De la noi, de la Voinestii de Argentina

Iar am nelinisti. Evident, existentiale, cum altfel decat existentiale, ca doar posed o fiinta cosmica.
Fac piata de multa vreme. De cand eram copil, ma tara mama prin piata intr-o miscare absolut browniana. Atat umbletul farfuz de la o taraba la alta, cat si gandurile din capul meu de copil miorlaitor "de ce nu ia, naiba, castraveti de la prima taraba de-i iese dinainte si treba sa umble la fiecare taraba cu castraveti?!" Si asta, pentru fiecare intrare din lista din capul maica-mii, care oricum imi era inaccesbila.
Acuma, ca s-o mostenesc pe mama nu numai la figura si lipsa de sensibilitate fata de animalele de casa, ma tarai de 2-3 ori pe saptamana la piata. Si, cu toate ca mi-e o lene imensa sa gatesc pentru mine (in "gatit" intra inclusiv ciopartirea a cateva legume pentru o salata), iar fructele mele iubite nu-s inca pe piata, cumpar d-a-mboulea roade ale pamantului.
Ammm, cel putin, asa-mi place sa cred ca sunt crescute, din pamant. Si cum de vreo 20 de ani (incepe sa devina nasol odata ce amintirile se numara-n zeci de ani, mda) bat aceeasi piata cu precadere, incep sa-i cam cunosc si pe precupeti. Stiu care-i gures, care-i ursuz, care-i talamb, care zgarcit, care uracios si care nebun (da, e un cuplu de vanzatori de "mere de Voinesti" care-s nebuni amandoi, huo!). Imi place sa cumpar de la batranele cu basmale, imi amintesc de bunica mea. Da' m-am parlit o data cu una, am zis sa-i fac o saftea si-am ciripit ca vreau doua legaturi de ridichi. M-am uitat luuung si mi-a fost jena sa-i zic "Bre, mamaie, aia e juma' de legatura, nu doua pline!" Le-am platit, asa firave cum erau, la pret intreg, dar am pus capacul peste taraba aia.
Acum vreun an-doi, vazusem pentru prima oara in viata mea niste pere rosiatice, cu o coaja lucioasa si neteda, pulpa consistenta si foarte dulci, cat sa-ti ameteasca papilele si nasul, sa nu detecteze lipsa de aroma. Le vindeau amicele cu taraba cu fructe&legume "aduse" si scria pe ele "Pere Williams Argentina". Le-am vazut si la amicul cu taraba plina "de Voinesti". Mi-a iscat un semn de intrebare, pe care mi l-a lamurit mama: "Nu, mama, l-am intrebat io. Le-a avut in pivnita - cica au ei pivnitele lor, na, iti dai seama, nu e ca a noastra, de la tara -, le-a scos acuma, ca-s  mai rezistente".
Mde, am lasat-o balta, n-am vrut sa-l banui pe om de rea-credinta si minciuna fatisa, chiar daca imi mai daduse candva vreo 4 kile de cirese viermanoase.
Ei, dar primavara asta m-au infuriat cumplit vanzatorii astia de fructe! Al dreaq (scuzati expresia, dar am zis ca-s infuriata), fix in luna lu' martisor, clocesc si ei perele alea Williams, frumoase si netede si stralucitoare, din hrubele lor retrocedate de CAPuri! N-au avut toata toamna ce au acuma! Unde s-au ascuns perele astea, care se culeg in septembrie, ca si jamboanele, ca doar nu le-au cules in februarie, mai cu seama ca nu-s rezistente la ger! Le afiseaza cu nonsalanta si imi vand mie castraveti vestejiti.
Si perele ca perele, ca, de, unde s-a mai vazut Williams rosu la mamaie la tara, sa stiu eu cand se coace si cum se pastreaza? Dar merele? Merele! Golden! Mi-au vandut toata toamna golden cu acele mervuri maronii pe coaja, pe care ei le numesc "plasa". Gustoase mere, cu o coaja crocanta si flexibila, care, pe masura ce pierd din continutul de apa, au tendinta sa devina malaioase la pulpa. Mai mari, mai mici. Din experienta, am bagat de seama ca merele mai mici tin mai bine, in timp se stafidesc fara sa se cloceasca. Unde mai pui ca sunt si mai aromate. Or fi stiind si ele zicala aia cu esentele tari in flacoane mici.
Ee, acuma, baietii nu mai au decat niste puchinoase de golden, stafidite, ordonate ca o gloata de babute la sarutat de moaste. Cu plasa cu tot pe ele. Eligibile pentru un suc, dar nu si pentru a fi rontatite, ca nu prea mai ai ce rontai la ele.
Dar... cum se face ca au si niste goldene mari si frumoase si netede si mai mult verzi, decat galbene, peste care nu pare sa fi trecut vreo iarna, ba, par culese mai alaltaieri si spalate bine, sa scape de nervurile alea maronii, care dau textura aceea atat de speciala a cojii? Si mai mult, coaja nu mai cedeaza si nu mai e flexibila, e, mai degraba, tare si rigida, parc-ar fi oleaca botoxata, sa n-ajunga ca vecinele mai de-la-vale, stafidite si uitate-n galantar?
Si mi-au vandut pe bune, fara sa-mi spuie "psss, domnisoara (da, m-au vazut insarcinata si dez-insarcinata de doua ori, da' tot domnisoara imi spun), astea nu-s de la noi, le vindem si noi ca nu mai avem ce, da' ne cunoastem si nu va dau". Eu am cerut doua mere, ei mi le-au vandut, senini si contrariati "Hai, bre doar doua mere? Pai luati Renet doua kile, ca e mai acre si d-astea dulcilii doar doua mere?"
Ce sa mai spun de aia nebuni (sot si sotie, se cearta tot timpul intre ei si, cand nu se cearta intre ei si se mai rataceste vreun client, il cearta si p-ala si-l alunga, sa-si vada linistiti de cearta lor), care vand din alea de seamana cu botul de iepure, insa un bot de iepure mai rotunjit si cu o coaja mai subtire.
Lasa, c-am mai vazut si precupete de le tineam de incredere, ca pun pe taraba lor marfa samsarilor si o vand cu seninatate.
Asa m-am amarat azi, ca am hotarat ca nu-i mai tin de prieteni. Iau ce-i mai puchinos si mai urat si a stat de asta-toamna pe taraba, imi infund sacosa si plec bombanind de una singura, nu-i mai intreb de sanatate si de livezile lor. Duca-se!