duminică, 8 august 2010

Mame...?!

Din pacate, am inceput sa-l intarc pe Tudor. De cateva luni, palma mainii drepte mi-e amortita si anchilozata. Cand vine vorba de miscari de finete, sunt doua maini stangi: dreapta nu simte, stanga nu poate (textul asta il scriu si apoi il corectez de 3 ori, din cauza greselilor de le face dreapta pe tastatura!). Dupa tratamente usoare fara rezultat, dupa ce testele mi-au aratat ca si reactivitatea reflexelor la stimuli scade, dupa nu mai stiu cate indicatii ale neurologului, am zis sa-l iau si pe al care nu-mi da voie sa alaptez.
La asta se adauga si alte constrangeri circumstantiale, printre care faptul ca el se distreaza muscandu-ma...
El a reactionat neasteptat de bine si de firesc. O zi s-a smiorcait un pic, apoi s-a uitat lung, apoi a uitat si a inceput sa bea lapte din cutie din mana mea!
Mie mi-a fost greu, cam ca renuntarea la o dependenta, cu conotatiue poxitiva, sa zic asa. Mi se parea ca nu mai vrea sa ma ia de mana, ca nu ma mai baga-n seama, ca e suparat pe mine, voiam sa-l iau sa-l pun inapoi la san, seara cand adoarme fara mine, tot intunericul noptii se cuibareste-n sufletul meu... Nu pot descrie amalgamul de intrebari, sentimente de frustrare si vinovatie.

Cum eram cam lipiti unul de altul, ma vad cunoscutii fara el si ma intreaba ce se intampla. Eu nu dau detalii, insa my significant other nu se poate abtine sa nu spuna de ce nu e Tudor cu noi. La aflarea motivului, evident, intalnesc si reactii de genul:
"Ceeeaaa??? L-ai alaptat pana acum?? De ceee?? N-as alapta pana la varsta astaaa..."
Acuma, eu nu mi-as permite veci amin sa pun atare intrebari unei persoane, asupra unei decizii absolut personale si adanc intime. E problema fiecareia ce decide sa faca pentru copilul si cu copilul ei. Intrebarea cea mai vehementa vine din partea unei mame care, aparent, e o fata cu capul pe umeri: in jur de 30, plimbata, instruita etc. Insa pentru mine, ea si sotul ei, desi amici de lunga durata, sunt o continua dezamagire pentru mine. Primul copil are sute de jucarii, la 3 ani are ce alti copii nu au o viata intreaga, locuiesc intr-o casa ce frizeaza imensul, il sarbatoresc pe copil cu tort si invitati si petreceri pline de de toate.
Ea a  avut doua sarcini grele, cu contractii premature si stat in pat la ambii copii. Pe primul nu l-a alaptat deloc, pe cel de-al doilea, un pisoi incredibil de mic de o luna jumate, il alapteaza+completare. La primul s-a intors la birou la 5 luni ale copilului, pentru ca se plictisea acasa, nu mai putea. La 3 luni ale copilului pleca in Bahamas cu sotul, pentru 14 zile ("Stii ce bine face la moral, dupa atata stat in casa?? Lasati-l, frate, si duceti-va si voi pe undeva, ca copilul creste si fara voi!" - tatal copilului).
Ne-am dus in vizita la ei cu Tudor, de un an si doua luni, meniul fiind, evident, gratar. Nu se gandise nimeni ca dintii incipienti ai lui Tudor nu pot rupe fibrele musculare, fie ele si de pui, insa mama imi oferea cu generozitate... cremwursti. "Sunt de pui! D. mananca mereu, ii plac" (D. avand atunci 3 ani fara 3 luni). Am tacut, n-am zis nimic. Mi-a oferit si Danonino, si d-ala mananca D.
La ziua lui D., D si alti copii mai mici/mai mari c-un an decat el (deci 2-4 ani) erau serviti cu lejeritate cu mici si carnati pe gratar si mancau portii zdravene, ajutandu-se de lingura si manute, tort de ciocolata. Bun tort, cu blat fin si insiropat, glazurat cu nuci caramelizate!!
D. e uneori agresiv. Nu da jucariile, ii impinge pe alti copii, e un pic incapatanat. Dar e un copil blond, adorabil, peltic si tare simpatic: "Tu nu stii sa te plimbi cu asta. Da-te la o palte, eu stiu, ca sunt balbat" La ziua lui, s-a pomenit aruncand cu nisip in alt copilas. Urat, da, si periculos. Dar asta justifica faptul ca mama l-a zgalatait zdravan, a mimat trasul de urechiusa si o palma peste fundulet, totul insotit de chiraieli "De ce? De ce? Nu ti-e rusine? N-o sa mai vina niciodata copiii pe la tine?"
Iar bunica paterna, de colo: "Aaa, pai si eu il mai altoiesc si-l pedepsesc uneori mai dihai decat C (mama)" Replica la care eu asteptam reactii din partea pariintilor, indignare etc. Eu eram singura indignata.

