vineri, 14 septembrie 2007

Little black dress


Rochia neagra din dreapta imaginii este modelul aproximativ al celei pe care mi-am cumparat-o ieri. Croiala si culoare.
In ultima saptamana am avut ceva bataie de cap, blocata fiind de lipsa actelor, a stampilei si a altor mecanisme care ma ajuta sa traiesc, sa nu mor de foame. Acestea au disparut prin bunavointa unui suflet mai nefericit ca mine, in cautarea unei cariere. Dar asta e o alta poveste.
Ieri, cu usurinta contului alimentat in banca, a pantofilor model oarecum retro si a strazilor generos impanzite de gropi, gropite, noroaie mai mari, mai mici, mai mult sau mai putin temporare, m-am pornit catre a-mi plati factura telefonului care mi-a ramas.
Evident, obligatia indeplinita, mi-am satisfacut si capriciul de a proba diverse si, din aceste diverse, mi-am aruncat in sifonier, aseara, rochia in cauza.
Croiala e asemanatoare imaginii, din pacate dantela, matasea, taftaua, au fost inlocuite cu sarg de fibrele sintetice, dupa cum am constatat ajunsa acasa. Nu-i nimic, o idee din farmecul Audrey Hepburn tot as spune ca imi ramane. Escarpeni pe masura (mi s-a sugerat sa fie rosii...?) si geanta plic, ultraplata.
Aceeasi intersectie Polona cu Stefan cel Mare, pe partea opusa stadionului :).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu