Cand eram vecina cu profa de mate

Aveam 11 ani si eram in clasa a 5-a. Pana atunci, matematica nu mi se paruse grea, nu aparusera necunoscutele si polinoamele si alte delicii. Locuiam in blocul 42, in Crangasi si mergeam la scoala 202, alaturi de alti copii din cartier, colega mea de banca imi era chiar vecina de deasupra. Tot in blocul 42 locuia si una dintre profele de la clasa. 

Eram un copil dintre cei care, la final de an, iesea intre primii, pe propriile merite, frustrat ca parintii nu se bagau in seama cu diriginta, sau cu parintii copiilor-vedeta, mereu paduchi in frunte in comitii si comitete care se ocupau de atat de importantele aspecte ale vietii de scolari, cadourile de 1, 8 martie si ziua "doamnelor". De la clasa a 5-a, cele mai importante deveneau diriginta, profa de mate si aia de romana, ca doar aveam o admitere de dat. 

Intr-o dupa-masa cu soare, ma pomenesc la tabla, in fata clasei, rezolvand un exercitiu la mate. Timida cum eram si atunci, am zbarcit-o si am gresit ordinea operatiilor. Mintenas, vocea inalta si tremurata a profei ma intreaba daca-s sigura de rezultatul meu. Pai, nu eram, evident, da' n-am avut curaj sa ingaim. Si, pentru ca n-am avut curaj sa fiu, sau sa nu fiu sigura, jap! O palma peste obrazul stang! Asa, doar ca sa ma asigur ca nu eram sigura. Nu era prima palma din viata mea, dar era prima din scoala, prima peste obraz, prima luata in fara clasei intregi. 

Evident, palma a fost urmata de o sesiune de "shaming" comunistoid, ca la clasa a 5-a nu cunosc chestiuni elementare, precum ordinea operatiilor si mirare mare despre cum de ma considera alti profi un elev "viabil". M-am dus acasa morcovita, necajita si arsa se rusine. Nu le-am spus alor mei.

Stau sa ma intreb: doamna profesoara si-o fi pus, vreo secunda, problema ca locuiam la scara vecina? Ca parintii mei o salutau cand o intalneau la coltul blocului? Ca eram si eu fiica unui tata si a unei mame, asa cum erau si baietii dumneaei? Ca fiecare dintre elevii ei, pe care ii lovea (pe unii mai zdravan decat pe mine), aveau parinti? Care ar fi putut reactiona? Dar, cei putini care ar fi reactionat, n-o faceau, pentru ca nu aflau; avea dumneaei grija sa le induca indolentilor si nesimtitilor ca mine vina de a nu fi cunoscut ordinea operatiilor. Iar aceasta ignoranta, evident, in mintea noastra, ne facea egali cu zero chiar in fata propriilor parinti. 

Deunazi, am aflat ca a avut un atac cerebral, sau ceva asemanator; mama o compatimea trista, dar apreciativa, ca are vointa etc. 

Ma gandeam, la ce m-ar interesa...? De ce mi-as irosi emotiile compatimind un om care a abuzat, subtil, generatii de-a randul? 

M-as duce s-o intreb, ce-o facea sa se poarte asa cu noi? Ce ar simti, daca nepotilor ei i s-ar intampla asta la scoala? "Vi se parea normal sa ne disciplinati pe noi, la clasa, daca nu reuseati cu baietii Dvs., acasa? Va frustra ideea ca parintii altora nu sunt profesori, dar au reusit sa aiba copii mai constiinciosi decat ai Dvs.?" I-as spune ca, in ochii mei, nu face nici cat o ceapa degerata. O profa pensionara care si-a modelat elevii prin umilinta, un om pe care-l tin minte doar pentru ca mi-a ars o palma. Nu pentru ca mi-a explicat vreun polinom de grad doi pe care sa-l stiu si acum, nu pentru ca stia sa corecteze un triunghi glumind relaxat, indiferent de situatie, cum facea proful Ghita, ci pentru un esec al ei transferat mie. 

Mi-e sila de oamenii astia si ma intreb de ce mi-am mai dat silinta s-o salut cand am mai intalnit-o in ultimii ani, de 2-3 ori. Nu merita nici o apa de ploaie, decat daca si-ar fi cerut scuze de la noi toti, cei pe care i-a umilit si nu i-a invatat matematica. Desi asta e imposibil. 

Unde da mama creste. Revolta, umilinta si frustrare, astea cresc!

Citeam articolele Simonei Catrina inainte de a fi in online, ba, imi amintesc o calatorie cu trenul de acum 10 ani, insotita de inedita sa revista a presei.
Ma amuza si pe mine umorul ei acid si am fost de acord cu ea de nenumarate ori asupra parerilor despre mariaje subrezite, amantlacuri lase si relatiuni fâsâite. Dar, na, mi s-a cam strepezit acordul cand, doamna care lua in deradere romantismul pueril, sau kitschos al nuntilor s-a facut mireasa cand altele divorteaza a doua oara, asta nefiind tot (ca la teleshopping), a bagat si dulcegariile de rigoare in peisaj.
Treaba domniei sale, eu mi-am vazut de anonimatul meu. Deunazi, publica un articol in adevarul, infierand familiile cu copii in vilegiatura la hotel de cinci stele la mare, cum ca plozii is insiportabili, iar parintii, nesimtiti.
Iarasi treaba domniei sale, si eu ii simt cateodata pe ai mei nu doi, ci douajdoi si nu agitati, ci niste bombe cu multe fitiluri, care toooot explodeaza pe parcursul unei zile. Dar tot eu stiu ca sunt niste copii moderati si absolut decenti.
Ce e aproape insuportabil de enervant e (1) eteeeeerna comparatie cu vremurile "noastre" si obiceiurile mai mult ca proaste ale parintilor nostri si (2) corul comentatorilor profesionisti mai ales in cresterea copiilor. La Hagi, la Basescu, la FMI si la copii ne pricepem toti, mai, tata, ca toti am avut o minge, am votat de doua-trei ori, am impuscat leul prin bucatarie si am fost copii la randu-ne, da-ne-ar Mniezo sanatati mintale sa ne dea!
Asa e, mama m-a mai troznit cand si cand, intre doua ture de rufe limpezite cu apa rece-n cada si vreo doua feluri de mancare bolborosind pe aragaz, inainte de o noapte scurta si o zi naspa la serviciu, de unde isi lua drumuletul cu harta mentala a cozilor infipta bine in cap. Nu mai avea timp, nervi, disponibiltate ca sa priceapa de ce scrisesem io câș kilometrica poezie de unu mai. Harsti si harsti, o palma si foaia rupta, haida, Liano, d'a cappo! De educatie si informatie nu mai are rost sa zic, o caftise mamai-mea si pe ea, la randu-i, cum ne mai caftise si pe noi.
Nu zic ca azi viata e mai usoara; pentru multi e la fel de chinuita. Dar, DAR, daca tot iti permiti masina de spalat rufe si abonament la internet, ai, macar vreo ora-doua libere (1) sa incerci sa iti pui problema daca e ceva in neregula sa-ti altoiesti copilul si (2) sa bagi o intrebare pe google "bataia dauneaza copilului". Daca tot i-ai dat friend request Simonei Catrina, da-i si Uraniei Cremene (mai putin acida, mai putin atotcunoscatoare, dar macar da niste idei cumsecade despre cresterea copiilor, in limba romana, en plus!
Textul ala a starnit asa o pofta de marturii ale fostilor parinti partial-abuzatori, ca se-mboroncaiau in josul lui sa se auto-exemplifice cum au dat ei - atentiune!! - doar cand a fost cazul si ce bine le merge acum progeniturilor, mama-mama! Ba, vine si domnul Catrina si ne spune ca si pe el l-a ars mama dumnealui si a facut foarte bine.
Si asa, un numar zdravan de opinenti, se bucurau, se felicitau si tropaiau impreuna asupra beneficiilor bataii aplicate la momentul si pentru motivul corect.
Problema cu oamenii astia e ca ei pot deveni exemple pentru altii, mai ingramaditi ca ei, care-si bat copiii din gol sufletesc, din lipsa de instrumente de relationare cu ei, ca sa-si razbune pe viata grea. Acestia vor lua tot acest bagaj violent si il vor baga sub presul lui "las' ca-i face bine", fara nici un discernamant. Vor da si de-a surda, si de-a muta, ca asta educa!
Iar cei care propun exemplul nu explica niciodata clar care a fost motivul exact si momentul concret in care o bataie bine plasata a fost decisiva pentru viitorul copilului: au fost micile batai saptamanale, au fost alea grave, pentru corigente, a fost aia finala, cand a fugit de acasa si s-a angajat la vulcanizare? Unde incep si unde se opresc bataile astea benefice? Ba, am auzit si o poveste care e pe cat de trista, pe atat de... ilara! Un bunic, exasperat de neastamparul nepotului, l-a legat in lant, langa caine. 25 de ani mai tarziu, nepotul, tenace, a muncit, a invatat, a ajuns "om mare". Bunicul e mandru tare ca, uite, l-a bagat in lant si baiatu' si-a revenit, a ajuns departe.
Nimeni dintre practicanti nu stie unde sa puna limita, pentru ca bataile sunt cu dus si-ntors. La unii functioneaza dresajul, pe altii ii inversuneaza. Pe unii, putini, ii lasa indiferenti.
Din proprie experienta, stiu ca bataia inseamna umilinta. Umilinta de a fi corectat nu cu argumente, nu rational, ci fizic. Umilinta de a nu avea dreptul la aparare si la integritatea propriei persoane. Si e cu atat mai umilitor cu cat nu poti riposta, esti obligat sa accepti si sa inghiti si sa si ierti fortat, ca doar e parintele tau si-l respecti si - cata perversitate - il iubesti!
Asta mi se pare extrem de daunator si de urat in devenirea unui copil: educarea in acceptarea umilintei. Faptul ca parintele da si copilul inghite pe nemestecate si trebuie sa-i si placa e o piatra din aia se de infige adanc la fundatia stimei lui de sine, care se va plia apoi pe alte si alte umilinte, din alte registre, dar acceptabile. Va dati seama, daca parintele, intaia figura adulta, cea mai respectata si iubita la vremea ei, a legitimat umilinta, cat de usor vor accepta copiii astia altoiti umilinte viitoare? Cum femei in toata firea isi vor incasa injurii si palme, resimtind acel fior vechi, de atasament inexplicabil fata de autorul abuzului? Cati barbati vor palmui si vor injura, stiind ca asta educa, asta o face mai buna...?
Mda, si eu ma cam plictisisem de atata parenting si sunt/eram de parere ca oricum cursurile, seminariile nu penetreaza decat aceiasi parinti preocupati de o relatie buna cu copiii lor. Dar, vazandu-i cat de multi si cat de mandri si siguri de infailibilitatea lor sunt, ma gandesc ca, poate-poate, se mai trezeste cate unul din somnul asta greu al ignorantei si al rautatii inexplicabile fata de propriul copil.

Nu cumparati de la www.builders.ro!

Eu nu-s vreo iubitoare de inghetata, nici macar vreo amatoare, sau cunoscatoare. Cea mai buna inca mi se pare cea vanduta de tiganii de la Vizuresti, acum 27 de ani :D. Asa ca e complet inexplicabil ce m-a apucat sa-mi iau masina de preparat inghetata. Si d-aia cu gaz refrigerant, adica o hardughie voluminoasa si scumpa, 1200 si ceva de lei, de pe site-ul www.builders.ro. La Domo era 1400, redusa de la aprospe 1700. [Nu discutam de scumpataciunile profesionale, sau semi-profesionale, inca n-am intrat in biznis, sa arunc banii chiar din tren!]
A sosit, am lasat-o la odihna verticala vreo doua zile, sa-i vie gazul la loc si am bagat-o-n productia casnica, pentru care era destinata. A invartit la compozitia aia, pan-a iesit zama din frisca, dar de inghetat, ioc! M-am rasuflat toata, dupa ce calarisem armasarii colorati, plini de aroma si racoare, ai sorbeturilor nesfarsite! I-am mai dat doua sanse, ambele esuate zgomotos (pe langa ca e mare, ca are vreo 13 kile, mai si uruie mai ceva ca motoarele diesel!)
Eram, totusi, linistita, mai facusem ics retururi la achizitii online in intervalul celor zece (acum sunt 14) zile garantate de lege, ia produsul, da-mi banii, noi sa fim sanatosi! Scormon site-ul dupa procedura de retur, cateva detalii, scria ca se face conform cu ordonanta nu mai stiu care. Care ordonanta acorda toate drepturile, cinstite, clientului.
Boon, scriu mail (asa era la procedura) ca vreau sa le dau hardughia inapoi si sa-mi primesc banii pe ea, ca asa si pe dincolo si, dupa doua zile, vine raspunsul sec: nu e treaba noastra, adresati-va direct service-ului de producator.
Haaaalt! Pai eu nu voi reparatie, voi ramburs!
Nu merge ramburs!
Ba merge!
Ba nu!
Ba de ce?
Pentru ca - ATENTIUNE, exemplu de logica:
"Conform ordonantei nr. 130 / 2000 privind protectia consumatorilor la incheierea si executarea contractelor (denumite in continuare: comanda) la distanta, Art. 2, pct. 1, aliniatul "d" privind tehnica de comunicatie la distanta reprezinta orice mijloc ce poate fi utilizat pentru incheierea unui contract intre comerciant si consumator si care nu necesita prezenta fizica simultana a celor doua parti.In cazul de fata, comanda (contractul) a fost incheiata in momentul in care un agent de-al nostru v-a livrat comanda la adresa dumneavoastra, iar dumneavoastra ati semnat de primire pe factura fiscala, asta inseamna ca a necesitat prezenta fizica simultana a celor doua parti. "
(Extras din balacareala electronica purtata)
DAR:
"    Art. 2. - (1) In sensul prezentei ordonante, urmatorii termeni se definesc astfel:
    a) contract la distanta - contractul de furnizare de produse sau servicii incheiat intre un comerciant si un consumator, in cadrul unui sistem de vanzare organizat de catre comerciant, care utilizeaza in mod exclusiv, inainte si la incheierea acestui contract, una sau mai multe tehnici de comunicatie la distanta;"  zice aceeasi ordonanta invocata.

Adica, depun o comanda pe site, e confirmata telefonic de un operator builders.ro, primesc confirmare electronica, imi factureaza SEPARAT transportul pe factura, dar NU E COMERT LA DISTANTA, pentru ca livrarea a fost facuta de... fratele proprietarului site-ului, sau ceva de genul. 

Mda. O iau si eu pe panta legii si a non-argumentelor si sustin ca nici eu n-am fost de fata, ca soacra-mea a semnat de primire. Nu conteaza, era la "locatie". Aham, deci voi aveti toate argumentele, mie nu-mi ramane decat reclamatie la ANPC. Ceea ce s-a si intamplat, am depus o reclamatie si, in urmatorul mail de l-am trasnmis, le-am citat din mesajul automat de inregistrare a reclamatiei.

Fapt care, ca prin minune, a activat o doamna jurista a site-ului builders.ro, care m-a sunat, impaciuitoare, sa rezolvam problema. Ca sa le dau masina, vedem ce are si ce e de facut.

Ce are, ce n-are, eu vreau banii inapoi! Am returnat masina si, dupa vreo cinci zile, ii sun sa vedem ce e. 

O dusesera la service, unde, se pare, n-a facut figuri, poate n-am stiut eu s-o manevrez. O sa-mi trimita si raportul de testare, se pare ca... Masina are un buton tip rozeta, care se roteste in 3 pozitii: neutru, pauza, congelare cu mixare. Cat de talamba sa ma creada, ca sa nu fiu in stare sa rotesc in pozitia mixare-congelare?! Se pare ca ce? Ce zice raportul? Pai, totusi, poate ca... Passons.

Mi-o trimit inapoi si, eventual, ma suna de la service sa-mi explice cum s-o folosesc. Nu, mersi, vreau banii. Dar, totusi... Nu, mersi. Bine, dar o sa primesc bani mai putini, ca ambalajul desigilat (d'oh, altfel cum aflam ca nu congeleaza...?), ca am pornit-o de 2-3 ori. Poate ma repet, dar cum as fi aflat ca NU CONGELEAZA, DACA N-O PORNEAM?! 

Ramane sa ma sune de la importator pentru bani. Ok, poa' sa ma sune si sf duh, numai sa scap odata! Ma suna tot dupa ce-i sun eu. 

"Sa-mi spuneti cand sa va trimitem pachetul.

Ce pachet?

Aparatul inlocuit?

NU VREAU ALT APARAT, vreau banii mei!! 

Dar, totusi, va trimitem altul nou (si daca ala vechi n-avea nimic, de ce imi trimiteati altul nou...?) 

Nu vreau, ca e asa si pe dincolo, deocamdata renunt.

Ok, sa-mi spuneti unde sa va caute colegul meu...

Pe cont, acolo sa ma caute!

Pai, pentru pachet...

Uaaaaaa, nu vreau alt pachet, vreau trei bancnote mari si late!

Bine, dar o sa existe o penalizare.

Zaaauu? Cat?

Aflu si revin."

Revine.

"Cat?

30%.

Boinnnggg!! Asta cat inseamna?

30% din valoarea produsului.

Aham, bun, bine ca nu-mi luati 30% din valoarea casei in care stau. Concret, cati bani pierd?! 

Intreb colegul si revin."

Serioooos? 30%*1200 e asa greu? La volan e greu cu casti, dar la birou, cu calculator de buzunar. Uof.
12 zile mai tarziu am primit 1000 de lei, in care au inclus si un transport - de bani !! - in valoare de vreo 20 de lei. Meschinaria meschinariilor
Deci, nu, NU CUMPARATI DE LA BUILDERS.RO! Daca e sa aveti nevoie de retur, innebuniti inainte sa va luati banii inapoi! Vor incerca sa va descurajeze citand anapoda legea, sa va inebuneasca oferindu-va alt aparat, pe care nu-l mai doriti, vor ignora orice refuz, luandu-l drept accept. Nu www.builders.ro!

Amantul din fundul gradinii

Ne-am dus en famille la Ikea. Mama, ce urasc multimile, cred ca sentimentul mi l-a transmis bunica-mea, de copil. N-am gasit ce cautam, desi cautam ceva foarte serios, un pat pentru amandoi copiii, care sa fie asasipedincolo. Dar, evident, sloganul ala care zice "mereu gasesti cate ceva de facut" merge cam in toate magazinele astea. S-au lipit de baiat tot felul de lucruri, cum ii place chiar lui sa spuna.
La un moment dat, nu-l gaseam. Striga-l, cauta-l, panicheaza-te, sfaraie, fierbe, suduie-i tatal, ca sta linistit si casca gura la niste nu-stiu-ce-uri. Ca el sa iasa razand cu gura pana la urechi dintr-o infasurare c-un hamac rosu. Radea si ochii-i luceau si mai albastru de la rosul panzei. A vrut si d-ala. Si ne-a placut si noua si acum sta atarnat intre doi nuci, in gradina.
Ieri m-am lafait pret de vreo douazeci de minute intregi si lungi in el. Am si fugit si mi-am luat o perna de pe un scaun si chiar am indraznit sa ma gandesc ca, in buzunarul ala lateral montat pe dos de tatal baiatului, ar incapea vreo doua carti si o apa minerala. M-am uitat in sus la frunze si mi-am adus aminte de parintele batran, de Honoria, de curtea lor mare, verde si ingrijita. Acolo aveau un leagan zdravan, din fier si lemn, vopsit in verde si un hamac in dungi, cred. Cu leaganul era usor, si numele, si obiectul mi-erau cunoscute. Hamacul era exotic si destul de inselator, am reusit sa ma rastorn de vreo doua ori si apoi indrazneam sa ma urc numai cand eram singuri, noi doi, fata-n fata. Ce copilarie insorita, inverzita si plina de pufi de papadie!
Acum, stau cu fata in casa, ca doarme. Niste vase ma asteapta in chiuveta, niste ciuperci intr-un borcan de la mama, niste rufe sa le adun de la uscat, niste trandafiri sa-i doftoricesc de nu-st' ce ciuperca, niste haine mici sa le calc, niste pete prin bucatarie sa le spal, niste jucarii multe sa le bag la loc de unde au explodat, niste aplicatii sa le scriu. Iar eu astept baiatul mare sa soseasca de la gradinita "Mamaaaaa, vreau sa ma dai cu bula/sa-mi faci trenul/sa-mi dai apa/de mancare/sa orice-mi trece prin cap."
De ieri m-am gandit cu obida: desfatarea nu-i pentru d-astia cu copii mici. Daca-i unul, mai treaca-mearga. Daca-s doi si unul abia pornit in lume, nici vorba. Hamacul luceste albastru prin camuflajul complet neingrijit al gradinii, eu trec incoa si-ncolo, frichin o plita, car niste pahare, tai niste vrejuri, sunt clovn si bufon pentru fata. Dar la el nu voi ajunge prea curand.

Si-uite asa un ras avea si tot il rostogolea

- Aha, da si casa aia ati terminat-o, v-ati mutat?

- Ahm, pai, da...

- Si noi si am facut asasipedincolo si s-au mutat si nasu' si colegu' si cumnatu' lu' nasu' si il stii pe Adi Cioplea si pe nasu' lui si pomeneste, Doamne, cati s-au mai mutat langa noi, mama ce misto si aici la mesele alea am bagat de seama ca toti suntem vecini si...

- Si nu va plictisit niciodata unii de altii? M-am pomenit intreband si, fix in aceeasi miime de secunda, sau mai devreme, poate, m-am invinetit la fata, dandu-mi seama ce sinceritate lipsita de orice politete am scos pe gura. Si, complet schizoid, m-as fi tavalit pe jos de ras, gadilata de tot atatea motive - ca mi-a scapat, ca s-au alungit mutrele in preajma-mi ca sfintii pe peretii catedralelor, ca nimic nu e mai savuros decat un cinism imposibil de infruntat, ca ei, oricum, n-au priceput pana la capat. Dar, pur si simplu, mintea mea se blocase de atatia "cunoscuti" ingramaditi cu capete patrate peste cefe transpirate pe acelasi razor la margine de Bucuresti...

Nu stiu ce s-o mai fi zis in urma-mi, ca doar carte de vizita de scorpie mi-au scos demult, cu concursul meu larg. Pampam!

Salina Ocnele Mari

Nu stiu care-i faza, dar copiii prietenilor, copiii cunostintelor, ai rudelor si al meu, al mare, evident, au dificultati respiratorii sezonul asta! Pe vremea noastra, era altfel, maica. Adica, noi n-am experimentat, dar imi transmite o buna prietena ca ei i-au scos polipii candva, in scoala primara... pe viu!
Pediatri si orelisti, nu fac decat sa-mi spuna ca "are chestii d-alea vegetative si amigdale marite", care or trece la final de sezon.
Maica-mii i-a tunat sa mergem la salina. Si pun-te pe cautat! La Slanic am fost intr-un weekend. Pensiune frumusica, accesorizata intr-un fel care ar fi adus cu shabby chic, daca n-ar fi avut accente kitsch (poate voite), proprietara foarte interesata de clienti, ingrijorata de absenta lor, salina mare si comoda cu copiii - lift de acces (cu toate emotiile de ti le da cutia din placaj cu incheieturi ruginite pana coboara zdranganind cei 200m in subteran), spatiu de joaca, semnal 3G sa nu te plictisesti. Dar orasul e MORT cu totul! N-ai unde manca, macar! O pensiune cumva in afara Slanicului, mancare proasta spre foarte proasta, niste restaurante in a caror parcare nu se afla nici o masina si, eventual, cu zavorul tras si unul cu recenzii foarte proaste pe un site din asta de turism. Moartea pasiunii complet!
L-am scos din discutie. M-am dus catre Praid. Frumos, hai, ca nici prea departe, dar ce ma fac cu alea 250-400 de trepte (in functie de sursa :D) de urcat/coborat cu doi copii, carucior si o mama semi-valabila? Exclus.
Turda! Investitie europeana, raiul salinelor pe pamant, asta e, o sa ma chinui cu Ioana in masina 6 ore, rezistam stoic.
Spre rusinea mea, un prieten mi-a deschis ochii ca si la Valcea e salina. Habar n-aveam. Ocnele Mari ii zice si e cam la un sfert de ora de Ramnicu Valcea, pe DN 67, Rm Valcea - Tg Jiu. Nu-s nici trepte de coborat, urcat, orasul e aproape si un restaurant, doua (maximum 3) tot se gasesc, sa umpli burta.
Am facut o rezervare pentru 12 nopti la Hotel Sofianu, singurul hotel-muzeu din Romania (nu intrebati, nici eu n-am inteles conceptul).
Dar sa vorbesc despre salina. Cum spuneam, daca aveti masina, va urcati in ea si, la capatul a 15 minute, sunteti la poarta salinei. Daca nu, merge si un autobuz, dar veti depinde de orele lui. Insa, exista si se misca.
In schimbul unui tarif diferentiat in functie de varsta, sau categorie sociala, vi se permite accesul in microbuzul (cam hurducait) care va va duce in subteran. Calatoria dureaza cam 7-8 minute, incepe prin santierul propriu-zis al salinei, urat si decrepit (atribute mai cu seama vizibile cand vremea e mohorata si suparata) si se termina la usa salinei. Odata ce ati trecut usa mare, va va lua de nas un miros neplacut, dar nu insuportabil si cu care va veti obisnui rapid - senzatia mea a fost chiar ca scade in intensitate, dar s-ar putea sa fi fost, pur si simplu, instalarea tolerantei. Un fel de metal incins amestecat cu aer inchis - cumva, firesc, ca doar nu au guri de aerisire ce comunica sus.
Salina e frumos si cu grija amenajata. Mese din blocuri de sare, sau din lemn. Exista un magazin cu suveniruri (sare de baie si de masa), un cinematograf (in weekend proiectau desene animate din seria clasicelor lui Disney - Frumoasa si Bestia, de exemplu), un spatiu de relaxare cu sezlonguri, delimitat de restul salinei si disponibil contra cost (n-am vazut pe nimeni sa intre sa se relaxeze neaparat acolo, ca doar si-n restul minei, tot relaxare se practica), un spatiu special pentru mese festive (care trebuie anuntate din vreme, telefonic).
Galeria e mobilata cu diferite scene - o moara pe un fir de apa, cu niste manechine mos si baba (un pic cam kitsch pentru mine, dar de efect pentru copii), iar la vremea cand am fost noi - final de ianuarie - erau inca sub impresia Sarbatorilor de iarna si nu stransesera brazii impodobiti, ghirlandele luminoase si moscraciunii.
E si un restaurant care se pare ca functioneaza doar in weekend in sezonul rece. E de tipul "impinge tava" si, cum spuneam, in sezonul rece nu numai zilele de functionare sunt limitate, dar si meniul - doua tipuri de supa si doua de fel principal. N-am incercat, nu stiu cum e, dar e frumos aranjat, sunt mese destule si se invecineaza cu crama, unde sunt expuse vinuri si mobilier din... butoi :-). Pentru religiosi, e si o capela/biserica ortodoxa, se oficiaza si slujbe duminica, iar in restul zilelor e doar deschisa pentru vizite si rugaciuni.
