Aventuri medicale (2)

Enterocolita a pornit intr-o duminica seara tarziu, cand ma pregateam sa intru in baie. Il aud tusind si-l gasesc tot ud. Bietul, daduse afara tot ce mancase in seara aia, un biberon de cereale. Dadea sa rada la mine, dar spasmele stomacului nu-l lasau, il incurcau si mai avea cand si cand cate un episod de vomat. In total, 5 in mai putin de 45 de minute.

M-am speriat tare, mai ales ca era destul de moale in mainile mele si orice incercam sa pun pe el se yransforma in prosop. Am aterizat nauca si, mai ales, neinspirata, la Grigore Alexandrescu. Unde l-am chinuit, saracul, cu lumina de spital, cu radiografie la stomac (de doua ori, ca prima data nu ne-am priceput sa-l tinem), cu 3-4 doctori perindandu-se pe-acolo, sa vada ce are. In fine, cu montat branula pe undeva, pe unde au apucat asistentele.
Am fost cat de calma se poate, mi-am tinut firea exemplar (nu pt ca m-as lauda, dar pentru ca ma cunosc si stiu de ce sunt in stare cand ma paste necunocutul) si m-am pomenit cu mustrarea inutila si obraznica a uneia dintre asistente:
Mamica, daca nu va calmati, o sa va rog sa iesiti afara si-l tine tata.
Hai, nu zau! Tatal matale, sau care tata? Ca daca te referi la tatal lui bebe, sfatul meu e sa va razganditi, ca nici n-o sa stiti ce v-a lovit, dupa 3 vene sparte si paturica plina de sange; mi-e ca mare diferenta intre iepurii vanati pe camp si voi alergate pe holurile spitalului nu va fi. Ele intrasera, de fapt, in panica, nereusind sa gaseasca o vena care sa nu se sparga, erau deja sub presiune cu doi parinti atenti la ce faceau cu mainile micutului. I-au infasurat branula in vreo doi kilometri de leucoplast si, la insistentele mele absurde, o atela, sa ii tina bratul rigid, sa nu-l intepe acul. S-au uitat la mine ca la un OZN. Cred ca-mi sclipeu ochii, de fericire.
Recoltat sange si hidratat prin branula.
Ridicau din umeri rand pe rand. Prima zi de morcov n-avea cum sa fie, nici cerealele cu mar. Absenta scaunului (helaaauuu, copilul tocmai incepea sa manance diversificat) + voma ii baga in ceata. Dar ne-au asigurat ca n-are nimic chirurgical.
Si iata-ne intr-un pat la Chirurgie amandoi. Slava Domnului pentru pat, nu era patut pentru copil in care sa ma scofalcesc si eu in jurul lui bebe; pat normal, pentru o persoana si slava Domnului ca nu au fost paturi libere la Pediatrie, sa ne pricopsim de-acolo cu o colectie colcaitoare de virusi.
Lunga noapte, am asteptat dimineata cum n-am asteptat in viata mea, copil fiind, sa vina Mosul, sau tortul de ziua mea!
Care dimineata a sosit: nu putem pleca fara certificatul de nastere al copilui! Pana cand il mai tin nealaptat? Dr. urmeaza sa vina, dar cand anume nu e nimeni sa ma lamureasca.
Copilul isi smulge branula de pe brat si, exagerat de politicos si timid, in stilul meu, rog o asistenta sa vina sa faca ceva. Intamplator, asistenta sefa.
Aaa, pai adio, a smuls-o! arunca dispretuitor, smucind copilul: Ce-ai, ma, ce-ai facut?! se rasteste acru si aspru la el.
Am vazut milioane de OZNuri umblandu-mi prin cap, prin ochi, prin vene. M-a luat cu ameteala in 2 milisecunde. Copil de 6 luni si ii vorbesti asa??!! In spital de pediatrie??? Urma un mini-scandal, dar Tudor a dezarmat-o, ranjind cu gingiile lui stirbe pana la urechi si-napoi. Si m-a dezarmat si pe mine. Cred ca-l fac negociator.
Au urmat vreo 2-3 ore de debandada. Din auzite, am inteles cum se numeste doctorul in a carui responsabilitate picaseram. Pentru ca nu s-a prezentat cand l-a vazut. L-a pipait zdravan peste tot, a pus intrebari, nu s-a lamurit ce si cum. Am intrebat daca analizele sunt gata. Ati recoltat? Unde?
- Aici.
- Cand?
- Azi-noapte, la internare.
- Aha. N-are nimic chirugical.
A iesit pe usa, fara larevedere.
Am fost informata deo o infirmiera simpatica sa schimb salonul. Unde un copil de un an, frumos de pica, se catara pe mama lui (contabila-RU de mai jos), se punea in cap, cu fundul in sus, in jos, pe perna, pe sub perna, pe balon, peste balon, pentru ca era infometat de cu seara, trezit de la 5 ca intra la 9 in operatie si spre ora 1 nu aparuse nici un chirurg sa-l opereze. Numai o anestezista care a avut grija s-o trateze de sus pe mama, sa-i spuna ca e anemic si are probleme cu plamanii si, in ciuda faptului ca mama parea preocupata de copil, iar acesta ingrijit si iubit, sa-i reproseze ca nu-l duce la medic, ca nu are grija de el, ca e pe alta lume.
- Pai, si in conditiile astea, il mai operez?
- Treaba Dvs., doamna.
- Va intreb ca sunteti specialist.
- Si daca sunt, ce? Faceti ce credeti, e copilul Dvs. Semnati aici, ca ati luat la cunostinta riscuri etc.
- Si sunt riscuri?
- Pai, sunt. Ar putea fi.
- Care?
- Alea care sunt, doamna, la orice operatie.

