luni, 15 noiembrie 2010

Lupta

Filme proaste cu duiumul pe piata. N-am suficient timp sa citesc despre filme, cand ma duc, le aleg ca si cum as alege cartile dupa coperta: dupa titlu. Si-s proaste, si dezagreabile, nici macar un minim sentiment de relaxare nu-mi dau (cum sa te relaxezi cand, intr-o asa-zisa comedie, un pusti de 7 ani primeste un pumn in stomac de la un adult?? Gluma glumelor, mda. Acum 10-12 ani ma ridicam de la primele "acorduri" false. Am vrut, chiar si de la o piesa de teatru urata si stupida ("Burghezul gentilom" reinterpretat) sa plec, insa mi-a fost frica sa nu ma impiedic in intuneric de mocheta scorojita.

O iesire sambata seara in Centrul Vechi e obositoare si dezamagitoare. Cele maximum 2 strazi jumate amenajate sunt ultra-aglomerate, iar barurile, puburile, terasele etc. sunt o crunta dezamagire: mancare banala spre jenanta (Les Bourgeois, cred ca-i zice), pahare murdare - trei, unul dupa altul, am sfarsit prin a bea din sticla (un pub din asta de se crede Irish, sau, in orice caz, British-like), servire haotica, ametita si ametitoare (o terasa pe str. Teatrului de Comedie). Doua locuri in care mancarea e mai prietenoasa cu stomacul: French Bakery si Bordellos. Dar nici aici pe de-a-ntregul. La FB, chelnerite un pic uimite de ce li se intampla (sa serveasca? sa aduca apa plata la masa? sa aduca doua tacamuri pentru o singura salata?), un pic aeriene (in loc de una, aduce alta), dar unele feluri de mancare sunt bune si intersante (quiche cu pui si legume, quiche cu spanac, salata cu branza albastra. Tarta cu branza absolut banala si cu crema fainoasa, nu mi-a placut.
La Bordellos, oameni un pic intarziati: am ajuns la 2.15 p.m. si ei nu se adunau, ca "Noi deschidem la 2, stiti, ne-ati luat prea repede" Pai, daca deschizi la 2, nu te pregatesti de la 1? sau te pregatesti de la 2, sa deschizi la 3? In schimb, mancarea e foarte buna si un pic mai inedita decat vesnicele supe-creme de rosii/legume/ciuperci care cel mai adesea sunt in meniu, fara sa fie in bucatarie, sau urla a Vegeta. Caprese, bruschete, hummus cu chipsuri home-made, legume teriyaki, cuba libre. Fara desert, ca fusese deja prea multa mancare!

Lipscanii, dincolo de intersecta cu Smardan, sunt o provocare (pe lumina) si o amenintare (pe intuneric): camine de vizitare acoperite partial cu placaj, pavele de dimensiuni variabile imprastiate ici si colo, locuitori ai imobilelor candva mandre si elegante, azi paraginite si decrepite, rozatoare de crescatorie.

Colac peste pupaza, in weekend, singura zona propice promenadei se umple de hand-made, vintage si alte bazaconii de ne iau ochii: corturile itite dinapoia Bancii Nationale bulucesc populatia dornica de plimbare, fie ca aceasta se repede sa caste gura la camee si pisici, fie ca incearca in disperare sa-si faca loc sa treaca mai departe. Cu copil in carucior, poate fi de-a dreptul misiune imposibila.

In fata Acdemiei Militare, un asa-zis targ de produse traditionale, la care se vand de-a valma laneturi, bundite, mere, varza rosie, branze puturoase (nu de mucegai, ci de caldura), pastrama de toate felurile, gemuri in sine si gemuri care umplu gogosile, bere nemteasca, sau ceheasca (sic!). Multimea umbla nauca, haotic, se codeste la taraba cu mici - taraba care afuma toate suflarea, plus cinci cartere imprejur -, se calca pe bombeuri si te priveste inocent cand iti fura un cm din coada si 5 minute din viata.

In ultimele saptamani am stat si am observat cateva situatii. "Tineretul din ziua de azi"... Nu e tineretul, e toata suflarea, tineri si batrani traiesc urat!
"Ce p*** mea nu intelegi, ba, tre' sa-i iau ceva frumos, ca e ziua lu' aia mica" (barbat pe la 27-30 de ani, imbracat decent, nici vorba de baietas de cartier)
"A fost el la mine, esti prost?" adolescent
"Pai, e o nesimitita, m-am abitnut sa nu-i zic in fata, da' e nesimtita, asta e, o nesimitita" (tanara femeie de 30-33 de ani, la telefon)
"Ce faci, frate, in p*** mea, mai vii cu guma aia?" (clientul unei terase in Centrul Vechi, catre amicul trimis, probabil, sa cumpere Orbiti)
(Trebuie sa recunosc, organul genital masculin e vedeta vremilor in care traim)
"Sa-mi bag p*** in mama (!!!), a batut cateaua la aia de-a pus-o pe fuga" (sofer-like la Bricostore Orhideea)
"Deschide usa sa intru! Da-mi un pahar!" (fara "te rog", fara "multumesc" - bunica unei fetite adorabile, catre sotul meu, la o petrecere de botez)
"Sa-mi bag p****, daca tot am iesit, ziceam s-o ardem la un laungi, nu ma duc sa-mi rup oasele pa un scaun, fratei!" (tanar iesit in oras)
Aproape-accident gata sa fie provocat de un domn la 70 de ani, care goneste ca nebunul la volanul unui Fiat Albea. Claxoane peste claxoane pentru ca las oamenii sa traverse pe la coltul strazilor fara trecere de pietoni (ewu asa am invatat acum 25 de ani: in lipsa zebrei, traversezi pe la coltul strazii).

Traim urat, ingrozitor de urat. O iesire care ar trebui sa fie frumoasa, o minte care-si doreste sa se destinda esueaza in organe genitale, invective aruncate absolut in discutie, tonuri grobiene si tomberoane uitate prin ganguri. Si chiar de te straduiesti sa faci abstractie, la un moment dat devine absolut imposibil, plimbarea e o lupta cu tine si cu ceilalti: sa ignori, sa nu te enervezi, sa nu te instristezi, sa iti placa, in ciuda atator mizerii din jur!
Fac saptamanal drumuri la diverse banci sa pun un ban nesemnificativ pentru mine (sperand ca va fi semnficiativ pentru ei) in contul unor loviti de soarta si tarati in mizerie si umilinta de un stat scarbos si dusman, care ar trebui sa-i ajute cu medici, cu spitale, cu bani, macar, sa se duca la Hanovra, sau la Zurich, sa faca operatii!

Sa mai spun ca din iulie astept sa ma mut in casa noua si nu pot din cauza Primariei, a ADPului S6 si a altora de genul...? Viata in tara asta e o lupta, nicicand nu se termina.

Uit cand ma pupa Tudor. Dar Tudor va creste si ce va auzi la tot coltul de strada? In ce lume va trai si pe cine va mai gasi de iubit?

6 comentarii:

  1. mai, fuseram si noi prin centrul vechi sambata seara. as avea ce sa povestesc, la fel ca tine, plus ca la noi s-a lasat si cu niste lacrimi de crocodil din partea mea. aceeasi impresie ca si tine, aceleasi dileme ca si tine...

    RăspundețiȘtergere
  2. Cat de bine ai surprins in scris, toate aceste realitati triste si descurajante! Eu lucrez in Centrul Istoric iar vineri noapte am luat si pulsul vietii de noapte....debandada totala, cum numai la noi este din pacate....unde o fi "Micul Paris"?

    RăspundețiȘtergere
  3. Adela, eu nu am iluzia ca ar fi existat vreidata un Mic Paris, in afara zonei de se vede si azi, cu Cercul Militar, Universitatea, BCU etc. Haos a fost intotdeauna, colb asijderi, oameni desculti... Ce ma scarbeste e faptul ca oamenii isi vorbesc urat degeaba, si cand au o conversatie absolut banala. Vorbesc urat, gesticuleaza urat, isi balangane mainile si picioarele inutil, isi pitigaie, sau grohaie cuvintele. Eu vreau sa fie frumos, dar unde sa mai cauti frumos, cand e atat de mult urat?
    Hmm, altadata te-as fi invidiat pentru biroul tau :-).

    RăspundețiȘtergere
  4. Pai cam sunt de invidiat pentru pozitionarea biroului meu, vis-a-vis de Caru' cu Bere de la care ascult zi de zi pianul lui Richard Clayderman dar doar atat, pentru birou.....ca daca e sa vorbim de salariul de bugetar.....cred ca te-ai prins ca lucrez la Muzeul de Istorie...:))

    RăspundețiȘtergere
  5. Adela, te-as fi invidiat, dar, citind ce ai scris ultimele dati pe blogul tau, ma gandesc cat de greu iti e, cu tot cu biroul tau cu cantec de pian :-(

    RăspundețiȘtergere
  6. trist, foarte trist. sunt nostalgică, mi-e dor de amintiri cu mine, cu ai mei părinți, prieteni, cu locuri familiare, calde, vesele, le-aș mai trăi măcar o dată, să simt că am un trecut care poate fi readus la viață. atât. dar în românia nu m-aș mai întoarce dacă nu aș avea propia mea lume, independentă de ce trăiesc alții.

    RăspundețiȘtergere