joi, 3 septembrie 2009

Maţe-fripte de Moll

Astă-toamnă (probabil prin septembrie, că era cald încă), într-o duminică, pe la 11 dimineaţa, ne-am dus la Mall. Parcarea goală, soare cât cuprinde, dacă n-ar fi fost atâta beton, ar fi fost chiar plăcut.
Musiu dă să parcheze foooarte aproape de intrare, dar i se interzice. OK, era un loc marcat pentru persoane cu nevoi speciale, se duce mai încolo.
Un alt domn parchează pe acel loc, paznicul îl vede dupa ce primul se dăduse jos din maşina şi se repede cu interdicţia. Omul se pregătea sa-şi descarce din maşină căruciorul, soţia cu copilul în braţe şi alte angarale de arsenal părintesc. Amândoi îi arată că, în lipsa locurilor pentru cei ce au copii, se pot folosi locurile destinate celor cu nevoi speciale.
Omul în uniforma, nici pomeneală! Nu şi nu, nu se poate, mergeţi mai încolo (asta însemnând 2 locuri de parcare mai încolo). Acuma, în condiţii mai favorabile, două locuri e nimica-toată, dar oamenii erau cu copil, cu bagaje, incepuseră să se desfăşoare, aveau nevoie de mai mult spaţiu, pe care, eventual, l-ar fi pierdut la plecare, cu maşina încadrată de două 4x4 inevitabile la Mall.
Părinţii încearcă să-i evoce omului de ordine (?!) o discuţie avută cu managementul stabilimentului şi cum li s-a permis să folosească aceste locuri speciale; omul negru nu voia să admita nimic!

Pentru că el cunoştea soliditatea argumentului său: "Nu se poate, dom'le, ăsta e locu lu badigardu' de la cazinou!!!" Îhî, chiar aşa, badigard, un tip cu ceafa groasă, cu mâini (cel putin teoretic) puternice, cu picioare zdravene, cât să fugă dupa trişori şi coate-goale, sau să se proptească în mutra vreunui fraier cu ochelari şi părul pe ochi, un tip cu trupul plin de circumvoluţiuni care să compenseze absenţa celor de pe creier. Nicicum vreun tracasat de obstacolele întâlnite la tot pasul în lumea făcută numai pentru ăi sănătoşi. Un tip - chipurile - pentru care parcurgerea a 300m e nimica toată, n-are nevoie să parcheze la intrare.
Ba, este salariat al unei coşmelii care - cel puţin teoretic - trăieşte de pe urma clienţilor, iar acelea erau locuri pentru clienţi.
Am rămas gură-cască, eu, ca şi cei doi părinţi. Şi m-am trezit şi eu întrebând, ca Nea Ion: Bine, da' badigardu' chiar nu se poate deplasa fix două locuri mai alăturea?? Lăsând la o parte considerentele absolut evidente ale situaţiei: un angajat al unui stabiliment chiriaş are mai multe drepturi decât clienţii! Un tip solid, plin de muşchi, are nevoie de loc de parcare în buza intrării, că nu ştii ce amărăştean are nevoie de-un pumn în coaste în regim de urgenţă şi cele trei minute consumate pentru traversarea parcării se pot dovedi fatale.

Un circumvoluţionist al trupului, un tip de trage de fiare săptămânal (chipurile) are nevoie de loc de parcare privilegiat, din cauza dimensiunilor muşchilor, probabil. S-o fi extrăgând cu greutate din automobil, mă întreb?
O familie cu copil, cărucior şi alte agregate se poate duce să parcheze şi pe calea ferată, cine-i pune să umble cu copilu' la Mall duminică dimineaţa, când nu-i nici ţipenie? Ce tupeu e ăla, să vrei să parchezi pe locul respectabilului badigard de la cazinou, tu, părinte, păduche al naţiunii cinstite de Mall?!
Şi apoi se face vâlvă mare că un derbedeu a fost bumbăcit de badigarji la ei acasă, la Moll! Păi, ce, Mollu' e pentru oricine se trezeşte duminică dimineaţa că vrea să halească un cartof scump cu brânză?! Eee, ba bine că da! E al badigarjilor şi al urmaşilor urmaşilor badigarjilor în veci amin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu