Bucurestii in septembrie

Parcul gol de dimineata (vremea plimbarii cateilor a trecut, cea a carucioarelor sta sa crape) imi trezeste mirosurile si amintirile unei toamne racoroase si palpitate, din care am iesit cam ciufulita, dat de care-mi aduc aminte cu placere si nostalgie.
Pfffft, gata cu parcul, sunt in masina, pe sub ceea ce va fi pasajul Basarab, acum un sens giratoriu facut cu parapeti din plastic. Stau si astept sa-mi faca si mie unul pomana sa am loc in sensul giratoriu. Eu sunt politicoasa in genere, nu stiu sa injur, mi-e jena sa ma bag in fata, mi-e jena sa ridic tonul etc etc.
Si soarta ma rasplateste: prin stanga uruie o camioneta (Toyota, cred), din care 5 insi surescitati imi arata semne, urla, maraie, icnesc, vehiculeaza bagari si scoateri. De furie ca imi asteptam randul la prioritate si erau nevoiti sa stea dupa mine. Asta tot era bine, ca vorbele tot le mai inghiti, da' ce ma faceam daca se materializa intentia soferului de a ma face terci? Ce se intampla daca intimidarea se transforma in realitate, si, in loc sa plezneasca parapetul de plastic, ma pleznea pe mine? Daca acum, in loc de a-mi incrucisa picioarele sub mine, le atarnam in stativi d-aia medicali...? Daca, in loc sa-i fac baie copilului, stateam pe telefon cu mama si cu Livia, sa le spun ce si cum sa faca...
Liviu Mihaiu povesteste la Guerilla despre politete, despre Piata Universitatii, despre romantismul societatii romanesti nouazeciste, despre cum incepe politetea de la gramatica, despre Tutea si cantitate versus calitate...
D-uh!!!