miercuri, 4 iunie 2008

Nu, multumesc

Era deja tarziu si, ca de obicei, Cravata mea si cu mine ne invartim mai abitir cand am hotarat ca ne ducem acasa, la culcare, dupa alta noapte haotica la printat si impaturit! Si uite-asa, dupa un telefon hlizit, carmeste el la dreapta sa ne luam prietenii la o "vizionare" si un suc. Vizionarea s-a petrecut in conditii de amuzament maxim, insa cu sucul povestea n-a mai fost la fel de vesela. Cum n-aveam nici un reper, ca de obicei, ne-am oprit din goana calului la o terasa de pe Bv. Timisoara care acum un an nu exista. Cam inghesuiala, insa nu cautam cine stie ce. Ospatari imbracati cam pe-acasa pe la ei, cand framanta innadusiti un cozonac, dar nu suntem la Ritz doara! Ne asezam, ne ridicam, nu se hotarasc daca masa e rezervata si anume de cine.
Poposim in cele din urma la o masa si suntem avertizati din prima ca "va durrra" (ah, ce ma-nnebunesc dupa r-ul asta bine rulat!), ca si cum nu ne obliga nimeni sa stam, vom fi oricum dezamagiti de serviciu.
Si suntem! In ciuda faptului ca nu am cine stie ce pretentii de la o terasa de cartier, aici urla din toate cotloanele ideea de "bani multi, repede si cu cat mai putin efort". Patronul, pare-se, si-a facut socoteala ca mobilierul si tacamurile Ikea si plasma ii vor asigura un castig mediu de 40 de lei/cap de consumator pe perioada verii. Ni se spune asta cu aerul ca ni se face nu stiu ce favoare. Ba, mai primim, fara sa cerem, numar de telefon unde sa facem rezervari - NOOOTTT - pentru vizionarea meciurilor europene.
Pai cum sa pun eu mana sa-i sun, cand: din 2 deserturi de voiam sa le incerc, nu le au! Cand imi aduc un profiterol in care gogoasa choux a la creme era veche si parca luata deodata cu sosierele de la Ikea, vorba prietenei, cand asteptam haaaaaaaat sa aduca o frigaruie si niste cartofi prajiti! Cand vreau apa minerala la vin, dar alaturi, nu-n pahar, dar nu-mi da si pahar! Cand Cravata mea comanda papanasi, sa se faca repede si i se aduce "desertul casei", ca d-ala mai avea (ala de nu-l avea cand am vrut eu sa comand), iar desertul casei e un soi de blat banal cu o glazura artificiala insirata deasupra. Cand baia e de gasit in "restaurant", unde ajung condusa de chelnerita noastra. "Restaurant" probabil pentru ca mirosea violent a prajeala, altfel aratand ca un spatiu in renovare. Baia, moderna, la comun, doamne si domni. Numai ca nu era nici o dificultate sa iesi din cabina de toaleta si sa ai privelistea larga a pisoarului (pardon de expresie) masculin. Comun-comun, da' putina decenta, se si mananca in locul ala! Colacul, spart, zavor/cheie la usa de la cabina de toaleta, nu, mopuri si maturi aruncate inestetic pe podeaua asa-zisei toalete... Can I say more?
I can, despre clientii locului; cefe groase curgand in valuri catre spinare, insotite de blonde exagerat oxigenate si solarizate, zacand in zona "lounge" a terasei cu pricina. Evident, cefele sunt servite preferential si cu solicitudine.
Locul, la prima vedere, arata OK. Nu e carciuma de cartier, tacamurile nu-s din acelea adunate de pe la vecine cu ocazia Mosilor, s-au gandit sa alcatuiasca si-un meniu care sa aiba si chestii mai serioase, gatite, gen ciorbe si ficatei.
Dar peste tot plezneste ideea de rapid incropit, investitie tinzand catre minim, cu preturi si modalitate de a jecmani omul tinzand catre maxim!
Nu mi-a placut si nici n-am de gand sa mai calc acolo ever!