marți, 9 septembrie 2014

Unde da mama creste. Revolta, umilinta si frustrare, astea cresc!

Citeam articolele Simonei Catrina inainte de a fi in online, ba, imi amintesc o calatorie cu trenul de acum 10 ani, insotita de inedita sa revista a presei.
Ma amuza si pe mine umorul ei acid si am fost de acord cu ea de nenumarate ori asupra parerilor despre mariaje subrezite, amantlacuri lase si relatiuni fâsâite. Dar, na, mi s-a cam strepezit acordul cand, doamna care lua in deradere romantismul pueril, sau kitschos al nuntilor s-a facut mireasa cand altele divorteaza a doua oara, asta nefiind tot (ca la teleshopping), a bagat si dulcegariile de rigoare in peisaj.
Treaba domniei sale, eu mi-am vazut de anonimatul meu. Deunazi, publica un articol in adevarul, infierand familiile cu copii in vilegiatura la hotel de cinci stele la mare, cum ca plozii is insiportabili, iar parintii, nesimtiti.
Iarasi treaba domniei sale, si eu ii simt cateodata pe ai mei nu doi, ci douajdoi si nu agitati, ci niste bombe cu multe fitiluri, care toooot explodeaza pe parcursul unei zile. Dar tot eu stiu ca sunt niste copii moderati si absolut decenti.
Ce e aproape insuportabil de enervant e (1) eteeeeerna comparatie cu vremurile "noastre" si obiceiurile mai mult ca proaste ale parintilor nostri si (2) corul comentatorilor profesionisti mai ales in cresterea copiilor. La Hagi, la Basescu, la FMI si la copii ne pricepem toti, mai, tata, ca toti am avut o minge, am votat de doua-trei ori, am impuscat leul prin bucatarie si am fost copii la randu-ne, da-ne-ar Mniezo sanatati mintale sa ne dea!
Asa e, mama m-a mai troznit cand si cand, intre doua ture de rufe limpezite cu apa rece-n cada si vreo doua feluri de mancare bolborosind pe aragaz, inainte de o noapte scurta si o zi naspa la serviciu, de unde isi lua drumuletul cu harta mentala a cozilor infipta bine in cap. Nu mai avea timp, nervi, disponibiltate ca sa priceapa de ce scrisesem io câș kilometrica poezie de unu mai. Harsti si harsti, o palma si foaia rupta, haida, Liano, d'a cappo! De educatie si informatie nu mai are rost sa zic, o caftise mamai-mea si pe ea, la randu-i, cum ne mai caftise si pe noi.
Nu zic ca azi viata e mai usoara; pentru multi e la fel de chinuita. Dar, DAR, daca tot iti permiti masina de spalat rufe si abonament la internet, ai, macar vreo ora-doua libere (1) sa incerci sa iti pui problema daca e ceva in neregula sa-ti altoiesti copilul si (2) sa bagi o intrebare pe google "bataia dauneaza copilului". Daca tot i-ai dat friend request Simonei Catrina, da-i si Uraniei Cremene (mai putin acida, mai putin atotcunoscatoare, dar macar da niste idei cumsecade despre cresterea copiilor, in limba romana, en plus!
Textul ala a starnit asa o pofta de marturii ale fostilor parinti partial-abuzatori, ca se-mboroncaiau in josul lui sa se auto-exemplifice cum au dat ei - atentiune!! - doar cand a fost cazul si ce bine le merge acum progeniturilor, mama-mama! Ba, vine si domnul Catrina si ne spune ca si pe el l-a ars mama dumnealui si a facut foarte bine.
Si asa, un numar zdravan de opinenti, se bucurau, se felicitau si tropaiau impreuna asupra beneficiilor bataii aplicate la momentul si pentru motivul corect.
Problema cu oamenii astia e ca ei pot deveni exemple pentru altii, mai ingramaditi ca ei, care-si bat copiii din gol sufletesc, din lipsa de instrumente de relationare cu ei, ca sa-si razbune pe viata grea. Acestia vor lua tot acest bagaj violent si il vor baga sub presul lui "las' ca-i face bine", fara nici un discernamant. Vor da si de-a surda, si de-a muta, ca asta educa!
Iar cei care propun exemplul nu explica niciodata clar care a fost motivul exact si momentul concret in care o bataie bine plasata a fost decisiva pentru viitorul copilului: au fost micile batai saptamanale, au fost alea grave, pentru corigente, a fost aia finala, cand a fugit de acasa si s-a angajat la vulcanizare? Unde incep si unde se opresc bataile astea benefice? Ba, am auzit si o poveste care e pe cat de trista, pe atat de... ilara! Un bunic, exasperat de neastamparul nepotului, l-a legat in lant, langa caine. 25 de ani mai tarziu, nepotul, tenace, a muncit, a invatat, a ajuns "om mare". Bunicul e mandru tare ca, uite, l-a bagat in lant si baiatu' si-a revenit, a ajuns departe.
Nimeni dintre practicanti nu stie unde sa puna limita, pentru ca bataile sunt cu dus si-ntors. La unii functioneaza dresajul, pe altii ii inversuneaza. Pe unii, putini, ii lasa indiferenti.
Din proprie experienta, stiu ca bataia inseamna umilinta. Umilinta de a fi corectat nu cu argumente, nu rational, ci fizic. Umilinta de a nu avea dreptul la aparare si la integritatea propriei persoane. Si e cu atat mai umilitor cu cat nu poti riposta, esti obligat sa accepti si sa inghiti si sa si ierti fortat, ca doar e parintele tau si-l respecti si - cata perversitate - il iubesti!
Asta mi se pare extrem de daunator si de urat in devenirea unui copil: educarea in acceptarea umilintei. Faptul ca parintele da si copilul inghite pe nemestecate si trebuie sa-i si placa e o piatra din aia se de infige adanc la fundatia stimei lui de sine, care se va plia apoi pe alte si alte umilinte, din alte registre, dar acceptabile. Va dati seama, daca parintele, intaia figura adulta, cea mai respectata si iubita la vremea ei, a legitimat umilinta, cat de usor vor accepta copiii astia altoiti umilinte viitoare? Cum femei in toata firea isi vor incasa injurii si palme, resimtind acel fior vechi, de atasament inexplicabil fata de autorul abuzului? Cati barbati vor palmui si vor injura, stiind ca asta educa, asta o face mai buna...?
Mda, si eu ma cam plictisisem de atata parenting si sunt/eram de parere ca oricum cursurile, seminariile nu penetreaza decat aceiasi parinti preocupati de o relatie buna cu copiii lor. Dar, vazandu-i cat de multi si cat de mandri si siguri de infailibilitatea lor sunt, ma gandesc ca, poate-poate, se mai trezeste cate unul din somnul asta greu al ignorantei si al rautatii inexplicabile fata de propriul copil.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu