Parintii nu-s adulti

Pentru ca azi-noapte n-am avut somn, m-am apucat sa visez la vacanta de anul viitor. Si, din hotel in hotel, si din amintire-n amintire, mi-am adus aminte de Praga si Bratislava, de Budapesta etc. si mi se facuse de o vacanta citadina.
Insa, alarma "copii" a sunat si mi s-a pleostit amintirea si pofta.
Mini-vacanta de Pasti, de la Roma, din primavara acestui an, a fost un mini-dezastru pentru Tudor. Noi ne-am inarmat fiecare cu ce atitudine a gasit prin suflet - eu mi-am impus sa ma impac cu situatia, taica-su a aplicat relaxarea si optimismul lui, care pentru unii pot fi molipsitoare, iar pentru mine, enervante :D.
De la bun-inceput pentru mine a fost un stres, pentru ca eu sunt orice, numai spontana si iubitoare de surprize nu-s! Imi facusem un plan de Pasti plictisitor, in sufrageria mea si a maica-mii, in curtea noastra, cu speranta de ceva soare. Pe alocuri, si enervant, cu vizite nedorite si prea lungi (cum sunt toate vizitele nedorite). Ei, marti toata ziua am cautat hoteluri si zboruri catre Lisabona, Mallorca, Costa del Sol (yap, nu stiam deloc unde plecam, ideea era sa plecam!), zapacindu-mi colega si agentia de turism cu vaicareli si intrebari (in aceasta ordine). M-am oprit la Roma, pentru ca era singura destinatie cu zboruri acceptabile ca durata si programare.
Incepand de la ideea de calatorie - cu avion, in cazul asta -, care, cu un copil alaturi, e o provocare - sculatul cu noaptea-n cap, trambalarea prin aeroport (iar Otopenii nu-s chiar cel mai primitor aeroport european), lipsa unei bai decente etc. Apoi, mancarea la fata locului, care e ALTFEL decat acasa. Pastele sunt altfel - desi baza lor tot pastele sunt -, branza e altfel, friptura e altfel, supa nu e cu galusti, pizza nu e ca la Trenta! Noroc ca cereale cu lapte si paine cu unt se mananca peste tot in lume si au acelasi gust. Astfel, copilul a mancat macar o masa cumsecade, dimineata. In rest, Dumnezeu cu mila. Chiar si croissantele, sau gogosile, pe care i le cumparam sa nu moara de inanitie p-acolo nu-l impresionau. Functiona pe principiul "poate ca da, poate ca nu".
In afara mancarii, alergatura lipsita de sens, pentru el. Sa bati strazi si incaperi aiurea-n tramvai, cand poti sta linistit in camera de hotel, sau pe o bancuta, sa te joci cu o masinuta. Sa te taraie doi adulti, care-ti mai sunt si parinti, prin ploaie deasa, ca sa ajunga sa se imbulzeasca alaturi de o multime inexplicabila si pestrita, intr-o casa maaaare, cu o gaura in mijloc, prin care... ploua!! Sau sa-ti dea o moneda-n mana, sa insiste s-o arunci intr-o apa inconjurata de niste oameni ciudati, cu ochi mici, care fac poze-ntr-una! Sa strige la tine sa stai locului pe niste trepte pe care tu ai chef s-o iei la santoasa. Sa te chinuie purtandu-te in spinare, sau in brate, printr-un culoar luuuung, plin de desene ciudate, foarte colorate, foarte multe, alaturi de valuri-valuri de necunoscuti, asta, dupa ce ati stat toti 3 la o coada ce parea fara sfarsit.
Sa nu te culce toata ziua, pentru ca, in final, sa adormi la 7 seara si sa-i auzi promitandu-si ca data viitoare vor vedea Colosseumul si noaptea, nu numai pe ploaie. Macar si-au facut un pustiu de bine si te-au dus la aceeasi terasa cu pizza buna si o fata romanca din Fagaras, draguta, slabuta si plina de un bun-simt surprinzator.
Vacantele citadine sunt pentru adulti, nu pentru parinti. Cand ai facut un copil, pui in cui umblarea fara sens pe strazi, cascatul gurii la muzee, tentativele curajoase de a incerca te miri ce feluri culinare locale. Mai ales daca ai parte de-un copil conservator la mancare. In cazul asta, la mare,-n Grecia va scrie pe valizele tale de parinte empatic, unde dorada seamana cu aia pe gratar, de acasa, supa, chiar fara galusti, e supa de pui si   unde pui capac cu o gogoasa cu mastic, dormi pe plaja si seara-n brate la mama-ta.