Timid din mama-n fiu

Pe tatal copiilor mei il distra, la un moment dat, capacitatea mea de a ma face ca un rac sfeclit, in anume conditii. Acele conditii se refereau la atentie din partea unor mai-putin-cunoscuti, sau situatii similare cu alea cand te scoate la tabla la fizica si singurul din clasa care pricepe ceva, in afara de profa, e Vlad S., din prima banca.
Da, ma inrosesc si ma inrosesc pentru ca sunt timida. Adica rusinoasa. Ani de-a randul am pus-o pe seama educatiei prin dresaj pe care am primit-o si pe seama unei socializari improprii oferite de bunica si de mama. Tata si bunicul n-au treaba, nu se bagau ei sa educe copii, d-aia exista femei. De altfel, nu se bagau nici sa-i spele, sa-i imbrace, sau sa le faca de mancare. Accidental, mai incalzeau o ulcica de lapte pan-o dadeau in foc si faceau ulcica impracticabila uzului ulterior.
Dar sa reviu la ce ma doare. Cum spuneam, am pus timiditatea mea pe seama dresajului si a interactiunilor fortate. Am avut tot felul de unchi si matusi mai indepartati, asa, de 2-3 ori cat statura mea, cu niste glume proaste si ranjete odioase. Cam ca niste colegi mai mari de scoala fata de boboci. Numa' ca aia de la scoala n-au decat 2-3 ani in plus fata de boboci; astia aveau de la 15 pana la ha-haaaat! De la predat tehnici de maturat bucataria de vara si observatii pe acest subiect, pana la plantat singure in sufrageria unei case necunoscute, sa numaram bobitele alea lucioase de pe peretii zugraviti in ce-ma-sa-se-zugravea-la-vremea-aia. [Singularul a devenit brusc plural pentru ca viata mea nu se poate separa de a sora-mii, Slava Cerului, Caii Lactee etc.]
Copilul meu cel mare are patru ani si se ascunde tot dupa mine daca vreo casiera/taximetrist/bunica in parc/orice persoana cu care nu sta minimum 30 de ore pe saptamana il interpeleaza. Si nu numai ca se ascunde, dar, eventual, se mai si stramba, deranjat ca e bagat in seama.
O vreme, ma simteam cumva aiurea pentru adultul ala nevinovat care primeste asa ceva in schimb. Apoi, au existat cativa adulti care m-au ajutat sa depasesc momentul, prin remarcile idioate la adresa copilului meu. Remarcile alea de 5 stele, cu limba halita de pisica, cu Mos Craciun care nu  mai vine pentru ca el nu raspunde la o intrebare tembela si altele asemeni.
Prieteni buni, pe care, din varii motive, ii vedem rar, gasesc de cuviinta sa se vare in sufletul lui, sa-l pritoceasca bine-bine-bine cu intrebari la fel cum izbesti un snitel de vita batrana cu ciocanelul aferent. Le spun lejer la prima strigare sa-l lase pe el sa se obisnuiasca in prezenta lor. Ei, nu si nu, calare, de ce nu vorbesti, hai sa-ti arat ceva, hai ca ti-am adus iaurt cu fructe (el nu haleste nici iaurt, nici fructe, gaselnita sortita esecului), dar ce frumusel esti, ca o fetita (taman ce a descoperit si el ca nu-i mai place sa danseze, ca numai fetele danseaza) si tot asa.
Le mai spun o data, mai apasat, sa-l lase-n pace, imi dau seama cat il irita, am trecut si eu prin asta acum fix 26-28 de ani (cu diferenta ca nu era nimeni in jur sa-mi ia apararea, mda).
Lasa, lasa, ca mie-mi plac copiii, vine raspunsul amabil al amicului.
Da, da' in poza de fata e vorba despre el, caruia nu-i plac adultii.
Nu, nu zic asta, dar incerc sa atrag adultul intr-o discutie care sa-l lase pe Tudor deoparte. Uneori, nu reusesc si am un moment din ala Ally McBeal, cand mi-as dori sa fiu a cow-lady (!!!), sa-l insfac pe respectivul c-un lasou si sa-i infig un morcov in gura, poate asta l-ar deruta suficient cat sa-si ia ochii de la copil.
Si uite-asa, interactiunile copilului cu persoane din afara familiei imediate sunt o sursa de stres si pentru el, si pentru mine. Imi doresc sa-l apar de intruziunile unor straini in universul lui bine delimitat si imi doresc sa ma scap pe mine de niste nervi inutili, de efortul de a inghiti comportamente absurde din partea coscogeamite oameni trecuti de treijdeani.
Evident, primesc si sfaturi. De la bunici din parc, sau de la (semi)cunoscuti fara copii, sau cu copii sociabili in mod natural. Lasa-l cu noi, sa se obisnuiasca. Nu e rau sa-l fortati un pic, sa se obiscuiasca.
Iar imi musc limba si mormai zambind ceva legat de faptul ca nu e genul meu sa chinui copilul. Si de ce mi-as chinui copilul sa se adapteze cu niste necunoscuti fara nici o plusvaloare semnificativa in viata lui? Nu-l va chinui viata suficient, cand va trebui sa se adapteze tuturor situatiilor neplacute lui...? Nu va ramane cu aceleasi sechele ca si mine, nevoita sa suport prezenta complet indezirabila a unor fete de care si astazi imi aduc aminte cu neplacere?

Am gasit pachet de stroopwafels la MegaImage, 9 lei, pretul unei singure rondele indecent de scumpe de-o vindeau astia la Starbucks!