Cum am ajuns aici

Nu m-am omorat citind carti, pentru ca eu nu sunt deloc genul mamos. Imi plac copiii, insa nu sunt genul care sa stie sa se poarte cu ei.
M-am pomenit insarcinata si am rasfoit si intrebat incolo si-ncoace. Inainte cu vreo luna de a naste, am constientizat ca voi deveni micul-dejun, pranzul, cina, gustarile, felul 1, 2 si 3 pentru un dovlecel mai mare, asa. M-a apucat groaza. Ma uitam in sinea mea la sanii mei si ma lua asa un sentiment de intrebare+jena+disconfort+...


Bine, eram toata numai un disconfort, ma mir ca nu ma sarea lumea pe strada, in loc sa ma ocoleasca si ca mai paseam, in loc sa ma rostogolesc
[Paranteza mare: dimensiunile nu au fost exagerate, am luat 13 kg peste greutatea initiala, aproape toate concentrate in burta, respectiv lichidul amniotic, care a cam fost mult, si in jurul ei, pe solduri. Insa, sentimentul devenise greu de suportat. Ridicatul din pat, dormit noapte de noapte cu figura-n tavan, semirostogolul de pe o parte pe alta, faptul ca orice puneam pe mine ma facea sa arat precum Queen Anne - transalanticul -, paltonul negru pe care nu-l mai suportam, glezne de dimensiunile unui mar generos, degetele concurand cu polonezii din galantare]


... + dimensiumea sanilor, ca uitasem a doua cea mai mare problema. Nu mi-a placut, cu sanii mari! Inca de cand m-am simtit insarcinata, nu-mi placea cum vin rochiile, stand sa plezneasca. Apoi, la nunta, toata lumea (fete, sic!) ma felicita pentru decolteul meu. Pe care, daca stiam ca-i pe asa, l-as fi ascuns, dar era deja prea tarziu. Abia pe la 4 luni ale lui Tudor am reusit sa fiu multumita de felul in care se aseaza in tricouri. Ca de felul in care se aseaza pe sub tricouri nu sunt :D.


Alaptat


Bon, cu gandurile gri in suflet, m-am trezit "dezumflata". Si cu o maaare dorinta de a face o baie in cada plina cu apa, eu, care prefer intotdeauna dusul.
Si cu Tudor lipit de pieptul meu, in noaptea de la geam mijind spre dimineata. Nici eu, nici el nu stiam deloc ce sa facem. Incercam sa-mi amintesc ce zicea prin carti, ca sustinere, ca pozitie corecta, ca mama ma-sii, ce-i aia pozitie corecta???!!! Evident, nimeni din spital nu considera ca o mama are nevoie de ajutor. Daca asistentele de la obstetrica au fost foarte OK, cele de la neonatologie pareau foooaaarte ocupate mereu prin alte parti decat unde era nevoie de ele. Am intrebat, mi s-a spus in doi peri; urmatoarele intrebari au ramas fara andrisant, pentru ca ar fi trebuit sa cotrobai prin toate saloanele sa gasesc fiinta neonatoloaga. Ma rog.


Cu sau fara pozitie corecta, am ajuns in foarte scurt timp la rani. Nu rele, nu povesti horror cu sange, insa dureroase si neplacute. Am urlat o singura data :D. In rest, am dat cu Garmastan si am urat faptul ca trebuia sa nu pun nimic peste el. Am urat senzatia de textila lipita de Garmastan. Yucsss! M-am trezit cu niste frisoane oribile intr-o noapte. Imi clantaneau dintii de credeam ca zgaltai tot blocul, toata placa tectonica pe care sta sudul Romaniei!
Dar l-am iubit pe Garmastan si, in egala masura, pe mameloanele cele mai mici Avent pentru ca m-au scapat de dureri si lacrimi. Cu tot cu sentimentul de vinovatie ca-mi hranesc copilul 12 ore intr-o zi cu mamelonul ala din plastic, ca il bulversez cu laptele care se aduna acolo si nu-l lasa sa faca pauza; am supravietuit amandoi, si eu, si el.


In afara de momentul varicelei mele, n-am avut emotii. Tudor mananca san oricand are el chef; dupa 2 luni jumatate, puteam ghici un oarece program de veghe-somn ziua, ca noaptea dormea bine oricum. Asadar, a inceput sa doarma in timpul zilei in jur de ora 12-1. Cate 2-3 ore, segmentate de cate una-doua mese adormit.
N-am reusit sa numar cate mese de lapte are pe zi. El a mancat mereu putin si des, mi-a restrans foarte tare iesirile, pt ca nu sunt in stare sa-l alaptez la terasa, la bowling, in parc. O vreme, am fost frustrata. Acum, mi-a mai trecut :).
Dupa doua luni jumatate, n-a mai mancat decat culcat in pat. Nu-i mai placea deloc sa stea culcat pe brat, dadea din manute si picioruse precum un gandacel cazut pe spate, chiraia, urla, se invinetea si protesta cum stia el mai eficient. Asa ca incercam sa evit cat mai mult mesele in afara casei.


Ca sa-l pot scoate in parc mai mult, aveam grija sa-i "fac" un biberon cu lapte in fiecare dimineata dupa ce ne trezeam, sa ne ajunga cat ne plimbam, el dormind cate 40 de minute-o ora, eu furand cateva pagini de roman. Acum mi-e o lehamite imensa de pompa de san, de muls, incat am ajuns sa ma incumet sa-mi inlatur jacheta la 7 grade in parc, spre bucuria si somnul lui.

Colici


In primele luni, regurgita teribil. Nu eructa niciodata cand il puneam pe umar; cand a inceput sa aiba colici (pe la o luna), i-am dat pentru catva timp Infacol. Infacolul asta scotea zdravan gazele, dar nu atenua crizele de plans. Deloc. De altfel, cu colicii astia mai aveam sa ajungem la un saman indian, dupa ce am cumparat orice produs de pe piata care promite marea cu sarea. Mama mea ...


Paranteza patrata: nu stiu daca a mai observat cineva - intotdeauna intr-o situatie neplacuta, un bucluc, mamele sunt cele care sufera mai mult, cel mai mult, foarte mult, lor le este insuportabil de greu sa vada si un deget umflat, operat, tumefiat (desi e al meu si ma doare de-mi ies ochii din orbite si m-a durut tot liceul), si o suferinta amoroasa (desi inima si sufletul meu sunt franjuri, tot ea simte mai tare), si un copil colicos (desi e al meu, tot mama mea sufera mai tare pt copilul meu). Inchis paranteza patrata.


Cum spuneam, mama mea a insistat sa ajungem la homeopat, ca ea nu mai suporta sa vada copilul chinuindu-se la mine-n brate. Homeopat careia i-am istorisit si cum nu am fost eu alaptata, si cum m-am certat cu tata-sau in sarcina, si cand, si care, si de ce, si de unde, si a conhis (ha! stiu ca "a concluziona" e un barbarism) ca nu prea sunt colici tipice. Ne-a dat niste bilute, inchise cu parcimonie intr-un pliculet, pe care am avut eu grija sa le imprastii pe parchet dupa vreo doua zile de administrare.
Erau dulci, vezi bine, ca Tudor le ingurgita cu placere. Acuma, si cu ele, si fara ele, colicii tot ii treceau. Pe la 3 luni am cam scapat de crizele de plans din amurg si ne-am vazut mai departe de viata.


Simturi


Pe la o luna jumatate-doua, a inceput sa urmareasca cu privirea. Pana atunci, mama ma intreba cam de fiecare data cand venea in contact cu privirea lui daca vede. Mi-a ordonat sa intreb doctorita la ce varsta vede, ca ea nu mai poate de grija, sa nu aiba copilul ceva. Bineinteles, copilul era in limite normale.
Nu mult dupa ce a inceput sa urmareasca cu privirea, a inceput sa zambeasca, inainte de a implini 3 luni. Statea mama cu aparatul foto pe el ca paparazzi pe Brangelini.


Cine nimereste bulversat aici, o sa se intrebe la ce bun ce scriu eu aici. Fiind primul copil, neplanificat, picat in viata mea cand eram cu acu-n coasta, faceam rochia de mireasa, de a trebuit sa schimb model si dimensiuni, sa cer voie sa dantuiesc si sa zbor cu avionul, n-am stiut nimic. Mi-am pus circa un milion de intrebari, plus ale mamei, care frizeaza bilionul, "o fi normal?", "altii tot asa fac?" "sa intrebi, mama, doctorita". Evident, cand al meu dormea si manca haotic, altii de varsta lui avea program gata stabilit, cu orar de masa, somn, pauza si concediu. Cand al meu se tumefia in colici, altii zburdau, cand al meu se trezeste de 4 ori pe noapte, altii dorm snur de la 9 seara la 10 dimineata (ce-or fi mancand, nu stiu).
Cand spun acum ca doarme cu mine, primesc priviri infiorate, ingrozite si indecent preocupate pentru independenta lui si initmitatea mea de cuplu. Lasand la o parte lipsa de educatie si bun simt a celor care se preocupa de viata mea, o prietena mi-a spus: Daca stai sa te gandesti cat de repede cresc si vor tot mai multa independenta, faptul ca doarme cu tine pana la 5 ani ti se pare chiar putin. Si da, ma gandesc si eu ca n-am vazut om de 20 de ani sa doarma cu mamica-n pat. Iar eu am dormit cu mama pana in clasa I si mama traieste bine-mersi si azi.
Sa mai spun si ca are 7 luni si altii la varsta asta (inclusiv sora-mea si cu mine) incep antrenamentul penyru olita, iar el n-are nici o treaba...? Nu mai spun, o las pentru alta data.