De cand n-am mai fost "pe litoral"?

Dorm copiii. Dupa fosgaieli sonore (Ioana) si santajuri pe baza de ciocolata, desene animate si Coca (Tudor). Eu citesc un blog proaspat descoperit, dar abandonat de autor (Bucharest diary news, sau cam asa ceva). Un blog al citadinului cotidian critic, o scriitura cu alura altor vremi, o autoare care are curajul sa se urce pe tocuri si, de pe ele, in trenul de Sinaia, in anul 2011, evocandu-si bunica traitoare a vremurilor de odinioara, care "nici moarta n-ar fi mancat in tren". Ei, asi! Da' de parizer pe Scanteia (Libertatea, pe stil nou) n-a auzit? In fine, autoarea e critica si acida si o banui de o nostalgie interbelica acuta.
O postare povesteste cum a dat fuga la Mega Image dupa un pain au chocolat, pe care si-l rezerva ca rasplata la o cafea tarzie, dupa smotrul domestic. Momentul cafelei sosit, patiseria se arata rece si veche. Se intoarce la magazin pentru compensatie, unde responsabila de raion o apostrofeaza ca l-a pastrat de doua zile, pentru a pretinde unul proaspat, gratis.
Ei, da, lume! In anul 2010, clientul este, inainte de toate, dusmanul comerciantului. Da banii pe un croissant proaspat, il tine sub papuc la fezandat 3 zile si apai i-l arunca vanzatorului, gretos, peste ochi :-))))). Headless chicken kind of explanation.
Ceea ce imi aduce aminte ca acum vreo 9-10 ani am mers la mare, la Neptun. Costinesti era pentru liceu, Mamaia era, totusi, prea inaccesibila, Neptunul parea curatel si acceptabil pentru niste oameni foarte non-Vama Veche. Am tras la un hotel, nici prea-prea, nici foarte-foarte, am tarat bagajele pana la etajul doi cum ne-am priceput - la fel ca in cartierele proletare, la hotelul de patru etaje lift nu se afla. Poate e, poate nu e si, daca e, sigur e stricat, sau circula o zi da, una nu, azi e zi de nu, poate e adeptul sloganului "save energy, lose calories", d-astea.
In camera, balcon este, mozaic si mobilier comunist sunt la locul lor.
Pare acceptabil, pana ma intind in pat. Unde... miroase a pipi! De mamifer, nu stiu daca biped, patruped, cu coada taiata, sau nu, dar e miros de pipi!! Adulmec patul, nu de acolo. Casc ochii mai atent, o pata intinsa si destul de stearsa pe covor, partial sub pat si sub noptiera. Ma isterizez (specialitatea mea la vremea aia). Atrag colegul de camera in demersul adulmecator, cadem de acord ca nu e ok, ca miroase, ca nu se poate dormi in putoare, se duce la receptie sa reclame.
"Mmm, avem o problema cu camera. Miroase a pipi."
Receptionera (acra precum vinul otetit si amabila ca un cui in talpa): "Ati facut pipi pe mocheta?!" Pe un ton placid-scandalizat, ceva de genul "am mai vazut io multe in hotelu' asta".
Sa crapi de ras, sau de nervi? Pai, daca ne usuram pe mocheta, mai veneam sa reclamam? Si de ce sa o facem, stiind ca vom locui cinci zile in acel spatiu? Paream oameni educati, care stiu la ce serveste obiectul de faianta cu gol acoperit de colac. (Si daca o faceam, o faceam la final, in semn de aleasa pretuire si fara lacramatie.) Nu, nu i-au trecut aceste intrebari prin cap. Se astepta sa-i cerem hartie, probabil, sa ne stergem :D.
Am sters-o de acolo, intr-adevar si nici c-am mai pus piciorul pe "litoralul romanesc" de atunci. Exceptie facand o delegatie de o noapte la Constanta. Ca un facut, intentia din toamna asta nu s-a realizat si cred ca a fost un semn :D.
Dar ma distreaza acum, de cate ori imi amintesc. Si, citind si patania cu pain ai chocolat de mai sus, ma intreb ce logica dubioasa ii face pe oamenii astia sa creada ca ceilalti fac tot felul de masinatiuni tampite pentru a obtine ceva. Ca invechesc un croissant, sau ca nu folosesc baia conform scopului prescris de producator.
Cum zicea un papagal, "it takes all sorts"...