De aici am pierdut filmul. Mai aveam un pic si ma urcam pe pereti. Nu inainte de a auzi de la tigancusa de-si alapta copilul de 1 an si 4 luni ca a certat-o asistenta de noapte ca inca-l mai alapteaza!!!

Am tot asteptat sa apara iarasi faimosul doctor. Insa, totul functioneaza in spitale in functie de vizita si dom' profesor. TRecura si-astea, apare medicul in cauza, care ma asigura inca o data ca nu are nimic chirurgical.
Si cu asta, am atins limita suportabilitatii si mi-am luat talpasita. Not so fast! Alearg-o pe mama cu certificatul copilului, ca altfel ma tineau acolo. Asteapta dupa vizita, sa treaca dom' profesor in revista toate cazurile. Semneaza ca iesi din spital contrar avizului medicului. Roaga-te sa vina cineva sa scoata branula.
- Sa stiti ca analizele nu vi le da, ca iesiti la cerere.
- ????!!!
- Da' (cu subinteles) va pot scrie eu pe o hartie rezultatele - asistenta-sefa cea adorabila.

Am semnat, mi-a mazgalit, i-am dat in sila subintelesul si m-am dus la medicul copilului. Care a vazut din prima, din alea 5 mazgalituri pe dosul unei retete, ca e o infectie undeva. Ce n-au vazut un medic si o asistenta-sefa timp de 5-6 ore. Dar, nu zic, m-au asigurat ca n-are nimic chirurgical. Nu o data, de trei ori!

Ce-a fost in capul meu, sa ma duc la spital de stat? Tocmai asta, ca nu am nimic in cap uneori, in momente de presiune; ca nu-s organizata, ca nu stiam unde sa ma duc mai repede, ca in mintea mea se amestecau povesti fara legatura si tot asa. Dar nu mai calc pe-acolo. Singura treaba buna a fost ca l-au rehidratat si ca am vazut cu ce avem de-a face in continuare: cu o loterie. Sanatatea e, in tara asta, o loterie. Mai rau e ca, pentru unii, e ruleta ruseasca :-(((.