Have you ever really hated your job?

Desi Cristi Mungiu a luat un Palme d’Or, inca stam cu sufletul la gura ca se lanseaza un film daca nu neaos, macar cu iz romanesc. Asa am vazut ca a fost premiera unui film britanic, ‘I really hate my job’, regizat de Oliver Parker, cel care a facut acel ‘Othello’ cu Laurence Fishburne si Kenneth Branagh (care mie mi-a placut foarte mult!)

Am auzit printre picaturi, intr-o dupa-amiaza auto-radiofonica de septembrie, vocea Irinei Margaretei Nistor, facand trecerea de la ‘Ratatouille’ la acest film prin tema... ‘sobolanului de restaurant’.

Da, este vorba de un restaurant semi-obscur intr-un oras britanic – am presupus ca e Londra. O tanara lesbiana (ah, cat nu-mi place acest cuvant) – Madonna (Anna Maxwell Martin) –, a carei relatie e pe cale sa se sfarseasca e un fel de ‘sefa de sala’ peste Abi (Neve Campbell), insarcinata cu barul, Alice (Shirley Henderson), bucatar ad-hoc in seara cu pricina si – pararabum!! – Suzie (Alexandra Maria Lara), chelnerita si Rita (Oana Pellea), spalatoare de vase.

Am banuit ca aceste cinci femei are fiecare viata ei separata de barul-restaurant in care lucreaza din lipsa de altceva mai bun si in asteptarea a ceva mai bun. Insa filmul se petrece pe parcursul unei singure seri, in care fiecare dintre ele isi pune aceleasi vesnice probleme ale existentei personale mai mult sau mai putin infundate, dand impresia ca nu vor iesi vreodata de acolo, din micul infern al nervilor, al stresului, al neimplinirii, al asteptarii.

Bucatarul a dezertat si am aflat din spusele Madonnei ca e beat ca un caine, odata ce latra in telefon, in loc sa se scuze ca nu poate ajunge la serviciu. Astfel ca Alice (al carui rol de zi cu zi nu mi-l aduc aminte care e, probabil chelnerita, ca si Suzie a noastra) e desemnata pe loc, in schimbul unui bonus, bucatarul serii. Alice e mica si nesemnificativa, e uratica, are parul negru de tot prins la spate si mi-a dat senzatia ca n-ar fi fost proaspat spalat. Scrie romane depresive si excesiv statice, care-s greu vandabile, ba chiar deloc. E sarcastica, e trista, e incrancenata, isi arde toata seara degetele cu tigaile, scapa tavile cu ingrediente pe jos, isi taie unghiile cu cutitul, pare total depasita de situatie, dar intr-un final se descurca onorabil. Shirley e foarte buna in bucataria care nu e a ei. E sarcastica, e plictisita, e ostila, e distanta, e nepasatoare si – cumva – inspira distanta, prin atitudinea ei. Insa, in acelasi timp, e simpatica! Accidentele ‘bucataresti’ (care mie, uneia, mi-au cam dat fiori), oboseala, episodul de isterie, sfarseala, felul in care trudeste la somoni, paste si tarte importiva vointei ei m-au facut sa o privesc duios. Trudeste in bucatarie atat de convingator, ca n-ai spune ca e numai un rol.

Cea mai simpatica dintre personaje mi-a fost – in ciuda prejudecatilor mele ca e jucat de o americanca – Abi. In seara cu pricina, implineste 30 de ani, dar secretul nu-l stie nimeni. E actrita wannabe, cauta sa gaseasca o rampa de lansare si cum alta solutie sa se intretina nu are, e barmanita, situatia oarecum clasica. E erodata de asteptarea implinirii unei cariere care pare ratata, e roasa de indoieli, de oboseala, e dezorientata si cinica. Mai mult, cu ocazia aniversarii celor 30 de ani, prietenul o paraseste si ii trimite sms-uri s-o convinga ca ’asa e cel mai bine’ (stiti textul: it’s not you, it’s me; nu-l spune, dar parca l-am auzit). Nu are cariera, nu are bani sa-si plateasca biletul de avion transatlantic, i-au taiat lumina si bea in timpul serviciului!
Insa o speranta transpare: Madonna raspunde la telefon si face o rezervare pe numele Danny Huston. Imaginatia lui Abi se aprinde si il asteapta toata seara, dupa ce a implorat-o pe Suzie sa-i cedeze servirea la masa unde va sta the big actor. Asteptarea are note dramatice, Huston se lasa mult asteptat, Abi e roasa de indoieli, e animata de sperante, pentru ca in final sa-i rateze aparitia! Moment generator de criza profunda si Abi se dezbraca in mijlocul restaurantului, taind pofta de mancare a clientilor si reducand bacsisurile la cateva lire.

