Acasa

E doua noaptea. Cred ca mi se trage de la ceaiul negru de pe la 9.

Ne-am mutat, in sfarsit, in casa in care Primaria, Distrigaz si, mai ales, Electrica s-au impotrivit sa ne mutam. Da' i-am contrazis si ne-am mutat!
Din vastele incaperi (in comparatie cu apartamentul de 2 camere, nu e prea greu sa fie vaste), bucataria e cea mai completa, 70% sunt goale, pline de saci si hante atarnand de peste tot, sub scara e magazia, sau soprul, sau "Sa scoti astea de-aici, ca pe mine ma enerveaza cand le vad" (= bormasina usoara, bormasina cu percutor - pt betoane -, cutii de parchet, o mie si-una de unelte ingramadite de tre' sa sapi pan' la fundul sacului dup-un amarat de patent etc), in mintea mea sunt planuri, rulete, dimensiuni, intrebari si muuulte comparatii. Peste tot, urme de vopsea lavabila, picatele galbene si albe, nici un toc de tamplarie n-a ramas nebotezat de mana mestera (?) in a varui, tot au atins cu vopsea, chit, lac! Hmm, da, pe scara ne-a ramas, eternizat, creionul care a tras linia dreapta intre balustri: l-au vopsit cu lac inainte de a-l sterge cu guma arabica! Logica multa!

Tudor n-are camera lui si nici n-o va avea prea curand. N-are nici doi ani si mi se pare o cruzime sa doarma singur. Peste 12 ani, ma voi ruga de el sa ma lase sa-l pup de ziua lui si-acum sa-l alung de langa noi? Jucariile lui stau imprastiate in ceea ce se cheama modern "living", iar pentru mine, pe stil vechi, "sufragerie". Desi n-avem masa de mancat duminica aici.

Am catarat cartile-n mobila de perete. Constat ca nimic nu da sentimentul de "acasa" precum cartile. Odata insirate-n raft, dezordinea colorata a cotoarelor face liniile drepte sa sune a "acasa" si camera sa fie, brusc, locuita.

Cartile si papucii imprastiati peste tot. De toate culorile. Multi masura 37 (sac!), vreo 3 perechi masuri masculine si mai multi (dar mai putini decat cei 37) masuri liliputane. Zac peste tot, langa scara, inghesuiti canapea, pe trepte, sub standerul pe post de cuier, langa pat, in baie. In carouri, fara varf, din prosop, cu motz in frunte, galosi, papuci, opincute de balet, papuci seriosi de bunic adormit cu ziaru-n brate.

N-as sfatui pe nimeni sa se apuce de facut casa. Nici sa cumpere gata facuta, nu stii ce-i dincolo de tencuiala. Trebuie cunostinte temeinice de inginerie in ale constructiilor, de la structura pana la produse de curatat chitul de pe pardoseala! Trebuie nervi de gumilastic, sa se intinda peste orizont si sa revina sanatosi la forma initiala. Ttrebuie rabdare cristica si calm olimpian. E nevoie de staruinta unui campion la maraton.

Dar, odata aici, nu-mi mai trebuie nici sa sterg picourile de pe parchet, nici sa inlatur vopseaua intrata-n furnirul usilor, nici masca peste cada cu bule. Mi-ajunge sa vad in penumbra cum dorm langa mine chirciti ca doi rinichi Me si Mini-me,  si sa ma uit in dreapta si sa regret zapada scursa de pe bolta.

Trebuie sa ma duc sa ma caut de maini amortite. Si sa-mi cumpar cizme de cauciuc. Si sa caut cuverturi calde si perdele fandosite. Inca nu-mi vine sa cred.