joi, 3 septembrie 2009

Dialogul surzilor



Îi fac baie lui bebe şi constat că body-ul menit pentru 3 luni îi vine tocmai bine abia la 5. Ceea ce mă duce cu gîndul la unchiul lui dinspre tată, care are cam aceeaşi înălţime ca şi mine. Inacceptabil, din punctul meu de vedere. Un bărbat, în visele mele, e vizibil abia de la 1,78m în sus.
Zic să-i semnalez şi lui tată-său temerea, să luăm măsuri până nu e prea târziu şi-l sun. Acesta este – evident – în maşină, la volan, pe drumurile patriei, după ore întregi de şedinţe in consilii locale păduchioase, conduse de domni trecuţi de prima tinereţe şi, poate, şi inteligenţă, care nu sunt fericiţi acasă, căci evită pe cât pot să ajungă acolo la ore decente. Şi se răzbună şi pe cei cu care lucrează, nelăsându-i nici pe aceştia să fugă la familii.
Dialog:
- Tata, să ştii că bebe seamănă cu frate-tău.
- Da? Cum?
- Da. Păi, i-am pus pe el cămăşuţa pentru 3 luni şi abia la 5 îi vine bine.
- Foarte bine că-i vine bine.
- That”s not the point! Ideea e că e mititel pentru vârsta lui.
- De ce?
- Păi, pentru că nu e prea crescut. De-aia ziceam că seamănă cu frate-tău. Trebuie să-l dăm la sport.
- Aşa repede??!
- Nu acum, când mai creşte. Să alegem un sport să-l lungească.
- De ce?
- Ca să nu rămână bondoc.
- Păi cine-a zis că e bondoc?
- N-am zis eu că mă tem să nu semene cu V.?!!
- Cum să semene cu V., de ce??!

Moment în care m-am dat bătută. Cam aşa ne înţelegem noi, à la Caragiale.

Un comentariu: