Sondaj descriptiv la gainile fara cap

Eu nu prea scot copilul in arc. O data, pentru ca il scot in curte. Si, in consecinta, sunt lenesa: la ce sa mai plec de acasa, cand am aer oricum? Acum, ca e si Ioana, e mai complicat, mi-e si mai lene, ma simt si mai napastuita.
Apoi, sunt si asociala de fel. Cand vorbesc alti insotitori de copii cu mine, reactionez boland, zambesc enigmatic, sau dau un raspuns in dodii, nici prea-prea, nici foarte-foarte, ca nu stii niciodata cu ce nebun ai de-a face.
Ei, azi, la cererea expresa a copilului, ne-am luat si ne-am dus in parc.
Lumea e cam zburatacita, au bagat toti concedii si s-au facut luntre si punte sa se ingrase cu gratare si sa faca soc hiperproteic cu miel+oua. Asa ca, pesemne, specimenele studiate in parc nu-s reprezentative, dar asta nu inseamna ca sunt mai putin bulversante.
Divagatie. Pe langa ca-s asociala s.a.m.d., mai tin si copilul din scurt, cand vine vorba de murdarie si lovituri. Sa nu puna mana, ca se unge, sa nu atinga, ca-l urzica.
Dar, fratioare, ce-am vazut si auzit in parc m-a depasit de departe! Lumea scoate copiii in parc ca sa nu aba voie sa faca lucrurile care le sunt interzise acasa. Ori raman calati pe aceleasi expresii/ strigaturi, ori sunt nebuni.
Din 5 insotitori de copii (ca-s bunici, parinti, mame, tati, simpli cunoscuti), 6 le interzic sa alerge. Cu diverse consecinte, complet de neinteles pentru copil si cheful lui de viata: sa nu transpiri, sa nu cazi, sa nu cazi sa te lovesti, ca nu esti atent pe unde mergi etc.
Din aceiasi 5 numarati, 4 le interzic sa tipe. Sa nu deranjeze, ca-i ustura pe gat, ca sperie baietelul/fetita mai mic/a etc.
5 din 5 pretind sa mearga mai repede acasa. Ca n-au toata ziua la dispozitie pentru parc, ca oricum n-aveau de gand sa vie, dar au zis sa "hai, totusi", ca le scade ciorba pe foc, ca e tarziu, ca e ora mesei, ca mai vin si mai incolo. O spun pe toate tonurile posibile. Firesc, mai ferm, mai plangacios, amenintator, belicos, cu naduf, cu ura, chiar. Dau toate semnele din lume ca se afla acolo impotriva vointei lor si ca un tanc cu cel putin 20 de ani mai tanar le-a tinut pistolu' la tampla si i-a adus la tobogane.
Unii-s de-a dreptul caraghiosi: promit o bataie buna subiectului, odata ajunsi acasa si apoi se mira ca ala nu vrea sa plece.
Aceeasi pondere, de 5 din 5, au grija sa nu sufere copilul de frig. Ceea ce inseamna ca sigur va suferi de cald. Sunt 28 de grade, nici pic de nor, nici pic de adiere de vant. Copila de 5 ani poarta rochita de velur si, pe sub rochita, colanti 3/4 si bluza cu maneca lunga. Astia mai mici, pe la 2 ani, toti cu body pe sub tricou (da' ce, credeati ca n-au si tricou?!) si sosete in tenisi, sau sandale. Si cica sa n-alerge, sa nu transpire! Pai, si daca stau bagati sub banca, la umbra, precum un husky si tot transpira!
20 din cei 5 sunt plictisiti. Da' plictisiti rau. Se aseaza pe o banca sa fie cat mai departe de locul de joaca si, eventual, daca ar putea sa aiba altii grija sa nu li se schilodeasca odrasla, ar fi foarte bine. Probabil ca studiaza posibilitatea ca data viitoare sa-i deschida usa ca la catel si sa-i dea drumul de unul singur.
Cu varianta extrema, isi fac plimbarea departe de locul de joaca, fetita se pune pe urlat ca nu o gaseste pe "mami", o straina o ajuta s-o gaseasca si "mami" intreaba rece si detasata "Ce, nu stiai unde sunt?"
O pondere incomensurabila se comporta ca gaina fara cap. Lasand la o parte faptul ca isi hranesc copiii dupa propriul chip si asemanare - cu covrigi si pufuleti muuuulti, sa prinza suta de kile in 15 ani -, ii urmaresc peste tot si, pe langa interdictiile de mai sus - nu alerga, nu transpira, nu, nu, nu -, au tendinta sa oblige copiii sa se distreze asa cum vor ei, adultii, la locul de joaca. Nu stiu, or fi avand vise neimplinite de genul "toata viata mi-am dorit sa ma satur de dat pe topogan si pan' la 32/ 57 de ani n-am reusit, as vrea ca macar asta mic sa crape dandu-se". Altfel nu-mi explic de ce sa urci copilul in centrul ala de activitati (nici nu stiu cum se cheama) si, cand el tropaie fericit marunt, pe loc, sa zbieri repetitiv la el "Hai, da-te pe topogan! Da-te pe topogan, tu n-auzi?! Da-te, vrei sa vin la tine?! Da-te, ca iei bataie!"
Sau "hai, gata cu cataratul, hai la balansoar! Ca asa vreau io! Dastul cu scara, hai la balansoar, ca-ti place la balansoar! Hai, daca nu mergi la balansoar, mergi acasa!"
"Hai, fa ceva! Am venit sa alergi ca bezmeticu'? Daca nu te dai pe topogan/ in balansoar/ in leagan etc., mergem acasa! Da' ce, am venit degeaba pana aici?"
Orice-ar face astia micii, nu e bine. Daca alearga, ntz, la loc miscarea. Daca stau, de ce stau, ca treb' sa faca ceva, sa nu stea ca momaile. Daca sunt aici, tre' sa fie dincolo, daca vin, ca tre' sa plece, daca vorbesc, sa taca si daca le e sete, sa le dea un covrigel.
Si stiu ca nu e frumos, da' nu se poate, frate, sa ai 1,82 inaltime si 92 de kile, sa fii blonda si fonfaita, nu-se-poa-te! Adica, se poate, da' nu sa ma si calci, cu adidásii tai albi si maaari, pe degetele mele goale din sandale. Si nu pentru ca-l urmareai pe fi-tu sa-l obligi sa se dea pe nenorocitul ala de TOBOGAN, ca asa i se spune civilizat!

Si asa m-am vindecat, cel putin cat sunt in parc: imi musc limba cand e sa-l strig si incepe cu "sa nu...", din orice registru ar fi punctele alea.