Inteleg ca la un moment dat erau si spatii de joaca gonflabile, bucuria copiilor, insa acum au ramas, pe de-o parte, un loc pentru carturi din acelea cu pedale si cu trambuline si, pe de alta parte, doua locuri cu sare fina, de consistenta nisipului, unde sunt camioane si ustensile de joaca pentru nisip si cate o casuta. Sunt destul de uzate si trancanite de copii, dar se pare ca joaca acolo e benefica - copiii inhaleaza praful de sare, care le curata si dezinfecteaza caile respiratorii.
Spatiul gonflabil e posibil sa revina. Am inteles ca si la Slanic fusese o firma maramureseana care instalase si opera atare spatii, pe care, insa, Salrom (Societatea Sarii, proprietarul si administratorul salinelor deschise vizitatorilor) a alungat-o pentru a-si achizitiona propriile spatii, pe care le-a si pus in functiune.
E bine sa veniti cu un rand de haine de schimb, fie ca e iarna, fie ca e vara. Vara, e evident, din cauza diferentei mari de teperatura - in mina sunt 12-13 grade si va trebui sa va imbracati gros, de iarna chiar. Daca nu faceti miscare constant si sustinut, la o sedere de trei ore, va prinde frigul zdravan si un pantalon si un hanorac nu sunt suficiente, va trebuie ceva flausat/matlasat.
Apoi, atat iarna, cat si vara, va trebuie haine de schimb pentru copii. Se vor tavali in praful de sare, care nu e murdar si nu murdareste, in mod normal, dar e consistent si lasa niste urme prafoase foarte vizibile si dense, iesiti de acolo cu niste mici mineri :-).
Mai sunt si leagane din lemn si multe spatii pentru sport - cele mai multe pentru tenis de masa, dar se gasesc si un teren de fotbal si unul de baschet.
Toate cele de mai sus, in afara de locurile cu sare fina, se inchiriaza cu ora, sau cu jumatatea de ora.
In afara de restaurant, e si o toneta unde gasiti apa, bere, ceai si vin fiert. Poate au si chipsuri, nu bag mana-n foc.
Sunt doua corpuri sanitare, ati fi uimiti sa vedeti toaletele "turcesti", dar e destul de curat. Daca aveti ghinion, e posibil sa experimentati si vreo zi cu miros mai urat...
Noi am stat cate trei ore zilnic, planul fiind sa stam 12 zile. Ninsoarea de final de ianuarie ne-a oprit planul initial, n-a curatat nimeni soseaua spre Ocne, asa ca am ramas degeaba la Valcea ultimele trei zile (nici acasa n-am putut pleca, doar vuia codul portocaliu si A1 era inchisa!)
Dar a fost placut, foarte placut chiar, se vede ca oamenii si-au dat silinta sa amenajeze locul, iar personalul si chiar si vizitatorii sunt prietenosi si sociabili. Cei din urma, poate si pentru ca in acel final de ianuarie, cand toate vacantele s-au terminat, erau putini si razleti.
Am aflat in salina, de la personal, ca e bine sa tii un bolovan de sare in camera unde dormi. Cica purifica etc. Mama nu s-a lasat pana nu m-a facut sa discut cu soferul microbuzului, sa-l rog sa ne faca rost de drobul de sare miraculos! Omul s-a scarpinat in cap si, intr-o zi, cand am ajuns in subteran, s-a repezit in galerie (cea care nu e accesibila vizitatorilor) si a revenit cu mai multe droburi, mi le-a lasat la intrare si le-am luat cand am plecat. Nu, nu se gasesc la magazinul de suveniruri si nu, n-as putea spune ca ni s-a imbunatatit major calitatea actului respirator. Dar avem un frumos drob de sare pe noptiera!
Cu rol anecdotic, ca sa ajung la sofer, am intrebat la casa de bilete. De unde m-au indrumat catre "poarta doi, mergeti si vorbiti acolo cu baietii". M-am dus la poarta doi, am vorbit cu un paznic. "Vreau un drob de sare". "Aaa, bun, aveti masina?""Da, am" (la ce naiba imi trebuie toata masina sa car un drob...?) "Bun, veniti oricand, de luni pana vineri, da' pana-n ora doua sa fie, trageti masina, 28 de bani pe kilogram, minim 20 de kilograme". ?????!!!!!##### douazeci de kilograme de sare?! Ce pacatele mele sa fac cu atata sare?! Lasand la o parte ca, desi sarea e grea si un sac de 20 kg nu e mare, chiar nu mai aveam loc in masina, n-aveam decat a-l urca sus pe capota, sa fiu minunea a doua judete, plus Caitala, umbland cu sarea la capatai! Dar 20 kg am luat acum 2-3 ani, sa-i ajunga soacra-mii de muraturi si nici astazi n-a terminat sacoteiul ala! Ma rog, afacerea e buna, sacoteiul soacrei a costat 30 de lei, pe cand cel de la sursa n-ar fi costat mai mult de vreo 6, dar asta-i economia de piata cu adaosul ei comercial cu tot.
Revenind, Medicul ORList a confirmat ca e buna salina pentru aparatul respirator, insa trebuie facute ideal 4 cure pe an, daca nu, macar una pe fiecare zezon - cald/rece. Om vedea daca ne mai ducem, insa stiu ca vom evita perioada incepand cu final de iunie si pana la inceputul lui octombrie. Din ce am vazut in caietul de sugestii si reclamatii e, efectiv, bataie, accesul dureaza si 45 de minute, e aglomerat, oamenii sunt irascibili si stresati ca pierd mult timp cu vizita, ca doar de-aia sunt in concediu cu familia, sa se supere si sa se streseze!

