miercuri, 7 aprilie 2010

Stie tot

Tudor doarme cu mine-n pat. La 1 an, inca e alaptat. Sunt o mama care se misca mai greu cu el, pentru ca rareori programul tatalui coincide cu programul nostru. In general, il car cu taxiul pe unde apuc. Mama mea nu il poate ridica in brate, asa ca, daca ii plasez pe bancheta din spate, manevre de pus/luat din scaunul lui le fac dupa ce trag masina pe dreapta si ma extrag de la volan.
And so on.
Toate astea intalnesc o gramada de comentarii la cei care ma cunosc direct, sau din auzite. Comentarii pe care le aud, sau imi sunt povestite. Oameni care nu au copii sunt de parere ca si ca si ca. Ei stiu cum inveti un copil sa doarma in patut, sa stea in tarc cat faci tu baie cu spume, cum sa doarma si sa manance la aceleasi ore si cum sa te astepte linistit sa te trezesti la 10. Cum sa iesi cu el in locuri pt celibatari, sau oameni fara copii, cum sa tii cu o mana copilul si cu alta sa impingi caruciorul la supermarket, incarcat cu 3 baxuri de apa plata si sa ajungi si acasa, cum sa gasesti taxi in plina greva RATB. Si, mai dihai, cum sa aleg un super-tata pentru copil, sa se plieze cu totul si cu totul pe dorintele mele si sa stiu dinainte cum va fi viitorul meu alaturi de el.
Eu nu stiu, am ratat cursurile astea. N-am reusit sa il invat in patut cand stateam la mama din motive de lipsa de apa calda si nu aveam patut. Nu mi-a dat prin cap sa incropesc unul dintr-o anvelopa mai veche d-a lu' tata, vatuita cu plapuma aia tocita de sariturile mele si-ale matusi-sii si-am ratat ocazia sa-l fac independent. N-am reusit nici sa-i ordon ca, de la 6 luni fix sa treaca in totalitate pe mancare solida si sa lase-n ma-sa alaptatul. Nu reusesc nici sa ma justific fata de sotiile prietenilor sotului meu care nu pricep la ce-i mai trebuie alaptat. Practic, nici eu nu pricep mai mult decat ca-l face fericit. Teoretic, cica face bine la sanatate, dar fetele astea, insarcinate cu al doilea copil crec-au lipsit la lectia cu fericirea si sanatatea. Sau am lipsit eu la aia cu mamele...?
Nici sa-l educ cum trebuie nu-mi iese. Daca iesim pe undeva, nu trec 5 minute de stat pe ratan si incepe sa se plictiseasca. Fie se arunca-n cap, fie se zvarcoleste sa se dea jos. Ceea ce e mai mult decat ciudat, odata ce el nu merge ca lumea-n picioare; unde-o fi vrand sa se duca? Mai aiurea e tre' sa stam si afara, ca nu-i place fumul de tigara, face nazuri cu plamanii.
Nu reusesc nici sa il las sa planga pana tace, ca asa se obisnuieste sa stea singur. Eu, una, urasc sa stau singura. Se vede treaba ca n-a avut cine sa ma invete sa stau singura cum trebuie, ca de stat, am stat singura, da' tot nu m-am invatat minte! Si parca nu-s chiar atat de curioasa sa aflu exact cat plange pana sa se opreasca.
Si-l iau si-n brate, in ciuda scoliozei nerusinate ce mi s-a aciuia in spinare (e drept ca nu mi-e chiar atat greu, vezi paragraful urmator). L-am dus mai mult in brate decat in carucior, ca iarna asta a fost multa zapada si noi n-avem carucior 4x4. Cred ca l-am invatat in brate, ca uite, a facut un an si nu umbla singur 200 m legati.
Am picat si testul obrajilor-stand-sa-plezneasca si al staturii impresionante. Tudor a ajuns cu chiu, cu vai la ametitoarea greutate de 8 kilograme si inaltime ce variaza, in functie de medic si ruleta, intre 70 si 73 de cm. Se observa cu ochiul liber ca e pipernicit si vecinii care vand piese auto si ucid animale salbatice-n timpul liber, dar sunt antrenati profesionist in meseria de tata-de-la-distanta-care-mai-bine-sta-la-tejghea-decat-in-parc-cu-fi-su mi-o amintesc de fiecare data cand uit.

E uimitor cum oamenii fara copii, sau cu copii pe care-i vad in weekend si cand dorm reusesc mult mai bine decat mine, sau decat noi, astia cu copii. O fi vreo zona a creierului responsabila de reusita cu copilul, zona care, odata ce ai copilul, se atrofiaza brusc si paradoxal si te impiedica sa fii un parinte realizat cu copil reusit...? Sora-mea n-are zona asta. Se lupta cu astia de stiu, sa le spuna ca nu e asa cum stiu ei, dar ei stiu mai bine decat ea, care, din cand in cand, mai sta cu Tudor si-l vede ca umple pe bune scutece cu resturile de mancare digerata (nu ca-n filmele alea "Uite cine vorbeste"), ca plange rau daca e obosit si supasolicitat, ca mananca asa cum are el chef, nu cum ii dau eu etc.

Eu imi pun numai problema daca el, Tudor, e fericit si sanatos. Sanatos imi spune medicul ca e si, daca nu e, imi da niste siropuri sa i le torn pe gat. Dar fericit nu stiu daca e. Il vad bucurandu-se de mine, il vad linistit acasa, il vad fericit cand revin din umblarile necesare. Nu stiu daca alaptatul, sau prezenta mea il vor face sanatos si imun la alergii peste 10 ani, sau il vor echilibra relational.
Dar il vad fericit acum. Si ma intreb si eu: merita sa-i iau clipele astea de fericire, cand viata e atat de zgarcita-n ferici? Merita sa-i frig sufletul chiar si pentru cateva momente, cand poate ca nimeni, niciodata nu-i va mai da totul...?

7 comentarii:

  1. Hristos a-nviat!
    Si fiti voi fericiti, fara justificari inutile, aia n-or sa priceapa, iar tu ai sa obosesti prea tare sa te explici. Important este ca voua va este bine, atat. :)
    Si felicitari. Ca stiti sa va fie bine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hristos a inviat!
    da, lasa-i incolo, ei sunt in eroare, nu tu!
    Stii bine ca asa i-am crescut si eu pe-ai mei:)

    va pup tare.

    RăspundețiȘtergere
  3. wow m-am indragostit de Tudor, Keira e mai mare ca l-as fi petit! n-am ce sa-ti zic nimic nou, ca si eu am dormit cu gagicile si eu am alaptat oricand si oriunde, nici ale mele nu sunt monumente de cumintenie :))sa stii ca a mea gagica mica de-abia dupa 1 an a inceput sa mearga, si eu ca nebuna comparand-o cu Freya ma gandeam ca cine stie ce o avea.

    Deci dragoste la maxim cu micutul tau iubit ca nu e al lor, e al tau.

    Si stiu ca e cliseu, dar zau cand mai e asa mic si dulce!!
    hugs,
    :))

    RăspundețiȘtergere
  4. Vad ca la comentarii doar pot sterge si nu edita.

    Are 8 kg, da e mai slabut sa zic asa, so what, eu personal stiu cum e, ca amandoua la 1 an au avut in jurul greutatii asteia, si erau considerate sub greutatea ideala...DAR...nu asta zic eu e important ci daca e sanatos, si vioi si vesel si restul nu au relevanta.

    Mai scrie-ne despre el.
    :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Si eu am ratat multe lectii, principala fiind ca nu doarme singur, in patut. Da, doarme cu mine de la 4 luni, cand a racit ingrozitor si voma cate un pumn de muci si-mi era teama sa nu se inece si l-am luat langa mine. In plus, pana la 1 an si 2 luni se trezea din ora in ora urlang si facand crize de...nervi?! si imi era mult mai usor sa-l am cu mine in pat decat sa fac ture-ture pana la patut, din ora in ora, all night long!!!! Al meu nu e super-bebe sa mearga singur la culcare si eu sa-i sting lumina si el sa adoarma cu perna sau ursuletul in brate! Am ratat si faza cu mancatul, adica alerg si acum cu lingurita dupa el prin casa, pe plaja, in parc...Si nu, nu pot sa-l las nemancat in ideea ca o sa ceara el cand ii e foame, ca nu o sa faca asta in veci!! La olita nu face nici acum la aproape 2 ani, na, nu am stiut cum sa-l fac sa faca asta de la 8 luni cum se lauda multe super-mamici. Nu, nu pot sa-l duc la mama (asa cum imi sugereaza prietenele fara copii, adeseori) cand o sa incep serviciul peste o luna, ca nu l-am facut ca sa-l duc la mama, l-am facut ca sa ma bucur de el, chiar daca o sa-mi fie ingrozitor de greu sa alerg dimineata cu el in brate spre cresa si intr-un suflet sa ajung la munca si inapoi la cresa sa-l iau. Ma solicita atat de tare fizic si psihic incat nu-mi mai doresc un alt copil. Recunosc, nu-s o super mama, femeie si mi-e ciuda ca altele pot.

    RăspundețiȘtergere
  6. Fetelor, eu am asistat la o discutie intre un prieten (tatic)si alti tatici; el se vaita ca fiu-sau e mult mai mic decat ceilalti de aceeasi varsta si abia la partea discutiei despre alaptat mi-a picat fisa de ce (am si testat teoria intre timp ;))- al lui era singurul alaptat natural, toti ceilalti cu formula. Imi amintesc cum am fost intr-o excursie de schimb de experienta intre scoli in Franta. Si romanii si francezii eram de clasa a 5/6-a, dar romanii pareau cu vreo 3-4 ani mai mici. Daca te uiti la poze, te minunezi; totusi, acum, peste o gramada de ani, fetitele de atunci frantuzoaice sunt oribil de grase, pe cand noi romancele, mai avem o urma de talie si ne invartim pe la 50-60kg.:D

    RăspundețiȘtergere
  7. Anonim (scuze, dar nu ai lasat nici un nume :-)), e probabila teoria asta cu alaptatul, insa eu am doua exemple cu copii alaptati si dolofani. E drept, unul (una) are numai 6 luni si pana la 6 luni si al meu era grasun. Insa eu nu am nici o problema, asa cum povesteste si Adela de al ei, e al meu si e TOTUL asa cum e: mic, fara sa vorbeasca la un an si sapte luni, dar pupacios si dragastos :-).

    RăspundețiȘtergere