Si cu toate cele de mai sus, eu nu mi-am permis decat sa spun ca noi nu suntem deloc adeptii mezelurilor ("Ei, da, nici noi nu prea..., asa, cand n-avem altceva la indemana), ca nu ne trebuie portie de tort pentru acasa (Tudor nu era cu noi) si sa intreb daca nu le e greu/mila (as fi zis "nu vi se usuca si mana, dupa sufletu-va uscat?") sa il certe asa pe D. "Eee, ti-e mila, cum sa nu-ti fie, da' tre' sa invete!" "Si... nu credeti ca poate invata si altfel?" "Am incercat, sa stii, da' intreab-o pe mama - bunica copilului - daca intelege de vorba buna! Noi nu prea stam mult cu el, da' ea stie si cand stam si noi, tot ne pune rabdarea la incercare")
Am mai stat jumatate de ora si am plecat catraniti acasa...

Si aceasta mama face ochii mari, mai s-o ia cu lesin, cand afla ca Tudor e intarcat abia la 16 luni... Nu ma mira ca nu priccepe. Nu pentru ca n-a alaptat decat o luna jumatate (si aia cu completare) in trei ani de cand are copii, ci pentru ca habar n-are de ce a facut copiii aia.

4 comentarii:

  1. Eu m-am dezlipit de David abia acum o luna (la 1 an si 10 luni), cand l-am lasat pentru o saptamana la mama, dorind sa ma recuperez dupa operatia de colecist. Mai e nevoie sa spun ca sunam de 15 ori pe zi? Nu stiu cum sunt construite alte mame dar eu nu m-as fi putut relaxa si distra intr-o vacanta departe de copil, la 3 luni, 6 luni, 10 luni ale copilului...si nici nu as fi putut incepe serviciul mai devreme de 1 an. In fine, fiecare om e diferit, ce sa zic...am o prietena care are 2 fetite de care nu se poate desparti absolut deloc, adica, imi spune ca o bufneste plansul daca lipseste 2 ore de langa ele, cxa sa mearga la cumparaturi....ceea ce-mi pare exagerat, asa cum imi pare exagerat si sa pleci in vacanta la mii de km departare cand copilul e foarte mic sau sa te intorci la munca la nici 6 luni.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce ma bucur sa te mai citesc :)
    Cum te mai miri, nu ai auzit si de moda asta: fac copil ca sa "fie", e asa un asset ca oricare altul pe care "nu se face sa nu-l ai", mai departe vezi si tu cum il tratezi, din mers, cum iti vine, cum e mai comod :))...restul care il fac din dorinta de a avea un copil sunt oricum putin "ciupite de molii" ca ele nu prea tin cont de bunici, sfatosi, alte "mame trendy" (alea de mai sus) si il pun oricum pe primul plan, ceea ce dauneaza grav libertaii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cate vorbe nu mi-am auzit si eu tot din motive ca cele expuse de tine (alaptat "prelungit" - ca in ochii unora, sa alaptezi mai mult de 2-3 luni este asaaaa, SF - , interzicerea dulciurilor si a sucurilor, plecat in concedii in formula completa, fara bataie sau vorbit urat etc). dar am invatat sa trec peste, ai mei copii sunt cei mai importanti si n-o sa ma afecteze ce cred altii despre mine/noi, nu?

    RăspundețiȘtergere
  4. M-am indragostit de blogul tau. Suna aiurea daca ziceam ca de tine:)) Asteptam cu sufletul la gura postari noi! Si niste cremwursti!! Eu am 30 de saptamani de sarcina si abiaaaaaaa astept sa vina bebe. Pana atunci citim din experienta altora:) si invatam!!

    RăspundețiȘtergere