E bine

Dimineaţă rece de tot. Am ajuns prima la birou :-), am dormit la mama şi am făcut 10 minute până în Cotroceni.

Să fie cei 30, să fie copilul, să fie starea de bine care mă fac nostalgică, mulţumită şi fericită în acelaşi timp? Care mă fac să-mi iubesc părinţii şi să-i înţeleg aşa cum nu i-am înţeles până acum...? Care mă fac să-i iubesc pe cei intraţi în viaţa mea pe neînţeles şi – pentru o bucată de vreme – neacceptaţi?
Trăiam, acum ceva vreme, realităţi care, pentru lumea mea restrânsă şi exagerat protectoare, erau nişte şocuri, un şoc după un altul. Soră-mea îmi spunea atunci, tristă, că e sfârşitul lumii aşa cum o ştiam noi.
Acum, simt că nu e sfârşitul, sunt numai încercările prin care trecem ca să aflăm că avem, undeva în interiorul nostru, structurile pe care să construim alte repere, să îmbogăţim sentimente şi să rotunjim asperităţile intoleranţei tinere. 
Astă-iarnă îmi dădeam seama că dragostea mea, după cei trei ani beigbederieni, e mai aşezată şi mai firească. M-am întors să lucrez şi am uitat-o. Fiecare prin vârtejul personal, câteva luni cu valiza la uşă, în portbagaj şi în tren.

Mi-am abandonat perdelele untoase, baia luminoasă şi cuptorul care-a ascuns destule ruşini de începător. Am fost pe drumuri, nu mi-a mai ars de vizite, nici să le fac, nici să le primesc. Lunea şi vinerea mereu, la nesfârşit. Un derapaj continuu, o iluzie de viaţă.
Am fost în vacanţă. Toţi 3. Nimic aventuros, nimic spectaculos, în Grecia. Nu ştiu de ce sunt întrebată, mereu, invariabil, dacă l-am luat şi pe Tudor cu noi. Nu se putea altfel.
Am trăit şopârleşte la plajă, am dat peste cap programul de somn al copilului, bucurându-l de apă, barcă şi avion, ne-am culcat şi ne-am trezit cu luna plină mare, gălbejită şi tremurat-spectaculoasă peste capetele noastre complet ne-romantice, neinteresante, absorbite de vorbele întârziate ale copilului, de mutrele lui de copilaş, ca toţi copilaşii lumii, dar atât de frumos, deştept şi grozav, că doar e al nostru!


Ne-a fost bine, ne e bine, ne-am adunat. Suntem iarăşi noi, cu ale noastre. Iubirea noastră mică şi intensă, fără farafastâcuri şi sclipici, dar cu accente şi răbdare :-).