Madonna vrea sa fie, incearca sa fie elementul stabil al locantei. Se simte obligata sa coordoneze cum trebuie totul, sa fie indatoritoare fata de clienti – le ia comanda asezandu-se in genunchi, sprijinita de muchia mesei –, corecta fata de subalterne si echilibrata, in tot haosul emotional din jur.
Mie mi-a dat impresia unui balon de frustrari reprimate si solutii terapeutice esuate. Relatia ei cu Simona (pe care nu ne-o prezinta) e pe duca si Madonna incearca sa afle de la colegele ei semnficiatia unor cuvinte pe care o intelege prea bine, dar al caror adevar refuza sa-l accepte. Incearca sa aplice solutia caraghioasa, inutila a imbratisarii in momentele explozive din bucatarie, refuzata cu dezgust si distanta de celelate fete. Accepta reprosurile socialiste ale Ritei pe un ton de superioara intelegere, si am fost uimita sa constat ca Rita nu-i tranteste tigaia soioasa in cap, multumindu-se sa profereze lozinci.
Pentru ca la final sa cedeze, transpirata, obosita, nervoasa, neinteleasa, exagerata.

Suzie mi-a parut mie elementul de speranta din toata povestea asta. E ghidusa, nu mi-am dat seama daca e prostuta, daca e sireata, sau daca e, pur si simplu un mecanism defensiv, insa joaca inocenta si i se potriveste. E singura pe care Abi o accepta si-i face destainuiri fara cinisme. Face un curs de arte si fotografiaza momente banale din carciuma lor, care, ‘peliculizate’, subliniaza culoarea, atmosfera, locul si momentul in sine. Eu prefer sa cred ca ea cea care are o sansa. E singura care nu se plange de jobul din bar, imi pare singura care mai are o sansa la a depasi momentul. E un fel de oglinda zambitoare a celorlalte. Problemele, lamentarile, disperarile acestora ii provoaca ridicari naive din sprancene, replici nepotrivite, grimase empatice.

Rita – pararabum! – e insarcinata cu spalatul vaselor si cu pregatirea salatelor in seara cu pricina. E socialista si temperamentala, e sindicalista fara sindicat, e oripilata de sobolani si se pregateste sa se intoarca in tara sud-americana unde o asteapta un iubit de demult, temperamental la randu-i si cam bataus. Dansul prin spatele deznadajduitei, dar stoicei Alice si accentul ei hispanic nedefinit mi-au placut.

Mai e si personajul mut si – poate colectiv – al Sobolanului. Rita e dezgustata, Madonna ingrozita de faima ce-o va aduce localului, Abi cinica, Suzie ii e complice. Sobolanul priveste fara simt si fara parere ce se intampla. Nu traieste, nu simte, nu regreta, nu-si pune probleme de viata si de moarte.

Imi pare rau ca nu mi-am notat diverse idei si pareri pe parcursul filmului. Acum am uitat mult din ce am crezut si simtit vazand filmul.

Per total, desi static si uneori isteric, in statica lui, mie filmul mi-a placut. IMi sunt simpatice femeile astea care au probleme necosmetizate, care nu mi-au vandut o existenta glamour plina de succese si care contine, totusi, probleme vesnice ale femeilor: imperfectiunea fizica (machiajul e foarte natural, cat sa faca fata camerelor de filmat, dar nu sa zeifice tenul imbatranit, sau obosit, sau copilaresc), dilemele, disperarea mocnita si neinteligibila in fata unei relatii care moare, eventualul insucces profesional si personal. Sunt servite in pastila concentrata, pe parcursul a 90 (+ sau –) de minute, uneori surd, alteori exagerat.

Mai trebuia sa spun si de Al Bowly si pasiunea lui Suzie pentru el si de felul in care, la finalul filmului, dupa scena disperata a lui Abi, Danny Huston il intruchipeaza in momentul de final aducand oarecum a reverie... Dar nu mai stiu.

Prietenul meu s-a plictisit, a asteptat ’actiunea’ pe tot parcursul filmului si la final a decretat ca urmatorul film il alege el. Mi-a parut rau ca i-am irosit seara cu un film care nu i-a placut.

E comedie, insa o comedie amara si reala, fara final definit. Iesind din local la finalul serii istovitoare fizic si psihic, se poate intampla orice in viata lor. Eu cred ca Madonna o va implora pe Simona sa ramana impreuna si Simona va accepta plictisita si o va pedepsi apoi pe Madonna; Rita nu se intoarce in America de Sud, Abi nu va accepta rolul in flmul porno si se va lasa de actorie, iar Suzie va ajunge un fotograf de exceptie.