Forme

Am 28 de ani, aveam 27 cand l-am nascut pe Tudor. La 16 ani, imi imaginam ca la 22 voi avea copil, ma imaginam o mama tanara. Acuma, nu mi se pare ca sunt tanara, sau batrana, sunt o mama ca sute de mii altele. Care n-a trecut neaparat printr-o depresie post-partum, ci prin multe furii mici, segmentate, imprastiate pe - pana acum - 10 luni.


Sarcina deformeaza, umfla atat de dorita, apreciata, mult-mediatizata silueta! Revistele pentru femei (nu mai spun de cele pentru barbati) sunt pline de forme ideale. "Ideale", deci inexistente. Dar revista nu ne spune ce face posesoarea formei pentru a o detine. Nu ne spune ca, practic, forma este meseria posesoarei; daca eu imi castig painea sortand, dand telefoane, descriind modele si modalitati de lucru, interactionand cu colegii care fac lucruri similare, sau prietena mea vinde carti, apai posesoarea de forme traieste din silueta ei. Daca n-are forma, nu traieste.
Ca sa-mi usurez munca, apelez si eu la trucuri: un document mai vechi, remaiat, regandit, refacut e gata nou. Cand e nevoie, deschid un dictionar. Posesoarea formei apeleaza la machiaj. Nu din ala de folosim cu toatele, ci din acela la care au acces numai posesoarele de forme, fie ca e machiaj in culori si umbre plasate de niste aproape-artisti, fie ca e din cel cu seringi si ace, exersat de niste aproape-Dumnezei. Sau din cel tip "post-procesare", programe de editare foto.
La noi ajunge un produs fara cute, fara riduri, cu par perfect, fara pete pe fata, fara celulita, fara burta, cu sanii la locul lor (de parca ar trai pe alta planeta decat Terra noastra pliiiina de gravitatie).
Mai mult decat atat, vine momentul cand posesoarea formelor ramane insarcinata. Oau, ce gravida frumoasa! [Trec peste faptul ca eu, una, n-am prea facut poze gravida fiind, pentru ca ma simteam oricum, numa' frumoasa nu. Pentru petrecerea de Craciun de la birou am stat vreo 3 zile sa-mi cotrobai in garderoba si tot n-am iesit in capatai onorabil] Apoi, naste. Si revistele, TVul, media o arata frumoasa, slaba ca mai-nainte de a naste la nici 2 saptamani dupa ce a facut-o, ne spune cum alapteaza, ce mama grijulie e si cum a reluat activitatea de intretinere la indrumarea medicului si activitatea profesionala si, iaca, ce bine ii e, ce bine arata, ce mama buna e si cum n-a uitat sa-si dragaleasca sotul si cum primeste cu drag vizitele familiei si ale prietenilor si cum trece peste noptile nedormite cu mare usurinta etc etc etc.
Iar eu, citesc/vad cum altora le iese de minune si forma fizica, si psihica si cum oi fi eu anapoda, ce Dumnezeu! Si cum, desi ii repetam mereu sora-mii "pfuah, e procesata", nu mai cred in post-procesare si chiar incep ca tot ce zboara se si mananca si are si aspect si si gust si orice mi se pare ca mie-mi lipseste.
Si uite-asa, fandaxia-i gata! Nu vi se pare ca femeilor li se pune o prea mare povara pe umeri? Si ca, dincolo de responsabilitatea fiecareia dintre ele in a duce, sau a se scutura de povara, avem toti, chiar toate raspunderea pentru povara asta? Ca acceptam sa ne fie vandute asemenea gogosi, fara sa spunem "pe bune" cum stau lucrurile?
Ca redactor-sefi la revistele pentru femei sunt tot femei care stiu prea bine cum ies femeile din paginile lor pline de forme voluptoase si fara de cusur, cum aceste forme au un impact mare asupra celor de apuca revista, cu forme mai putin norocoase, cum contribuie, aceste "modele", la o particica din vesnica nemultumire de sine, de ceilalti, la erodarea putin cate putin a stimei de sine.

La 10 luni de la nasterea lui Tudor, am aceleasi kilograme de dinainte de a ramane insarcinata, insa cu o usoara diferenta in ceea ce priveste dispozitia lor. Cine ma vede, imi spune ca arat bine, odihnita etc. Iar eu raspund sincer, de ce li se pare ca as arata eu bine: pentru ca imi ascund ramasita de burta si soldurile incarcate si pentru ca mama ma ajuta constant cu Tudor, de cand s-a nascut. Pentru ca Tudor doarme cu mine in acelasi pat, pentru ca se trezeste destul de des noaptea si ar fi un chin pentru mine sa il tot pun/iau din patut de fiecare data. Si, da, sotul meu doarme cand cu noi, cand in camera alaturata. Si nu, nu avem o viata de familie perfecta, sunt un om care, cum spuneam, nu am trait depresia post-partum, insa devin obsedata de curatenie, ordinea (sau lipsa ei, de fapt) mi se infige in ceafa, sunt plina de toane si sunt gata sa dau drumul unui tignal urat oricand ma apuca niste valuri de nervi. Nu sunt prietenoasa si ma apasa faptul ca petrec mult timp in casa, ca nu mai pierd vremea si nu mai umblu lela, ca uneori imi doresc sa doarma mai mult, sau sa nu-l trezeasca zgomotele pe care le fac cand ma apuc sa fac te miri ce prin casa.
Astea si inca multe altele nu se spun in reviste si la TV. Nu se povesteste cum banii inseamna foarte mult in intretinerea unei imagini proaspete si incitante. Ca orice mama cu o minima notiune de empatie nu-si poate lasa copilul de 3 saptamani ca sa se duca la munca (exceptie face comunismul) si sa fie OK cu ea si cu copilul si cu decizia ei, ca, la o luna dupa ce ai nascut, numa' chef de nopti salbatice n-ai etc etc etc. 
Aaa, si nu mai spun de revistele pentru mame cu copii. Schizofrenie curata si sfaturi de lemn! Lasand la o parte sugestiile de tipul "daca sarcina e una usoara si-ti permite, petrece o noapte romantica de Sf Valentin cu sotul tau" (ha! la o circumferinta in talie de 85, o noapte romantica e numa' binevenita), iti si prezinta niste povesti cusute cu ate roz-bombon si bleu-ciel (dupe preferansuri) despre nasteri cu stelute, inimioare si caramele cu lapte. 
Unde-i, frate, realitatea??!! Unde-s durerile, spitalele cu gresia sparta, spagile pentru medici (stiiiuuu, sunt doctori, precum sotul doamnei Dana Dogaru care nu iau niciodata spaga, da', na, mama mea fuse exceptia aia de confirma regula. Regula "si cu banii luati, si cu operatia bataie de joc"), spaima primei bai a copilului etc.?? 
De acord, viitoarele mamici nu trebuie speriate, trebuie incurajate, da' incurajarea nu merge numa' pe principiul "sa aratam ce e mai frumos si mai roz, sa se simta aia ghinionisti prostii satului"
 Si uite asa, ne pomenim ca unele traim o poveste cu printi si printese, altele numai pe cea a Cenusaresei, pan' s-ajunga sa incalte condurii fermecati...