunt birourile la care altii inregistreaza, consulta, mazgalesc dosare.
"Huuuuoooo, baaaiii, baiete, tu n-ai aflat ca intai se sta la coada??!! - Nici un raspuns. - Dac-ai fi bucurestean, iti spun io ca ai fi mult mai civilizat" (banui ca nenea de zbiara asa o fi bucurestean, dupa superioritatea tonului. Deci, mda, halal civilizatie)
Si in urletul asta sa lucrezi. Sa calculezi 16%, sa introduci date, sa verifici, sa modifici etc. Si totul cu salariul taiat cu 25%. Si sa interactionezi cu contribuabilii. Si ei desconsiderati de "sistem" - ghiseele sunt joase, tejghelele late, functionarul asezat pe scaun dinaintea lor ii obliga sa se intinda, sa se aplece si sa se cocoseze ca sa se faca auziti si sa auda ce li se spune. De cele mai multe ori, incoltiti de cerinte absurde - sa aduca un timbru fiscal pentru orice solicitare o fac ANAFului. Numai ca timbrele astea se cumpara de la Posta si, in Sectorul 6, cele mai apropiate oficii postale de sediul administratiei sunt la 3 statii de autobuz distanta. Aia de pare mai aproape, in linie dreapta, e accesibila numai cu piciorul si iti ia tot cam atata timp cat ai face dus-intors cu autobuzul. Iar statia nu e foarte aproape, mai ales la intoarcere.
Sau te aseaza la cozi haotice, obligandu-te sa te iei la harta cu semenii - ai stat la coada, ai aflat informatia, te asezi la completat actele si ai vrea sa eviti a doua coada, dar ceilalti nu te mai cred ca ai fi facut coada dinainte si se reped ca uliii la tine, nu cumva sa apuci un graunte inaintea lor. Te tin la telefon cu zecile de minute, in incercarea de a afla o informatie pentru ca, in final, sa te invite la fata locului "Da' veniti aici, sa discutam, e mai bine asa!" Bine, da' are si omul o viata, un loc de munca, nu sta toata ziua sa umble de colo-colo!
Si, pentru ca nimic nu e niciodata clar, te fac sa vii cu teancul de acte, copii si contra-copii si nu e suficient, trebuie sa mai aduci inca una si alta, eventual pe bunica proprietara a terenului pentru care vrei sa declari venitul agricol...
Mi-e mila si de ai lor, si de ai nostri. Sistemul e plin de praf si micoze, ros de carii si bazait de muste...

(*) De cand m-am inregistrat la ei, mi-am schimbat domiciliul de doua ori si nu i-am anuntat, insa, de fiecare data, au aflat noua adresa si au reusit sa-mi trimita deciziile de impunere by themselves. Deci, s-ar fi putut si asa...

joi, 11 octombrie 2012

Help!

"Cat mai ai?" - nu stiu si nu ma intereseaza exact. N-o sa ramaie acolo vesnic.
"E fata, esti lata-n solduri" - mersi, exact ce aveam nevoie sa aud.
"Nu te-ai latit deloc, e baiat, nu?" - ar fi bine sa te pun in legatura cu autorul replicii de mai sus, poate faceti o partida de sah.
"E baiat, ca nu te-ai umplut de chestii pe fata; sa vezi daca (i)er(e)a fata, cum te faceai..." - mda, e CHIAR fata, iaca, fetele nu-s ce se poate intampla cel mai rau unei familii, contrat parerilor arhaice.
"Iti coboara burta, nu mai ai mult"
"Pai, cum mai ai doar atat, ca nu ti-a coborat deloc burta?" - aceeasi persoana, la interval cronologic de o saptamana. Hotaraste-te, sa stiu si eu pentru ce ma pregatesc.
"Pai, si ce faci, mai ai curaj sa te urci in masina?" - cred ca e mai placut cu masina mea, decat cu 178, 41, metroul de la statia Pacii, taximetristii care-si aprind tigari, nu spala masina, li se strica aparatul de taxare dupa prima suta de metri si, in genere, ma trateaza de parc-as fi ecervelata, nu insarcinata.
"Pai, cum, e fata si nu s-a nascut inca? Fetele sunt mai harnice" - mda, or fi, numai ca si primul s-a nascut un pic mai repede de termen.
"O sa semene cu ta-su, ca e fata" - si primul, ca e baiat, de ce nu seamana cu mine...?
"Aaa, abia astept, manca-o-ar mama pe ea" - Huh?! Pe copilul meu?! Abia il astepti...? In ce film?
Oh, si povestile, povestile despre copiii lor, ai altora, ai unei prietene, ai unui prieten, coleg etc. Si mai ales ai lor. Aia de acu' 30 de ani, eventual.

Sa fie de la sarcina, sau chiar am de-a face cu diverse forme de oameni stupizi? Ce ma sperie e ca si fata mea va avea de-a face cu ei, intr-o x proportie. Priceless.