Fiecare pre telefonul lui

Am inaugurat sezonul cald, ne-am dus ieri la terasa. Acuma, e clar ca primavara asta e timpurie si mintenas vom fi dezamagiti, si noi, si comersantii, cand iarna a mai arunca o privire-doua in urma. Insa, una peste alta, weekendul ce taman a trecut ne-am bucurat cu totii, uimiti ca mai exista si vreme de balerini, nu numai de cizme.

Cum spuneam, am scos nasul din casa. Ne-am asezat cu copila la o terasa la margine de Herastrau. In jur, lume de toate felurile, dar mai ales fumatori. Fumatori cu si fara copii. Pe-astia fara, ii inteleg, treaba lor, nu stiu ce e aia. Pe-aia cu, imi vine greu sa-i descifrez. Pe mine ma scandalizeaza cand fumeaza unu' langa copiii mei si imi fac procese de constiinta daca mergem intr-un loc unde se fumeaza (azi-dimineata, la French Bakery, de-un par egzampla), chiar daca fumul nu e pregnant. Iar ei stau si-o ard fara probleme in nasul propriilor copii.

Ma rog, passons.

Problema pe care mi-o pun de multe ori se refera la motivul pentru care ies oamenii impreuna si incing telefoanele apoi. Fie ca frichine taciscrinul, fie ca nu-l dezlipesc de ureche, stau unul-doi-trei la masa si nu interactioneaza cu cei prezenti fizic, ci au tot timpul de raspuns altora, aiurea.

Ieri, cel putin, m-am zgait (ca o doamna ce ma aflu) la cateva binoame de amici: doua tinere, una plictisit-amuzata, cealalta intens absenta si un pic scarbita stateau cu ceva desert si bauturi dinainte. Prima, maslinie, a  doua bruneta, cu tenul palid, de-un sic gotic. Maslinuta se amuza cu telefonul, isi privea interlocutorul de-i scria ba superior, ba contrariat, insa amuzata. Gotica privea in gol dinainte si ducea, cand si cand, o lingurita la gura, fara nici o expresie. Nu era nici bun, nici rau desertul acela, nu merita nici o recenzie mimica. Din cand in cand, oachesa ii mai arunca vreo vorba. Gotica isi muta privirea un pic mai la dreapta ei, spre oachesa, fara sa se uite de-a dreptul la ea. Nu zicea nimic, nu isi schimba expresia fetei.
Intre timp, oachesa apela, sau raspundea unui apel. Sau copia un numar dintr-un telefon cu taste intr-un aifon albisor. Sau derula cu degetul pe ecranul aifonului. Sau orice implica manevrarea unuia dintre telefoane.
In cele din urma, au plecat, oachesa cu nasu-n telefon, gotica pasind absent in urma ei.

La o masa mai incolo, doi tineri agitati. Unul, bun cunoscator de italiana, ii explica amicului de masa ca un anume cuvant are mai multe sensuri, aratand complice spre prohabul pantalonului. Nu stiu cat a priceput amicul, ca profesorul ad-hoc a sarit de pe scaun, gesticuland in sensul "la asta trebuie sa raspund". Si a disparut printre palcurile de arbusti. Amicul a ramas sa caste gura la nervosii ce paraseau parcarea turand inutil motoarele la viteze mici.
Si tot asa a decurs masa celor doi - cand amicul dadea sa inceapa o poveste, aluilalt ii bipaia, sau suna telefonul si trebuia sa raspunda. Pasa-mi-te, omul are afaceri stringente chiar si duminica dupa-amiaza.

O alta problema pe care mi-o pun e multimea de "Cutare a fost la Sala Polivalenta cu cutarica" de le vaz pe Facebook. Sau "Cutare e la dentist". Sau "Cutare joaca poker in cutare loc". Ma intreb, oamenii astia, cand ies cu prietenii la terasa, cand se duc sa vada un film, cand joaca bambilici in spatele blocului, cand se duc sa duca gunoiul, cand probeaza un chilot de baie la H&M dau repede un check in pe foursquare ala, sau cum ii zice?! Adica, nu te mai ia valul ca faci nu stiu ce, treba neaparat sa afle natiunea ca tu faci acel lucru?!
Ma gandeam la treaba asta cand rontaiam azi-dimineata o tarta - adica, eu, acum, in timp ce infig furculita in bucata asta de foietaj fin, ar trebui sa bag repede un check in, sa afle boborul ca imi potolesc foamea...? Sau, in timp ce desurubez furtunul din locsorul lui cald peste iarna, sa scriu colo, la gazeta de perete, ca ma loazirez in propria gradina fermecatoare de vara...
E un gest nefiresc pe care nu mi-l explic: in loc sa faci chestia aia, scrii ca o faci... Pentru ca am scris si eu ca sunt in cutare loc, cu cutare si cu cutare, cand eram intr-o delegatie in Ardeal, venisem de la birou si asteptam sa fie si colegele gata, sa mergem sa mancam ceva. Momentul ala cand nici sa te apuci sa citesti ceva nu-ti vine, ai terminat de vorbit acasa sa afli cat a mancat copilu' la pranz (tu intrebasesi simplu, ce face, dar ti se raspunde ce-a mancat. Nu-i bai), te-ai schimbat, te-ai spalat si esti - avand copil :D - mai rapid ca ailalti si treba sa-ti omori timpul. Sau cand esti la masa cu o singura persoana, persoana merge la toaleta si frichini telefonul, ca sa nu te zgaiesti in gol la ailalti consumatori, lovit de sindromul "Sigur o stiu de undeva!"

Dar am impresia ca majoritatea nu o face cand asteapta in masina, sau intr-o camera anosta de hotel, sau in intermezzo-ul unei intalniri, ci chiar in miezul, in mijlocul situatiei. Cred ca prima grija e, de fapt, sa scoata telefonul sa check in si apoi vedem noi ce-o mai fi. Omu' ala-si cere scuze c-a-ntarziat, ca traficul, ca seful, c-ala mic si tu butonezi cu zel: "Stai, stai umpic sa gasesc asta, unde suntem aci? De ce dreaq nu-mi apare pe telefon? Auzi, o fi uaierles gratis aici, ca nu-mi intra GPSu'?""

Si eu, care-mi pierd telefonul printre canapele... Noi sa fim sanatosi!