Hartuirea stradala

Sora-mea, caci ea e conectata la “domeniul” asta, m-a trimis la un blog care se cheama “Hartuire stradala”. Cele cateva posturi sunt scrise de femei, pentru ca, in mod traditional, in Romania, femeia e obiectul hartuielii, acasa, sau pe strada.

Citind cele cateva marturii, citesc propria poveste. Poate in alte culori, poate cu alte cuvinte si alti protagonisti. Si fiecare femeie isi citeste povestea acolo. Pentru ca, in ciuda faptului ca experientele de genul asta sunt, cel mai adesea, trecute cu vederea, ele sunt marcante si multe.
Cumva, un amalgam de idei si prejudecati fac sa persiste ideea ca “femeile suporta”, ca nu e anormal sa fie obiectul unor expresii de cea mai indoielnica abjectie. Cumva, orice barbat poate fi un “trespasser”, sa incalce o proprietate, cu certitudinea ca nu va suporta consecintele. Ne simtim cu toatele rusinate de gesturile altora fata de noi si incercam sa le facem uitate, sa le inghesuim undeva de unde sa nu iasa. Dar dam mereu peste ele.
Sunt multi numitori comuni ai acelor relatari – umilinta, neputinta, furia gatuita, dezgustul si – cel mai grav – spaima.
Cred ca era toamna si eram cel mult in clasa a 7a. Era intuneric afara si veneam cu sora-mea de la scoala. In imediata apropiere a blocului unde locuiam, la 2 minute, un grup de tineri, fete si baieti, isi petreceau timpul inutil aninati de garduletul din peisaj. Unul dintre ei s-a luat dupa noi si ne-a asezat bratele pe dupa umeri. Nu stiu cine era, nu-l vazusem in viata mea. Nu stiu ce-a zis, dar mi-aduc aminte, in intunericul serii de toamna, de la inaltimea ametitoare de 1.45-50 de-o aveam, ca am tremurat nu numai din muschi, ci din orice particica a corpului meu. Si acum imi amintesc de angoasa serilor din clasele a 6a si a 7a – cand aveam ore dupa-amiaza -, de apasarea de-o simteam la gandul ca e intuneric, ca am drum pana la autobuz si de la autobuz si nu stiu peste ce as putea da…
Eram, probabil, in clasa 1 si venise primavara. Sora-mii ii placea sa isi exerseze talentele stilistice pe mine, asa ca m-a trimis in rochie afara. Unde un pusti de aceeasi varsta cu mine, fiul unei familii care n-a reusit niciodata, nici pana in zilele de azi sa priceapa ca exista norme si reguli de convietuire in civilizatie, batea mingea pe-afara. Mi-a aruncat un cuvant urat, pe care nu-l auzisem niciodata explicit, insa banuiam ce inseamna.
Copilul asta invatase de la tatal lui acel cuvant. Tatal lui ocupa si azi “ghena” din stanga intrarii in bloc, unde-si pastreaza uneltele pentru gratar, alte scule si unde se reuneste cu amicii sa bea bere. Pe usa si peretele spatiului sunt afise cu fete dezgolite, in pozitii din cele mai explicite.
N-am inteles foarte bine ce-a zis Cipri atunci, insa am inteles ca era expresia unui maxim dispret fata de o fata, o forma de a o anihila, o forma de abuz. Si acum inteleg ca acest maxim dispret s-a propagat dinspre parintii lui, a caror intreaga atitudine in fata celor langa care locuiesc exprima dispret si sfidare. (Ma intreb ce-si va invata Cipri fiica pe care o are, altceva in afara de a arunca resturile de mancare direct peste pervazul ferestrei de la bucatarie…)
Si povestii asteia i-au urmat multe. Nu le mai tin minte pe toate. Imi amintesc foarte clar de Andrei Pavel, colegul vesnic repetent din clasa a 6a, cu priviri obraznice si atoatestiutoare. Cum aducea el reviste porno in clasa, le rupea paginile si le lipea cu saliva pe tabla de sticla. Sau le vara sub nasul unora dintre colege, pe care le vedea el mai “cuminti”.
Imi amintesc o vacanta de vara, cand asteptam tramvaiul 41, sa merg la Ruxandra, imbracata cu o rochie care-mi placea foarte mult, fusese a mamei. Stand pe peronul tramvaiului, m-am pomenit tarata-nainte, brusc, cu violenta, de poalele din spate ale rochiei – un sofer se gandise ca face o gluma foarte buna aruncandu-ma de pe peron in trafic. Norocul meu ca peronul era lung si traficul nu era cel de astazi.
Nu o data m-au intrebat unii si altii in trafic ce-am facut sa fiu la volanul masinii mele (nu c-ar fi cine stie ce, insa, pentru ei, e neconceput ca masina mea e mai noua decat a lor, sau ca eu imi odihnesc dosul in masina si ei isi tocesc picioarele pe langa). Cumva, isi imagineaza ca sexul oral a inlocuit moneda clasica de schimb.
Nici azi nu incetez si nu stiu daca voi inceta vreodata sa ma crispez cand trec pe langa un grup de muncitori, pe langa un TIR cu sofer in el, pe langa un grup de barbati mai “dubiosi”. N-am nimic special. De felul meu, nu-s stridenta, nu port decolteuri exagerate, nici piese mulate, sau foarte scurte. Insa nu asta e important. Important e ca ei se doresc a se instapani pe corpul, pe mintea, pe simtirile unei necunoscute. Ii face, cum arata psihopatologia, sa se simta puternici si sa-si depaseasca propriile lasitati si complexe.
Ma intreb cum imi voi invata fiica sa reactioneze la gesturile astea si ce raspuns ii void a cand ma va intreba “de ce?” Pentru ca suntem lasi, pentru ca suntem needucati, pentru ca suntem lipsiti de solidaritate? Pentru ca traim intr-o cultura puternic misogina, in care femeile sunt mijloace si nu scopuri?