Acum ceva vreme, cand serile inca fierbeau, cand imi petreceam ziua in stransoarea inutila a jupei de atlaz, cand vajaiau obsedant ventilatoarele, mi-am petrecut doua zile miorlaindu-ma ca-mi pierd seara iarasi intr-o invitatie la exotisme.
Mie invitatiile la masa dupa program, ca si modernele team-buildinguri mi se par tentativa angajatorilor de a-mi acapara si urma de libertate, urma de vointa libera de a face ce vreau eu cu timpul ramas la finalul rapoartelor! Mai cu seama cand programul mi se termina teoretic la 6, practic la 7-8, iar rezervarea e facuta la 8.30, astfel incat sa irosesc inca 30 de minute in fata ecranului supraincins.
Protestul venea si dintr-o prejudecata apriori impotriva a ceea ce nu cunosc prea bine: bucataria si obisnuintele asiatice in materie culinara si de igiena. Nu detaliez aici prejudecata mea, pentru ca poate ajunge subiect de controversa si, Doamne fereste, de avertisment de la solicitatul Consiliu impotriva discriminarii.
Ei bine, prejudecata s-a transformat in aprecierea gustului libanez.
Restaurantul mic, improvizat dupa cum se pare intr-o casa asezata, candva cu gradina, azi transformata in terasa, nu inspira profesionalism si incredere. Servirea mai degraba stangace, praful inerent situarii pe strada Tunari, dezorientarea ’receptiei’, mobilierul alandala, amestecatura intre piese o idee mai elegante si altele ieftine, din plastic, si un sentiment general de ‘adunatura’, de improvizatie. Limonada era dreasa cu ‘sare de lamaie’, pentru a impresiona prin cantitatea de vitamina C (pe care o prefer stoarsa din lamaie, nu din plic), lipiile reci (ei, se pare ca am avut noroc; comesenii nostri nimerisera si in zile fara lipii), confuzia la prepararea frigaruilor de non-pui: ca era berbecut, ca era vita, in mod clar, nu era, ce-a fi fost, foarte tinerel.
Insa salatele si aromele libaneze sunt excelente in caldura mijlocului de august. Nu stiu foarte bine ce-am mancat, in afara de ‘taboule’, pe care l-am retinut – o salata de rosii si alte cele cu foarte mult patrunjel. In rest, diverse combinatii cu vinete, cu fasole, inedite gustului romanesc, desi continand legume neaose.
Frigaruile de pui condimentate proaspat si gustos ne-au afumat conversatiile despre poliglotii romani. Un fum gros, sa-l tai nu cu cutitul, ci cu iataganul, a plutit peste cea de-a doua parte a festinului nostru profesional, inecandu-ne inspiratia.
O domnisoara zambitoare si amabila, un pic neatenta, un pic nesincera, ne-a asigurat cu toata bunavointa ca putem manca lipii pe saturate, s-a speriat ca vrem si factura si ne-a explicat ca nu se poate chema taxi, ‘nu de la noi’...
Ciudat amestec acest local. Ar putea fi placut, inedit, asamblat intr-o casa corecta de altadata, cu terasa presarata printre peri si meri, cu specific oriental, intr-un oras care s-a dezvoltat eminamente oriental. Parerea de rau vine din faptul ca e prost organizat, ca nu-si exploateaza potentialul si firma (se intituleaza ‘Pizzerie La Luna’, sau ceva similar!), ca nu e ingrijit, ca iroseste arome si idei interesante prin gaselnite ieftine si dezamagitoare (vezi sarea de lamaie).
As reveni pentru una dintre salatele delicioase, insa as comanda apa plata imbuteliata, mi-ar placea sa fiu servita de o domnisoara amabila, dar sincera si mai profesionista, m-as asigura de faptul ca niciun client nu va comanda in seara respectiva gratar si as cere o masa departe de praful traficului!
Mie invitatiile la masa dupa program, ca si modernele team-buildinguri mi se par tentativa angajatorilor de a-mi acapara si urma de libertate, urma de vointa libera de a face ce vreau eu cu timpul ramas la finalul rapoartelor! Mai cu seama cand programul mi se termina teoretic la 6, practic la 7-8, iar rezervarea e facuta la 8.30, astfel incat sa irosesc inca 30 de minute in fata ecranului supraincins.
Protestul venea si dintr-o prejudecata apriori impotriva a ceea ce nu cunosc prea bine: bucataria si obisnuintele asiatice in materie culinara si de igiena. Nu detaliez aici prejudecata mea, pentru ca poate ajunge subiect de controversa si, Doamne fereste, de avertisment de la solicitatul Consiliu impotriva discriminarii.
Ei bine, prejudecata s-a transformat in aprecierea gustului libanez.
Restaurantul mic, improvizat dupa cum se pare intr-o casa asezata, candva cu gradina, azi transformata in terasa, nu inspira profesionalism si incredere. Servirea mai degraba stangace, praful inerent situarii pe strada Tunari, dezorientarea ’receptiei’, mobilierul alandala, amestecatura intre piese o idee mai elegante si altele ieftine, din plastic, si un sentiment general de ‘adunatura’, de improvizatie. Limonada era dreasa cu ‘sare de lamaie’, pentru a impresiona prin cantitatea de vitamina C (pe care o prefer stoarsa din lamaie, nu din plic), lipiile reci (ei, se pare ca am avut noroc; comesenii nostri nimerisera si in zile fara lipii), confuzia la prepararea frigaruilor de non-pui: ca era berbecut, ca era vita, in mod clar, nu era, ce-a fi fost, foarte tinerel.
Insa salatele si aromele libaneze sunt excelente in caldura mijlocului de august. Nu stiu foarte bine ce-am mancat, in afara de ‘taboule’, pe care l-am retinut – o salata de rosii si alte cele cu foarte mult patrunjel. In rest, diverse combinatii cu vinete, cu fasole, inedite gustului romanesc, desi continand legume neaose.
Frigaruile de pui condimentate proaspat si gustos ne-au afumat conversatiile despre poliglotii romani. Un fum gros, sa-l tai nu cu cutitul, ci cu iataganul, a plutit peste cea de-a doua parte a festinului nostru profesional, inecandu-ne inspiratia.
O domnisoara zambitoare si amabila, un pic neatenta, un pic nesincera, ne-a asigurat cu toata bunavointa ca putem manca lipii pe saturate, s-a speriat ca vrem si factura si ne-a explicat ca nu se poate chema taxi, ‘nu de la noi’...
Ciudat amestec acest local. Ar putea fi placut, inedit, asamblat intr-o casa corecta de altadata, cu terasa presarata printre peri si meri, cu specific oriental, intr-un oras care s-a dezvoltat eminamente oriental. Parerea de rau vine din faptul ca e prost organizat, ca nu-si exploateaza potentialul si firma (se intituleaza ‘Pizzerie La Luna’, sau ceva similar!), ca nu e ingrijit, ca iroseste arome si idei interesante prin gaselnite ieftine si dezamagitoare (vezi sarea de lamaie).
As reveni pentru una dintre salatele delicioase, insa as comanda apa plata imbuteliata, mi-ar placea sa fiu servita de o domnisoara amabila, dar sincera si mai profesionista, m-as asigura de faptul ca niciun client nu va comanda in seara respectiva gratar si as cere o masa departe de praful traficului!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu