Gluga

O mama americana a scris o carte, "I'd trade my husband for a housekeeper". Un fel de the truth behind paradise. N-am de ce sa ma plang si stiu ca e strigator la cer sa auzi o mama tanara ca se simte ca-ntr-un rezervor de apa, cu ea, creierul ei, sub nivelul apei.
Sunt zile in care cu asta ma identific: un acvariu paralelipipedic, stramt, in care stau in picioare, cu fata turtita de sticla, incghesuita, cu apa inundandu-ma deasupra crestetului capului. Oameni se duc si vin, trec pe dinaintea si pe dinapoia mea, pe deasupra si pe dedesubt, iar eu nu.
Sunt dupa-amiezi in care nu vreau sa vina nehotarata ora 6, nici seara, nici dimineata, nici amiaza, copilul nici nu doarme, nici chef de joaca pasnica nu mai are. Ora la care metrourile gem de populatie, iar traficul mugeste surd.
Sunt ore la care ma uit lung in surogatul de parc la inflatia de carucioare banale, cele mai multe urate. Mame stau ciopor in jurul unei banci. Imi urasc incapacitatea de a socializa, de a ma interesa de varsta si obiceiurile digestive ale altor mandreti de mame. Si stau si imi citesc cu abnegatie cartea, sau revista, alergand de trei ori peste aceleasi randuri, fara sa pricep ceva.
Sunt momente in care ma simt ecervelata, momente in care nu-mi vine sa ma mai intorc acasa, momente in care mi-as dori sa fuuuug, sa am, sa ma simt.
Mi-e foame si mi-e sete si as manca un mar, o para, o pruna, un morcov, tot ce am prin casa si la care nu ajung, pentru ca uit, uit, uit si apoi sunt lenesa, lenesa, lenesa. Mi-e pofta sa citesc si nu gasesc o carte, cartea, deschid 2, 3, 5 si le las din mana imprastiate la capatai. Si as dormi fara rost.
Ma mistuie zarva de prosoape, frunzele scurgandu-se uscat din crizanteme, praful din baie, mirosul de viata murata la bidon, meschinaria chibriturilor locuite, darele urate ale fostilor proprietari, cadourile de nunta scorojite, cu naturi statice proaste.Si peste toate, praf citadin.
Fug la mama, dar ne povestim cate lingurite, cate scutece, cate tipete, cate somn, cate baie, cu multe diminutive.

Asta sunt eu in eu in unele dupa-amiezi tarzii. Suport greu repetabilitatea fiecarei zi, singuratatea, absenta cuiva cu care sa pot vorbi, sa fie al meu, sa avem viata noastra. Nu cineva pe care sa-l fur vietii sale, cu sotul, prietenul, cartile ei.
Si ma loveste dintr-o data, cand ma uit amuzata la un copil care supravietuieste fara sa urle cu gluga hanoracului peste ochi. Si ma gandesc brusc ca asa sunt si eu, am o gluga pe ochi, gluga prin care intra toata apasarea zilelor lungi si singure si nici o raza de vanilie...

Uite, d-aia-mi rod eu unghiile. Din nou

Dar trece pana maine :-).

Si m-am tuns fix azi; nu merge, nu ma consoleaza. Sa ma si vopsesc...? Sa-mi fac unghiile la picioare cu rosu...? Stiiuu, sa plec intr-o mini-vacanta, fara sot, da, sa ma - cum se spune? - rasfat. Not a chance!