Ce mare branza ca ne-am dat cu punga pe derdelus?

Imi umbla tot felul de obiectii prin cap, c-asa sunt eu, carcotasa.
Deunazi, vorbeam cu mama unui baietel de trei ani, abia cunoscuta. Ma refeream la o realitate care aparea fireasca acum 25 de ani, dar care acum ar fi taxata ca neglijare - vestitul mod de crestere a copiilor "cu cheia de gat": ii lasai singuri acasa, le indicai unde e mancarea, le interziceai sa deschida usa necunoscutilor, sa umble la gaze (cat erau micuti), sa plece "la barcute" (in parc) si plecai la serviciu. Unii plecau si la tara, la nunta, sau la bai.
Astazi, asemenea tratament e de neconceput.
D. a fost de parere ca, oricum ar fi fost, copiii nostri nu se vor bucura de o copilarie la fel de fericita ca a noastra.
Iar eu, evident, nu i-am dat dreptate. Nu numai pentru ca m-am saturat de prostiile de circula pe mail, sau facebook, de tipul "noi am mancat parizer prajit, am avut 20 de minute de desene animate pe saptamana, oau, suntem generatia-care-a-mancat-parizer-prajit!" Asa, si? Suntem, totodata, si generatia neglijata de parinti (fortati s-o faca), pe alocuri abuzati, desconsiderati, generatia crescuta cu trei perechi de sosete si pulovere groase pe sub pijamale, in cutiile de BCA inghetate, cu slava cascavalului si a carnii ("mananca, mama, macar carnea!"), cu fascinatia fata de nenorocitele alea de ambalaje lucioase ramase in urma unor dulciuri mult-asteptate, care se topeau atat de rapid, ca gustul lor ne-a devenit legenda, nu stiam prea bine cum e , dar eram convinsi ca "e"!
Nu, nu sunt de parere ca as fi trait o copilarie mai fericita decat copiii mei. In primul rand, pentru ca am tanjit dupa mama ani in sir. Cand aveam trei luni jumate, Ceausescu a chemat-o la lucru. Am ramas la 45 de km si o saptamana in urma ei, cu o sticla de o litra, o tetina si lapte de vaca indoit cu ceai. Mai tarziu, ramaneam cu mirosul ei pe perna. O saptamana intreaga amusinam, sor-mea si cu mine perna aia, s-o simtim langa noi. Cand venea, n-avea timp sa ne mangaie. Se simtea prea vinovata fata de bunica-mea, care se lupta cu o gospodarie mare si doi copii mici si se punea pe spalat, curatat, gatit. Dormea o noapte si pleca obosita la microscopul ei.
Am stat doi ani sa ma giugiulesc cu Tudor si stau cu Ioana, inca. Sunt si vor fi cele mai frumoase amintiri ale mele si, din reactia lui Tudor cand m-am intors la birou, stiu ca si pentru el inseamna mult. L-am dus in vacante, a primit jucarii, s-a alergat cu noi, cu alti copii, descopera lumea asa, ca orice copil, fara sa se intrebe de ce mama fuge fara sa fi apucat sa-l mangaie.
Ca nu va sta nesupravegheat in casa...? Ca nu va simti lipsurile rusinoase pe care le-am trait noi, ca incercam, asa cum ne-au aranjat viata si alegerile noastre, sa ii crestem fara lipsuri si cu bucurii mari si mici? Ca taica-su munceste mai mult decat 15 oameni la un loc? Dar Tudor stie ca e la 30 de minute distanta, mergem dupa el, daca nu vine el la noi, se trezeste cu el si se ciufulesc, stie ca taica-su e la o plimbare distanta!
In timp ce tata era la nu stiu cate gari si km de autobuz, intr-un santier glorios si murdar! "Turceni" ne suna ca un exotism intangibil, dar mama se grabea sa ne zdruncine emotia, povestindu-ne cand tata a carat-o in carca s-o apere de noroi, cand s-a dus sa-l viziteze!
Ne ducea, saraca, singura, peste tot, la policlinica cu plata de pe Batistei, in parc, in vizita Am auzit-o deseori plangand de singuratate, de epuizare, de ciuda si de durere. A avut ulcer duodenal de la 20 de ani si n-avea cu ce sa-l trateze, nu se gaseau medicamente. Se perpelea o noapte intreaga, o auzeam ca prin vis. La patru dimineata se scula sa plece la serviciu. Se intorcea, ne lua de-o aripa sa ne duca-n Herastrau, dar sfarseam prin a ne juca pe un trotuar in spatele vreunei Alimentari, unde statea la coada pentru unt.
Sora-mii i-au luat bicicleta si role. La mine nu le-au mai ajuns banii, sau n-au mai gasit. La tara, intr-un gard, statea atarnat un carucior de papusi. Tanjeam sa ma joc cu el, dar era stricat si fusese asa dinainte de a pune eu mana pe el si nici o sansa de a primi vreun altul! Ma miram de ce tot carpeste la strampii aia bleu spalacit si nu ne ia, naiba, altii. Pentru ca nu gasea, de-aia!
Si cum naiba sa fi avut o copilarie mai fericita, cand simplul fapt de a fi scapat un ou pe jos insemna sa ramai flamand la pranz? Cand un drum la baie facea sa-ti inghete dosul in cele doua straturi de pantaloni cu care stateam iarna pe noi, in casa? Cand orice adult strain putea sa tipe la tine, numai pentru c-asa i se nazarea, la coada la ulei, pe holurile scolii, sau in spatele blocului?
Da, poate ca nu e tocmai adecvat sa le luam telefoane si apoi sa le rapim orice forma de libertate si responsabilitate incipienta sunandu-i in fiecare pauza sa-i intrebam daca profa a ajuns, daca tema a fost buna, sau daca teza a fost grea. Sa-i laudam la fiecare scobitoare adunata de pe jos, sa le incurajam orice traznaie la care e vadit ca n-au nici o sansa, numai ca sa nu le frangem voile. Sa le permitem sa ni se suie-n cap, dintr-un attachement parenting prost inteles si ghebos practicat. Sa le construim o bula de bunastare, opaci la suferinta si nevoile din jurul lor. Sa ii indrumam rece catre profitul contului si gaunosenia mintii si a inimii, ca doara asta e tendinta: concurati, concurati, demonstrati, castigati!
Nu, in mod categoric, n-am cum sa compar copilaria mea cu a lui! Cu toate greselile pe care le fac cu fiecare drum la supermarket soldat cu inca un die cast in colectia de tortura pentru talpi...